Mintea care vindeca

Sursa

Modul în care gândirea poate schimba radical lupta trupului cu boala

de Ronald Kotulak (sursa: Chicago Tribune)

Medicina occidentală disocia, în Evul Mediu, mintea de trup. Exista o diferenţă de opinii între matematicianul şi filosoful francez René Descartes, care susţinea că lumea materială reprezintă baza a tot ce ne înconjoară, şi Biserica Catolică, care insista asupra puterii morale, ca fiind creaţia sufletului. Descartes, ale cărui scrieri au fost introduse în Anexa Cărţilor Interzise ale Bisericii în anul 1667, considera că cele două interacţionează în creier. Folosindu-se de o capacitate analitică extraordinară, Descartes a ajuns la concluzia că „mintea este într-un mod atât de intim dependentă de condiţiile şi relaţiile dintre părţile corpului uman, încât orice om care va reuşi să stăpânească aceste elemente va revoluţiona medicina”.

Deşi a fost nevoie de câteva secole, doctorii şi psihologii au descoperit recent că mintea poate îmbunătăţi procesul de vindecare a corpului, într-un mod în care medicina tradiţională nu va putea niciodată. Spre deosebire de noţiunile din trecut cu referire la conexiunea dintre minte şi trup, care se bazau în mare parte pe poveşti de ficţiune, oamenii de ştiinţă pot astăzi confirma ceea ce Descartes a putut cu două secole în urmă: gândurile noastre sunt capabile să producă schimbări radicale, de ordin chimic şi fizic, care ne afectează în mod direct sănătatea. 

Spitalele din ziua de azi angajează şi promovează psihologi pentru a găsi metode noi de a trata pacienţii cu boli comune gen cancer, probleme cardiace, de digestie sau intestinale. Astfel, doctorii au ajuns la o concluzie pe care mulţi o neagă sau refuză să o recunoască: gândurile unui pacient pot afecta procesul de vindecare, iar efectul placebo nu este un exerciţiu de bine dispunere, ci o reacţie biologică a creierului faţă de boli.

„De-a lungul ultimelor decenii, dovezile empirice ale reacţiei organismului la efectul placebo s-au adunat, iar oamenii din ziua de azi sunt mult mai dispuşi să îmbrăţişeze această metodă de vindecare” spune Kim Lebowitz, primul psiholog angajat cu normă întreagă la un spital specializat pe boli de inimă (Northwestern Memorial, Chicago). Psihologii sănătăţii nu sunt ca psihiatrii, care încearcă să găsească originea problemelor emoţionale în copilărie. Medicina complementară pe care o practică ei se bazează pe studii care ne arată că stresul, anxietatea şi depresiile, pentru care 60% din pacienţi merg la medici, pot dăuna corpului în egală măsură cu microbii, hrana nesănătoasă, lipsa exerciţiului sau obezitatea. 

Patricia Mumby, profesor asistent în departamentul de neuroştiinţe complementare la centrul medical Loyola University, face parte din noua generaţie de psihologi ai sănătăţii. După ce a fost asistentă pentru o perioadă lungă de timp, a devenit sceptică în privinţa metodelor medicinii alopate şi s-a hotărât să studieze psihologia. Ea considera că mintea noastră este un rezervor nefolosit de vindecare: „Pacienţii îşi dau seama de legătura dintre minte şi trup şi îşi doresc să aibă mai mult control asupra sănătăţii lor. De asemenea, centrele de asistenţă medicală acceptă această metodă neconvenţională de vindecare”.

Puterea vindecătoare a metodelor şi exerciţiilor folosite de psihologii sănătăţii – tehnici de relaxare, autohipnoză, yoga, acupunctură - se bazează pe două descoperiri revoluţionare ale cercetătorilor în legătură cu modul de funcţionare al creierului. Prima susţine că o reţea vastă de nervi împânzesc corpul în foarte multe configuraţii, având drept rădăcini terminaţiile nervoase din creier. Cea de-a doua afirmă faptul că creierul transmite în mod constant valuri de hormoni pentru a regla sistemul digestiv şi imunitar, valuri care apoi răspund mesajului chimic din exterior.

Domeniul de cercetare, care poartă numele de psiho-neuro-imunologie, studiază modul în care factorii de stres şi emoţiile negative pe care le generează se transmit drept deficienţe de ordin fizic. Creierul, spre exemplu, comunică cu sistemul imunitar, iar stresul poate genera hormoni gen cortizon şi adrenalină, crescând astfel riscul unei posibile boli şi întârziind procesul de vindecare. Râsul şi jogging-ul pe de altă parte, pot stimula eliminarea unor hormoni care reduc inflamaţiile şi combat integrarea microbilor în corp, ceea ce ar putea oferi o protecţie mai avansată împotriva apariţiei cancerului.

Descartes ştia faptul că creierul putea fi păcălit cu uşurinţă şi că entuziasmul unui om atunci când confundă o bucată de sticlă cu un diamant este echivalent cu entuziasmul unei noi descoperiri. Noile cercetări au arătat că în creier au loc reacţii chimice care susţin aceste emoţii. De asemenea, s-a dovedit ştiinţific faptul că creierul persoanelor care sunt internate clinic şi care iau ceea ce ei cred ca sunt medicamente puternice, dar care de fapt sunt pilule de zahăr sau placebo, produc aproape aceleaşi modificări neurochimice.

Într-un studiu, în care starea bolnavilor de Parkinson se îmbunătăţea considerabil în urma utilizării unor medicamente false, imaginile au arătat că creierul lor producea aceeaşi cantitate de acetilcolină ca şi creierul pacienţilor care luau medicamentele adevărate. Efectele placebo îmbunătăţesc capacitatea de vindecare a organismului în 30-60% din cazuri, spre deosebire de medicamente, care adeseori nu au nici un efect. Dar, asemenea medicamentelor, efectele placebo pot avea efecte adverse.  

De-abia în secolul XXI am găsit dovezi pentru ceea ce spunea filosoful Lucius Seneca în urmă cu 2000 de ani: „Să vrei să fii vindecat este începutul vindecării”. Doctorul Patrick McCarthy, co-director al spitalului Northwestern Memorial, ne explică ce voia Seneca să spună de fapt: „Prin chirurgie, putem vindeca problemele de inimă, şi cam atât. Pacienţii ar putea în continuare suferi de depresie şi stres, care le-ar face mai mult rău la inimă decât boala în sine… În urmă cu 20 de ani, dacă îi sugerai cuiva să se ducă la o clinică de psihologie, s-ar fi opus cu siguranţă. Astăzi însă, este mult mai îmbrăţişată această metodă. Oamenii realizează că depresia este o parte a bolii”, spune McCarthy.

Dolores Rogalski, o femeie în vârstă de 57 de ani din St. Joseph, Michigan, a trecut printr-o operaţie de transplant de cord pentru că avea probleme grave de stres, după 4 luni în care trecuse printr-un divorţ, o operaţie la plămâni, internarea fiicei sale, moartea unui prieten apropiat şi a mamei sale vitrege. Tratamentul doamnei Rogalski s-a bazat pe şedinţe terapeutice cu dr. Lebowitz, directorul de medicină complementară, pentru a se vindeca de stres. „Oamenii încearcă să controleze mediul în care trăiesc, spune Lebowitz, dar când problemele se adună, rezultând anxietatea: ei tind să se concentreze la toate lucrurile care nu sunt aşa cum erau plănuite”.

Înainte de transplant, Lebowitz a învăţat-o pe Rogalski exerciţii de relaxare a corpului şi a minţii. A început cu respiraţii lente şi adânci şi a continuat cu relaxarea fiecărui muşchi din corp. Faptul că a învăţat aceste exerciţii a ajutat-o să îşi concentreze gândurile asupra unor elemente care o făceau să se simtă în siguranţă şi capabilă de vindecare.

„Nu mai sunt deloc ceea ce eram înainte, spune Rogalski. Mi-am acceptat divorţul. Am acceptat toate lucrurile din viaţa mea faţă de care nu puteam face nimic. Mi-am aranjat lucrurile în funcţie de importanţa lor şi am privit problemele din toate unghiurile. Acesta este elementul cheie”. 

Când oamenii de ştiinţă vorbesc despre stres, se referă la stresul cronic, care durează cel puţin 2 săptămâni, nu la numeroasele varietăţi de depresie sau frustrare pe care le experimentează oricine zi de zi. Bruce McEwen, neuroendocrinolog la Universitatea Rockefeller, a descoperit faptul că acest tip de stres poate modifica configuraţia nervoasă a creierului în mod dăunător. Cercetările sale arată că hormonii eliminaţi de stres pot activa un răspuns dăunător care se întoarce la creier şi îl afectează în zonele care coordonează presiunea sângelui, ritmul cardiac, activitatea intestinală, memoria, frica şi anxietatea.

„Se pare că circuitele în partea cognitivă a creierului sunt foarte sensibile la stres, şi de abia am început să ne dăm seama de consecinţele grave pe care acest lucru l-ar putea avea la o persoană, spune McEwen. Caracteristica principală a stresului cronic şi a depresiei se numeşte sindromul bolii. Te simţi ca şi cum ai avea gripă sau ai fi răcit. Te simţi total lipsit de energie, vezi lucrurile în ceaţă şi nu îţi dai seama de ce se întâmplă în jurul tău. Te simţi bolnav din punct de vedere fizic şi de fapt nu eşti. Toate acestea se datorează hormonilor eliminaţi de creier, care trimit un răspuns dăunător organismului”.

„Inima şi celelalte organe sunt practic coordonate în totalitate de sistemul nervos central” spune Dr. Michael Jones, director al secţiei de boli gastrointestinale şi neurologice ale spitalului Northwestern Memorial. Ruptura s-a produs încă din epoca iluminismului din secolul XVIII, când oamenii de ştiinţă au decis să studieze anatomia corpului uman iar Descartes a fost unul dintre promotorii acestui curent. Asta s-a întâmplat de asemenea şi în perioada Inchiziţiei, spune Jones, şi Biserica Catolică a subliniat: René, este o idee magnifică, dar vreau să ţii minte faptul că mintea şi sufletul aparțin lui Dumnezeu şi Bisericii Catolice! Dualismul minte-corp a fost de asemenea o idee de afaceri eficientă: dacă te simţi bolnav, eu am antidotul. Dar acest lucru neglija capacitatea de vindecare naturală şi potenţiala putere distructivă a creierului”, spune Jones.

Efectul gândului asupra corpului a fost întotdeauna vizibil în diferite ipostaze: O situaţie stresantă produce o senzaţie de fluturi în stomac, acesta fiind unul din organele cele mai predispuse la boli provocate de stresul cronic. Hrana pe care o savurezi nu va fi la fel de bine digerată dacă este întreruptă de un telefon de la FISC, care te anunţă că îţi vor fi majorate taxele pe care trebuie să le plăteşti. Nu contează motivul stresului. Ceea ce contează este că trebuie să opreşti acest stres.
„Spitalul nostru deţine ultimele versiuni de medicamente împotriva bolilor neurologice şi analgezice viscerale, spune Jones. Deţinem toată aparatura necesară, dar nimic din ceea ce avem nu poate face mare lucru atunci când stresul cronic s-a instalat. Dar în momentul în care vorbeşti cu oamenii, te implici în viaţa lor privată şi îi înveţi să privească problema în ansamblu, deja ei se simt mai bine”.

În urmă cu 3 ani când Seth Knocke avea 16 ani, tânărul suferea de greţuri puternice după ce mânca. A consultat mai mulţi doctori, dar în zadar, iar în final a ajuns la Jones, care mai întâi a încercat aparatura sa sofisticată. Medicamentele împotriva greţurilor n-au avut nici un efect. Apoi, Jones l-a tratat cu antidepresive pentru a-i relaxa muşchii netezi ai sistemului digestiv. Această metodă a funcţionat timp de 8 luni după care greţurile au revenit cu aceeaşi intensitate. Atunci Jones s-a hotărât să apeleze la un psiholog, Laurie Keefer, acum membru deplin al echipei de la Nortwestern. Jones şi-a dat seama că probleme lui Knocke au început din cauza unui virus stomacal, care îi provoca greţuri când mânca. Chiar şi după ce virusul a fost eliminat, mintea lui elibera substanţe chimice care îi produceau greaţă ori de câte ori mânca. Pentru a stopa acest ciclu, Keefer a încercat să-l trateze pe Knocke prin auto-hipnoză, proces în care pacientul rămâne conştient dar relaxat ca şi cum ar fi gata să adoarmă, pregătind astfel creierul să accepte informaţii ce aveau să disocieze mâncarea de greaţă.

Concentrându-se asupra unei imagini luminate dintr-o cameră întunecată, Knocke îl asculta pe Keefer care îi spunea să-şi imagineze că se afundă într-un nor fin ca apoi să cadă într-o barcă ce plutea pe un lac liniştit. Bând apa răcoritoare din lac, Knocke îşi imagina cum aceasta îi trece prin esofag şi mai apoi în stomac unde îi vindecă orice urmă de greaţă.

După 5 şedinţe, senzaţia de greaţă i-a dispărut. De câte ori aceasta ameninţa să revină, el apela la auto-hipnoză, răcorindu-şi stomacul cu o sorbitură de apă răcoroasă. Acum, boboc la Colegiul Beloit, el plănuieşte să devină psiholog, inspirat fiind de propria experienţă în vindecarea bolilor prin auto-hipnoză. „Ei spuneau despre creierul meu că era ca hardul unui computer”, spune Knocke. Ceea ce s-a stocat în memoria lui era senzaţia de greaţă. Tot ceea ce trebuiau ei să facă era să formateze această senzaţie şi eu voi fi OK”.

Iritările stomacului sunt motivul principal pentru care oamenii apelează la gastroenterologi. De când terapia prin medicină alopată s-a dovedit ineficientă pentru aceste boli, un număr impresionant de fiziologi consideră azi că mai întâi trebuie tratat creierul pentru ca mai apoi să poată fi tratată boală în sine. Un studiu recent al cercetătorilor Universităţii din Manchester a descoperit că la sfârşitul unui an, atât psihoterapia, cât şi antidepresivele, erau mai eficiente în reducerea simptomelor bolii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii decât metodele clasice. Mai mult, psihoterapia s-a dovedit cea mai ieftină metodă, costând cu 22% mai puţin decât antidepresivele şi cu 41% mai puţin decât terapia standard.

Selma Holme a adoptat o dietă de reducere a stresului în timp ce se trata de cancer uterin, în urmă cu 2 ani. După ce l-a îngrijit 14 ani pe soţul ei, Jack, care suferea de Parkinson, ea avea imunitatea foarte scăzută. Holme a folosit mai întâi tehnica prin care îşi ghida imaginaţia către relaxare şi mai apoi a folosit autohipnoza. Acum un an, a început tratamentul cu acupunctură, ca şi tehnică folosită în programul de reducere a stresului utilizat de Loyola. Nu a durat mult până când soţul ei şi-a dat seama că nu mai e la fel de tensionată ca înainte, apoi fiica ei a remarcat cât de bine se înţeleg părinţii ei. „Am mai multă energie. Sunt optimistă”, spune Holme, care acum s-a vindecat de cancer după ce a folosit radioterapia.

Evident, medicina complementară nu poate înlocui medicamentele, chirurgia sau alte tehnici ale medicinii alopate şi nimeni nu ştie exact cât de eficientă este. Dar se observă un acord general în comunitatea medicală, că stresul, anxietatea şi depresia dăunează sănătăţii şi trebuie tratate.
În 1995, cercetătorii Janice Kiecolt-Glaser şi soțul ei, Romanld Glaser de la Ohio State University, au publicat un studiu inovator, care arată că persoanelor care îşi îngrijesc rudele bolnave de Alzheimer, o sarcină de altfel foarte stresantă, le sunt micşorate cu 24% şansele de vindecare a rănilor superficiale ale pielii, spre deosebire de persoanele de aceeaşi vârstă şi situaţie economică similară care nu au aceste obligaţii. Acest studiu a fost urmat de un altul, care arăta că vindecarea rănilor la studenţii care urmează să susţină un examen durează cu 40% mai mult decât la studenţii care aşteaptă vacanţa de vară. „Stresul face ravagii prin cortizonul eliberat, acesta fiind un hormon de stres, şi prin adrenalina eliminată”, spune Glaser, directorul secţiei de Cercetare în medicina complementară. Aceşti hormoni cauzează pierderea echilibrului hematiilor, schimbarea funcţiei lor şi dereglarea sistemului imunitar. Celulele imunitare încep să elimine proteine inflamatorii care, dacă sunt eliminate în cantităţi mici, pot grăbi vindecarea dar, produse în exces, distrug ţesuturi în întreg organismul, crescând riscul apariţiei cancerului, bolilor cardiovasculare, osteoporozelor şi diabetului. „Cand Jan şi eu am început să lucrăm împreună, nu credeam că vom ajunge la această concluzie, mai spune Glaser, referindu-se la impactul stresului asupra bolilor şi vindecării. Ei bine, o să studiem problema şi, dacă nu vom găsi remediul, ne vom opri. Iată-ne după 20 de ani de cercetări asidue, încă mai muncim în acest domeniu, fiindcă evident merită. De fapt, schimbăm principiile medicale, spune el. Medicii vor începe prin a întreba pacienții ce se întâmplă în vieţile lor când întâmpină probleme legate de boli infecţioase sau cancere, boli metabolice, diabet sau obezitate. Pentru că acum ştim motivul care afectează vieţile lor şi motivul producerii acestor boli”.

Primul indiciu, descoperit încă din anii 1900, de către Walter Cannon de la Harvard, arată că stresul nu este doar o mare neplăcere, dar poate nimici organele interne. El a descoperit că atunci când oamenii se simt ameninţaţi, corpul reacţionează neplăcut, prin creşterea presiunii sângelui, a bătăilor inimii, prin crearea de contractări musculare şi prin respiraţie îngreunată. 60 de ani mai târziu, în acelaşi laborator, al lui Cannon, Dr. Herbert Benson a descoperit antidotul stresului: relaxarea.  

În timpul cercetărilor sale, Benson a bănuit dispreţul colegilor săi de la Harvard, aşa că, activitatea sa se desfăşura noaptea, când putea să aducă pacienţi care practicau meditaţia transcendentală. El a descoperit că doar prin simpla gândire, aceştia pot transforma funcţiile corpului. Respiraţia scădea cu 25%, consumul de oxigen scădea cu 17%, tensiunea arterială scădea și ea, iar bătăile inimii erau mai reduse. Dar nu numai meditaţia reduce stresul. Cercetările ulterioare arătau că respiraţia profundă, relaxarea progresivă a muşchilor, hipnoza, imaginaţia ghidată, rugăciunea şi alte tehnici pot îmbunătăţi reacţia de relaxare a corpului.

„Prin extinderea practicii de relaxare a organismului, care s-a dovedit eficientă, orice boală provocată sau care s-a înrăutăţit din cauza stresului, a fost combătută, spune Benson, profesor de medicină la Institutul Medical Harvard. Am descoperit că această practică este de mare ajutor în hipertensiune, anxietate, depresii mici şi mijlocii, furii, nemulţumiri profunde, insomnii, printre multe altele. Oamenii îşi dau seama intuitiv, că a face ceva pentru a-şi calma sistemul nervos îi ajută”, spune el. Un studiu din 2004 bazat pe fonduri federale a dovedit faptul că jumătate dintre americani practică o formă de relaxare, deşi cei mai mulţi nu împărtăşesc acest lucru cu psihologii lor.
„Noi privim sănătatea ca fiind o piramidă triunghiulară , spune Benson. Prima faţă este reprezentată de medicamente, cea de a doua de chirurgie. Trebuie să existe şi o a treia faţă, iar noi am ajuns la concluzia că aceea este grija de sine, care implică elemente ca relaxarea, nutriţia şi exerciţiul”.
Investigaţiile lui Benson în legătură cu efectul placebo, care este diferit de relaxare, l-a adus la concluzia că acesta funcţionează prin accesarea urmelor din memorie care reglează hormonii de stres – proces pe care el îl numeşte „însănătoşire prin memorie”. „Sunt 3 componente ale efectului placebo, spune el. Credinţa şi aşteptările pacientului, credinţa şi aşteptările fizioterapeutului şi credinţele şi aşteptările care reies din relaţia celor doi. Când cei doi sunt pe acelaşi plan, ies la iveală capacităţi de vindecare extraordinare. Dacă te consideri în stadiul de vindecare, există deseori posibilitatea să fii deja vindecat. Ar putea fi acesta răspunsul la toate bolile? Desigur că nu. Dar foarte multe medicamente îşi fac probabil efectul datorită efectului placebo”.

Intervenţiile psihologilor pot îmbunătăţi vindecarea, dar oare pot ele prelungi vieţile pacienţilor foarte bolnavi? Acest lucru rămâne foarte controversat, în ciuda faptului că studiile făcute pe acest domeniu arată un efect pozitiv al psihologiei în medicină. Alastair J. Cunningham, de la Institutul de Cancer din Ontario a descoperit faptul că pacienţii bolnavi de cancer care încă mai sperau la vindecare trăiau mai mult decât cei care erau în acelaşi stadiu al bolii dar erau copleșiți de stres şi depresie. „Avem dovezi care ne arată faptul că atunci când oamenii se implică mai mult în a se ajuta pe ei înşişi, îşi cresc de fapt rata de viaţă, spune Cunningham. Dar nu există nici o garanţie că aceste lucruri se întâmplă cu adevărat”. 

Dacă stresul produce schimbări chimice dăunătoare corpului în creier, poate fericirea produce schimbări benefice? Această întrebare a fost scopul carierei lui Lee Berk, profesor asociat de promovare a sănătăţii şi educaţiei la Universitatea Loma Linda din Los Angeles. Determinat fiind de cercetările lui anterioare, care susţineau că râsul la comedii îl ajutau să evite boli care afectau sistemul imunitar, Berk a descoperit că râsul, ca şi exerciţiul, muzica şi meditaţia, cresc nivelul de endorfină a corpului. Endorfina, care este de fapt morfină produsă de corpul uman, este o substanţă care ne reglează starea de zi cu zi şi reduce hormonii de stres. „Face ca ritmul cardiac să fie mai lent, scade presiunea sângelui şi reduce ritmul respirator, astfel încât să nu fii nevoit să respiri cadenţat, spune Berk. Se instalează în celulele sistemului imunitar şi produce schimbări benefice”.
Studiul lui Berk în legătură cu pacienţii care au suferit primul lor atac de cord, arată faptul că cei care se uită la o comedie jumătate de oră pe zi sunt în mod semnificativ mai puţin predispuşi la un al doilea atac de cord, în comparaţie cu cei cărora nu le-a fost recomandat tratamentul prin umor. El spune de asemenea că şi dacă am impregna pilulele cu bucurie, din cauza efectelor pe care le-ar produce, tot ar trebui să cerem aprobarea guvernului.

GÂNDUL CARE VINDECĂ

(articol apărut în „Revista misterelor”)

Doctor în medicină și psihiatru la Sinai Medical Center din New York, dr. Gerald Epstein este un pionier al folosirii vizualizării creatoare ca tratament. De aproape 30 de ani, el s-a dedicat exclusiv dezvoltării acestor metode neobișnuite de vindecare și a dobândit o reputație internațională. Dr. Epstein relatează: „Unul dintre prietenii mei suferea de gripă. I-am prescris „Fluviul vieții”, un exercițiu care poate fi util oricui pentru a scăpa de o banală răceală. I-am recomandat prietenului mei să facă acest exercițiu din 3 în 3 ore, timp de 3-5 minute, până la dispariția răcelii. Două zile mai târziu, prietenul mi-a spus că a făcut exercițiul o zi întreagă, după care și-a revenit complet”. Simplă coincidență, vor spune unii sceptici. Cum ar putea oare niște imagini mentale de râuri și de lumină să aibă vreun efect asupra elementelor fiziologice care declanșează o răceală? De altfel, răceala nu trece oare singură? Experiența de peste 15 ani a dr. Epstein arata însă că exercițiile lui de vizualizare au vindecat o serie întreagă de afecțiuni, majoritatea mult mai grave decât o răceală.

Pacientul devine propriul lui medic

Au fost puse la punct exerciții de imaginație creatoare pentru diferite tipuri de afecțiuni, crize și boli, care și-au dovedit eficacitatea în cazul tuturor persoanelor care au recurs la ele. Pentru a învăța să ne folosim imaginația creatoare nu avem nevoie nici de studiu îndelungat, nici de profesor.

Să luăm de exemplu cazul unei paciente care și-a fracturat încheietura mâinii. Ea a primit îngrijirile unui ortoped, care i-a explicat că osul respectiv are nevoie de 3 luni pentru a se suda. Diagnosticul a fost confirmat, la puțin timp după aceea, de un al doilea specialist. Acestei paciente i s-a recomandat să-și accelereze vindecarea prin tehnica numită „țeserea măduvei”:

„Închideți ochii. Expirați profund de trei ori și creați-vă o imagine mentala a extremităților oaselor bolnave. Vizualizați că extremitățile se ating reciproc. Simțiți cum măduva circulă de la o extremitate la alta. Vizualizați că măduva se afla într-un tub de lumină albastră, care se scurge prin vasele sanguine, cu arteriolele aflate într-o mișcare de du-te-vino între cele două extremități, țesând o rețea ce le apropie. Procesul continuă astfel, până când nu va mai exista nici cea mai mică urmă de fractură. Acum osul este din nou intact. Deschideți ochii”.

Pacienta a fost sfătuită să repete exercițiul din 3 în 3 ore, câte 3 minute. Astfel, ar fi trebuit să obțină rezultate semnificative într-o săptămână sau două. Ea s-a dus acasă și a urmat întocmai sfatul medicului psihiatru. Trei săptămâni mai târziu, a mers din nou la medicul ortoped pentru control și acesta a constatat că osul era complet vindecat. El a fost atât de uluit, încât a mai verificat o dată primele radiografii, care i-au confirmat diagnosticul: conform cu ceea ce știa din proprie experiență, acest gen de fractură necesita în mod normal 3 luni de așteptare pentru ca osul să se refacă! Era incredibil! Ieșind din cabinetul medicului ortoped, pacienta radia, pur și simplu, de bucurie!

Imaginile mentale sunt la fel de reale ca și emoțiile noastre

Să vizualizăm, să lucrăm asupra unei imagini este un procedeu foarte simplu: înseamnă să găsim, să descoperim sau să creăm o imagine mentală, o formă-gând. Aceste forme imaginate, dar cu toate acestea reale, posedă toate caracteristicile obiectelor, incidentelor sau situațiilor pe care le întâlnim zi de zi în realitate. Diferența costă în faptul că, spre deosebire de obiectele percepute în starea de veghe, ele nu au o formă fizică, substanțială. Totuși, aceste imagini mentale posedă o energie proprie. Ne putem gândi la aceste imagini ca la niște copii mentale. Noi le dăm naștere, pentru ca ele să acționeze în numele nostru ca niște agenți vindecători și pentru ca, grație energiei lor, să stimuleze chiar ele procesul de vindecare. Descoperind sau creând aceste imagini, ne angajăm într-un proces plin de semnificații. Imaginile sunt la fel de reale ca și emoțiile noastre, la fel de pline de sensuri ca și visele noastre nocturne. Evident, ceea ce noi creăm este o realitate subiectivă, dar dotată cu puterea de a ne afecta corpul fizic și de a ne revela anumite aspecte referitoare la propria noastră personalitate.

Pregătirea mintii pentru munca de vizualizare vindecătoare cuprinde patru aspecte principale. Primele două constituie punctul de plecare al întregii operări asupra imaginii. Aceste elemente au fost numite de dr. Epstein intenție și liniștire. Celelalte două fac parte din experiența de operare asupra imaginii ca atare. Ele au fost numite purificareși transformare.

Intenția este o voință dirijată. Puterea imaginației este legată în mod direct de intenție (acțiunea mentală care canalizează atenția și acțiunile noastre). Toata lumea știe ce este intenția: „Am intenția să plec în concediu luna viitoare”, spunem noi, și ne facem programul în funcție de aceasta. Intenția ne ghidează în toate faptele noastre, fie ele importante sau nesemnificative. Care este însă legătura ei cu vizualizarea vindecătoare? Când facem un exercițiu asupra imaginii, vom începe întotdeauna prin a ne defini și clarifica intențiile (ce vrem să realizăm prin acest exercițiu). Dacă, de exemplu, dorim să ne vindecăm o fractură, înainte de a începe, va trebuie să ne spunem că ne vom lipi osul la loc, cum a fost. Este ca și cum ne-am da nouă înșine o instrucțiune interioară.

Intenția este o voință dirijată. Ea este esențială în munca de autovindecare, generată de imagini. Folosindu-ne imaginația, ne dirijăm voința către interior, ca să ne aducă o sănătate mai bună și o viață mai frumoasă. Vom deveni astfel stăpânii propriei noastre vieți.

Liniștirea minții dă claritate imaginilor

Aspectul interior al liniștirii este relaxarea. Exercițiul descris anterior începea, așa cum probabil ați remarcat, printr-o expirație profundă. A expira profund de câteva ori, în funcție de caz, este suficient pentru a obține gradul de relaxare necesar. O relaxare prea profundă nu este recomandată aici. De fapt, ea riscă să ne adoarmă conștiința sau chiar să ne adoarmă de-a binelea, făcându-ne în orice caz mai puțin sensibili la experiența imaginii. Aici, scopul nu este relaxarea în sine, ci producerea anumitor imagini, care să fie apoi rememorate. Atenția este o stare de spirit indispensabilă, iar activitatea imaginativă în sine amplifică atenția.

Purificarea - cheia unei sănătăți perfecte

Cele mai străvechi procedee medicale cunoscute cuprindeau purificări. Medicii egipteni, precum și cei din numeroase alte culturi străvechi din Orient și din Occident, considerau baia drept o necesitate a vindecării. Romanii erau celebri pentru termele lor și pentru tehnicile de purificare din zonele bogate în izvoare cu apă termală. Purificarea generează senzația de a fi scăpat de povară, senzație pe care cei mai mulți dintre noi o avem atunci când facem o baie sau un duș. Experiența clinică confirmă semnificațiile interioare ale purificării. Bineînțeles, purificarea necesară în cadrul operării asupra imaginii este mai mult decât o purificare fizică. A fi sănătos înseamnă a fi „pur”, în toate accepțiunile acestui termen. Din punct de vedere moral, trebuie să ne întrebăm dacă suntem puri în relațiile cu ceilalți. Mulți oameni cred că sănătatea le este dată prin naștere. Totuși, ei greșesc dacă nu sesizează relația dintre boală și un comportament lipsit de scrupule, care induce în subconștient stări de culpabilitate și de auto-pedepsire, chiar dacă aparent se simt foarte bine și acțiunile lor „impure” nu le apasă conștiința. Expresia „corpul nu minte” se aplică atât sănătății morale și etice, cât și obiceiurilor noastre alimentare, exercițiilor fizice sau atitudinii față de muncă. Toate erorile noastre morale se înregistrează în corpul nostru și pot avea o influență nefastă asupra stării noastre mentale și fizice.

Pentru a ne vindeca, trebuie să începem prin a ne purifica acțiunile. Aceasta face parte din acțiunea conștientă, care precede deschiderea ochiului interior și se integrează în decizia de a ne privi pe noi înșine în interior și de a fi deschiși față de ceea ce corpul și simțurile ne transmit. Utilizând imagini, ne putem debarasa de iluziile noastre, putem înceta să ne negăm slăbiciunile și ne punem într-o nouă lumină comportamentul distructiv. Atunci, putem face față bolii și ne putem îngriji singuri. Purificarea face parte din procesul de vindecare, ambele creând un nou spațiu, care va permite apariția unor atitudini sănătoase, destinate regăsirii unei personalități pozitive.

Transformarea începe din interior

Ce înseamnă de fapt afirmația că transformarea face parte din procesul de vindecare prin vizualizare? Fizica cuantică modernă și tradiția taoistă afirmă la unison că experiența subiectivă a timpului, viziunea noastră limitată asupra realității, e de fapt un flux continuu al unei transformări neîncetate. Medicina chineză tradițională se bazează pe principiul că boala e sinonimă cu un blocaj al curentului vital. Cu alte cuvinte, ea nu este decât o rezistență opusă naturii mișcătoare a lucrurilor.

Noi ne cramponăm de multe ori de ceea ce considerăm a fi „o situație ideală” și, prin aceasta, ne blocăm și ne opunem eventualității durerii sau absenței plăcerii, astfel încât, până la urmă ne aruncăm orbește chiar în brațele durerii pe care voiam s-o evitam. Este logic ca cramponarea de o stare efemeră, considerată în mod absurd ca fiind permanentă, să ducă la suferință. De cele mai multe ori, această suferință ia forma bolii. Operarea asupra imaginii și fuziunea în curentul evolutiv sunt două aspecte strâns legate. Nici o vindecare nu se va realiza la cei care se mulțumesc să modifice numai împrejurările exterioare ale vieții lor, fără să se schimbe și în interior.

Munca de vizualizare asupra corpului și a minții constituie un prim pas către eliberare, pentru a deveni oameni adevărați, trăind în armonie cu principiul universal al transformării. Evitând formele încremenite ale aparenței și ale bunurilor materiale, imaginația ne ajută să respingem comportamentul și atitudinea care dăunează sănătății noastre.

Intenția, liniștirea, purificarea și transformarea sunt componentele necesare în procesul vindecării. Numai experiența practică pe propria dumneavoastră persoană poate demonstra valoarea și eficacitatea metodelor de vindecare prin vizualizare creatoare.