Top 10 fructe şi legume otrăvite cu pesticide

Sursa

Deşi sunt recomandate în cadrul unei diete echilibrate şi diversificate, fructele şi legumele ne pot pune sănătatea în pericol, din cauza substanţelor cu care sunt tratate.
Aproximativ 80% din fructele cultivate în mod convenţional şi peste 55% din legume conţin pesticide, arată un studiu efectuat anul acesta de organizaţia ecologistă Greenpeace. Această concluzie a reieşit în urma testării de către specialiştii germani a 22.000 de mostre de fructe şi de legume din producţia proprie şi a alimentelor din import. Analizele s-au făcut pe cel puţin zece mostre din fiecare produs, pentru fiecare ţară de provenienţă.

Potrivit lor, sunt periculoase produsele din Brazilia, Chile, Africa de Sud, Thailanda, Turcia, India, Kenya şi Columbia. În cazul unor produse s-a constatat că a fost depăşită concentraţia maximă admisă de pesticide folosite, în valoare de 0,01 mg/kg.

Strugurii 

Este cunoscut că strugurii, în general, se numără printre fructele cu cel mai înalt nivel de pesticide, spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) din Bucureşti. O cercetare a organizaţiei de mediu Pesticide Action Network (PAN) Europe a arătat că până la 99% din strugurii analizaţi de specialişti conţin pesticide. „Analiza celor 124 de probe de struguri de masă cumpăraţi din supermarketurile din Germania, Franţa, Olanda, Italia şi Ungaria a identificat 64 de pesticide diferite, multe dintre ele fiind cauza pentru care tot mai multe persoane se confruntă cu cancer, cu infertilitate, boli nervoase, afecţiuni hormonale şi cu mutaţii genetice", conform purtătorului de cuvânt al PAN, Elliott Cannell. Studiul Greeanpeace atrage atenţia că strugurii proveniţi din Chile, Germania, India şi Turcia ar trebui ocoliţi.

Citricele 

Portocalele, mandarinele, clementinele, lămâile, grepfrutul sunt alte fructe la care conţinutul de pesticide se poate dovedi dăunător pentru sănătate. „Citricele pot fi unse cu Bifenil, un aditiv interzis în Uniunea Europeană, care este folosit pentru a le da luciu. De aceea, coaja citricelor nu trebuie folosită", explică profesorul Mencinicopschi. Este indicat să renunţăm la fructele care provin din Argentina, Grecia, Spania, Turcia şi Africa de Sud.

Bananele 

Când sunt verzi, bananele sunt tratate cu etilenă, un hormon vegetal de maturare a fructelor, pentru a fi coapte mai repede, în una-două zile, spune profesorul Mencinicopschi. Bananele din Costa Rica, Ecuador, Columbia şi Panama nu sunt recomandate consumului din motive de siguranţă, conform raportului Greenpeace.

Perele

Din cauza nivelului de pesticide, perele care sunt importate din Chile, Italia, Africa de Sud şi Turcia trebuie să fie evitate. Prof. Mencinicopschi spune că, la fel ca în cazul merelor, perele pot fi tratate cu substanţe care le conferă un luciu sporit. 

Căpşunile

Până şi căpşunile, pentru a rezista mai mult timp pe piaţă, sunt tratate cu pesticide. Ele conţin un nivel de pesticide ce depăşeşte 0,01 mg/kg. Este vorba despre cele din Egipt, Belgia, Germania, Grecia, Italia, Maroc, Olanda şi Spania.

Roşiile 

„Roşiile cu formă ţuguiată pot fi tratate cu fitohormoni de creştere în stadiu de legare sau de coacere, însă nu este o regulă generală pentru a le deosebi", afirmă prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. În ceea ce priveşte consumul lor, specialiştii atrag atenţia că cele din Maroc trebuie evitate. Îndepărtarea cojii roşiilor nu este o soluţie, deoarece aceasta conţine licopen, un antioxidant important de pe urma căruia am avea de câştigat.

Morcovii
În special morcovii din Spania trebuie evitaţi din cauza nivelului riscant de toxicitate. „Toate rădăcinoasele, inclusiv morcovii, sfecla roşie şi păstârnacul pot conţine niveluri mari de nitraţi", explică prof. dr. Mencinicopschi.

Cartofii

Este bine să renunţăm să cumpărăm cartofi importaţi din Franţa.  Un aspect asupra căruia atrage atenţia specialistul în nutriţie este acela că, încolţiţi, cartofii conţin substanţe toxice pentru organism.

Ardeii graşi 

Indiferent de mărime sau de culoare, ardeii graşi din Turcia trebuie evitaţi. Profesorul Mencinicopschi spune că aspectul ne poate păcăli. Astfel, chiar dacă am fi tentaţi să credem că legumele care arată aproape perfect sunt tratate cu pesticide, un studiu efectuat de Institutul de Cercetări Alimentare din Bucureşti în 2003 arată că ardeii graşi care aveau un aspect impecabil conţineau mai puţine pesticide decât cei cu un aspect neuniform.

Dovleceii

Şi în cazul dovleceilor se folosesc substanţe de suprafaţă pentru a le fi îmbunătăţit aspectul. Greenpeace recomandă, ţinând cont de nivelul de pesticide, renunţarea la cei din Turcia.

"Optăm, pe cât posibil, pentru fructele şi legumele ecologice, care au cel mai mic risc de contaminare cu pesticide.''
Gheorghe Mencinicopschi director ICA

Ce riscuri prezintă 

Expunerea cât de mică la pesticide perturbă sistemul endocrin. „Pesticidele scad fertilitatea bărbaţilor şi cresc prevalenţa obezităţii şi supraponderalităţii prin transformarea preadipocitelor în adipocite (celule grase)", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. De asemenea, expunerea la pesticide favorizează apariţia bolilor Alzheimer şi Parkinson. Studiile arată că riscurile de apariţie a bolii  Parkinson sunt de cinci ori mai mari în cazul celor care sunt expuşi frecvent la pesticide, comparativ cu ceilalţi. În cazuri de Alzheimer, riscul creşte de două ori.

Cum ne putem proteja

Un prim pas pentru a ne asigura că nu cumpărăm produse cu pesticide ar fi să citim cu atenţie eticheta şi să preferăm produsele care au ca provenienţă state din Uniunea Europeană, unde legislaţia este mai restrictivă cu privire la folosirea pesticidelor. Profesorul Mencinicopschi spune că autorităţile ar trebui să-i oblige pe toţi comercianţii, aşa cum se întâmplă în supermarketuri, să declare ţările de origine ale fructelor şi ale legumelor. O altă recomandare este să optăm, pe cât posibil, pentru fructele şi legumele ecologice, care au cel mai mic risc de contaminare cu pesticide şi să le cumpărăm pe cele de sezon. Este indicat să le spălăm cât mai bine, chiar cu apă caldă, în special cartofii şi morcovii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Centrele medicale si medicii care aplica hrana vie ca metoda de tratament

Jim Humble si povestea din spatele MMS: Suplimentul Mineral Miraculos

The Truth About Hair And Why Indians Keep Their Hair Long