Michael Ledwith - Deep Deceptions (Marea minciună)
Sursa
Numele meu este Míċeál Ledwith. Míċeál este forma lui Michael în limba irlandeză. M-am înscris ca student pentru a deveni preot catolic în 1960, la colegiul Maynooth din Irlanda, care era principalul seminar pentru întreaga Irlandă, precum şi un colegiu al Universităţii Naţionale a Irlandei şi o universitate pontificală. O universitate pontificală este o universitate care are statutul dat de Papă, calitate prin care au debutat multe din universităţile originale şi străvechi din Europa.
M-am născut în districtul Wexford din Irlanda în 1942 şi am fost, ca mulţi tineri ai timpului meu, un idealist care dorea să găsească răspunsuri la marile întrebări în legătură cu viaţa şi destinul omenesc. Am pornit să le găsesc prin cea mai bună cale care-mi era mie accesibilă în acel moment. Am început să studiez pentru licența în arte a Universităţii Naţionale a Irlandei, apoi am obţinut licența în filozofie, la Universitatea pontificală din Maynooth.
Am fost foarte norocos în acel moment din viaţa mea, pentru că am avut privilegiul foarte rar de a petrece o perioadă lungă de timp, fără întreruperi, studiind diverse subiecte: fizică, chimie, drept, istorie, literatură, precum şi principalele scrieri care mă interesau în mod deosebit, legate de filozofie şi teologie.
După mai multe licențe şi grade academice obținute în 12 ani de studii universitare, mi-am luat și doctoratul în teologie. Am fost primit în rândurile personalului universităţii aproape imediat, ca lector. Patru ani mai târziu, am devenit profesor de teologie dogmatică. Apoi am devenit decanul facultăţii, şef de departament, arhivar al universităţii şi în final vice-preşedinte în 1980. Cinci ani mai târziu, am fost desemnat preşedintele Colegiului Maynooth pentru un termen de 10 ani, pe care l-am încheiat în 1994. A fost o perioadă de expansiune extraordinară pentru colegiu, timp în care numărul studenţilor la colegiu a crescut cu 300%, în același timp cu cerințele de personal, săli de curs, laboratoare ştiinţifice, precum şi cămine studenţeşti, toate acestea fiind construite în vremea mea.
Am devenit preşedintele Comitetului Preşedinţilor Universităţilor Irlandeze şi am fost membru al Biroului Guvernator al Conferinţei Universităţilor Europei. Dar în tot acest timp, în ciuda faptului că eram atât de ocupat cu îndatoririle profesorale şi administrative, am continuat căutarea răspunsurilor definitive la marile întrebări.
În 1980, s-a produs un lucru semnificativ. Am fost numit membru al unui mic grup elitist de teologi din întreaga lume numit Comisia Teologică Internaţională. Era însărcinat cu sfătuirea episcopului Romei şi a Papei în chestiuni teologice. Am luat foarte în serios această poziţie şi pentru aproape toată acea perioadă, şeful comisiei a fost actualul Papă, Benedict al 16-lea, care pe atunci era cardinalul Joseph Ratzinger. Eram conştient că Papa pe care îl sfătuiam, Papa Ioan Paul al II-lea, avea o responsabilitate enormă. Mai mult de 1 miliard de catolici din întreaga lume depindeau de fiecare cuvânt al lui. Şi cuvântul lui era profund respectat de multe alte şcoli religioase, fie ele creştine sau nu. Dacă aş fi fost în postura Papei Ioan Paul al II-lea, n-aş fi dormit prea bine, pentru că aş fi fost preocupat să mă asigur că ghidarea şi mesajul meu reprezenta adevărul şi reflectă cu acurateţe ceea ce Iisus ne-a învăţat.
Am făcut tot ce am putut să-mi îndeplinesc rolul, pe cât îmi permitea umila mea poziţie. Am vrut să mă asigur că cea mai bună parte a teologiei, cea mai exactă şi mai profundă, era disponibilă în ceea ce priveşte sfatul oferit de noi.
În trei ocazii de-a lungul acelor ani am fost personal autorul documentului produs de comisie. În ciuda faptul că unii dintre cei mai legendari teologi ai zilelor mele studenţeşti au fost alături de mine în acea comisie internaţională, oameni nemaipomenit de învăţaţi, posesori ai unei cunoaşteri incredibile, faimoşi în domeniul lor, în ciuda faptului că mi s-au deschis cele mai bune biblioteci din Universităţile Europei, şi cele mai bune biblioteci religioase din întreaga lume, incluzând biblioteca Vaticanului, pentru mine existau totuşi spaţii goale. Iisus al istoriei nu era Iisus pe care l-am văzut eu ascuns în spatele afirmaţiilor din evanghelii. Evident că am fost perturbat. O anumită afirmaţie m-a perturbat mai mult decât toate. Iisus a spus în evanghelia Sfântului Ioan că dacă-i urmăm învăţăturile, vom împlini toate lucrările despre care Sfântul Ioan spune că sunt miracole, vom face tot ceea ce a făcut Iisus, şi chiar mai mult. Acum, ar trebui cu toţii să fim capabili să facem măcar un miracol, dacă îi urmăm învăţăturile. Însă când m-am uitat în jurul meu la sutele de biserici şi confesiuni care poartă emblema creştină în ziua de azi, unde e dovada că aceasta se petrece?
Dar când privesc în afara creştinismului, ajung la concluzia că niciuna din marile religii nu s-a ridicat vreodată la nivelul promisiunilor făcute de fondatorii lor. Aceasta a reprezentat o problemă foarte serioasă pentru mine şi am simţit, ca un om puternic devotat tradiţiei creştine, că era o nevoie acută de reexaminare a ceea ce a fost şi a făcut Iisus, decât cea promovată la sala de curs şi de către preoţii din întreaga lume creştină.
Numele meu este Míċeál Ledwith. Míċeál este forma lui Michael în limba irlandeză. M-am înscris ca student pentru a deveni preot catolic în 1960, la colegiul Maynooth din Irlanda, care era principalul seminar pentru întreaga Irlandă, precum şi un colegiu al Universităţii Naţionale a Irlandei şi o universitate pontificală. O universitate pontificală este o universitate care are statutul dat de Papă, calitate prin care au debutat multe din universităţile originale şi străvechi din Europa.
M-am născut în districtul Wexford din Irlanda în 1942 şi am fost, ca mulţi tineri ai timpului meu, un idealist care dorea să găsească răspunsuri la marile întrebări în legătură cu viaţa şi destinul omenesc. Am pornit să le găsesc prin cea mai bună cale care-mi era mie accesibilă în acel moment. Am început să studiez pentru licența în arte a Universităţii Naţionale a Irlandei, apoi am obţinut licența în filozofie, la Universitatea pontificală din Maynooth.
Am fost foarte norocos în acel moment din viaţa mea, pentru că am avut privilegiul foarte rar de a petrece o perioadă lungă de timp, fără întreruperi, studiind diverse subiecte: fizică, chimie, drept, istorie, literatură, precum şi principalele scrieri care mă interesau în mod deosebit, legate de filozofie şi teologie.
După mai multe licențe şi grade academice obținute în 12 ani de studii universitare, mi-am luat și doctoratul în teologie. Am fost primit în rândurile personalului universităţii aproape imediat, ca lector. Patru ani mai târziu, am devenit profesor de teologie dogmatică. Apoi am devenit decanul facultăţii, şef de departament, arhivar al universităţii şi în final vice-preşedinte în 1980. Cinci ani mai târziu, am fost desemnat preşedintele Colegiului Maynooth pentru un termen de 10 ani, pe care l-am încheiat în 1994. A fost o perioadă de expansiune extraordinară pentru colegiu, timp în care numărul studenţilor la colegiu a crescut cu 300%, în același timp cu cerințele de personal, săli de curs, laboratoare ştiinţifice, precum şi cămine studenţeşti, toate acestea fiind construite în vremea mea.
Am devenit preşedintele Comitetului Preşedinţilor Universităţilor Irlandeze şi am fost membru al Biroului Guvernator al Conferinţei Universităţilor Europei. Dar în tot acest timp, în ciuda faptului că eram atât de ocupat cu îndatoririle profesorale şi administrative, am continuat căutarea răspunsurilor definitive la marile întrebări.
În 1980, s-a produs un lucru semnificativ. Am fost numit membru al unui mic grup elitist de teologi din întreaga lume numit Comisia Teologică Internaţională. Era însărcinat cu sfătuirea episcopului Romei şi a Papei în chestiuni teologice. Am luat foarte în serios această poziţie şi pentru aproape toată acea perioadă, şeful comisiei a fost actualul Papă, Benedict al 16-lea, care pe atunci era cardinalul Joseph Ratzinger. Eram conştient că Papa pe care îl sfătuiam, Papa Ioan Paul al II-lea, avea o responsabilitate enormă. Mai mult de 1 miliard de catolici din întreaga lume depindeau de fiecare cuvânt al lui. Şi cuvântul lui era profund respectat de multe alte şcoli religioase, fie ele creştine sau nu. Dacă aş fi fost în postura Papei Ioan Paul al II-lea, n-aş fi dormit prea bine, pentru că aş fi fost preocupat să mă asigur că ghidarea şi mesajul meu reprezenta adevărul şi reflectă cu acurateţe ceea ce Iisus ne-a învăţat.
Am făcut tot ce am putut să-mi îndeplinesc rolul, pe cât îmi permitea umila mea poziţie. Am vrut să mă asigur că cea mai bună parte a teologiei, cea mai exactă şi mai profundă, era disponibilă în ceea ce priveşte sfatul oferit de noi.
În trei ocazii de-a lungul acelor ani am fost personal autorul documentului produs de comisie. În ciuda faptul că unii dintre cei mai legendari teologi ai zilelor mele studenţeşti au fost alături de mine în acea comisie internaţională, oameni nemaipomenit de învăţaţi, posesori ai unei cunoaşteri incredibile, faimoşi în domeniul lor, în ciuda faptului că mi s-au deschis cele mai bune biblioteci din Universităţile Europei, şi cele mai bune biblioteci religioase din întreaga lume, incluzând biblioteca Vaticanului, pentru mine existau totuşi spaţii goale. Iisus al istoriei nu era Iisus pe care l-am văzut eu ascuns în spatele afirmaţiilor din evanghelii. Evident că am fost perturbat. O anumită afirmaţie m-a perturbat mai mult decât toate. Iisus a spus în evanghelia Sfântului Ioan că dacă-i urmăm învăţăturile, vom împlini toate lucrările despre care Sfântul Ioan spune că sunt miracole, vom face tot ceea ce a făcut Iisus, şi chiar mai mult. Acum, ar trebui cu toţii să fim capabili să facem măcar un miracol, dacă îi urmăm învăţăturile. Însă când m-am uitat în jurul meu la sutele de biserici şi confesiuni care poartă emblema creştină în ziua de azi, unde e dovada că aceasta se petrece?
Dar când privesc în afara creştinismului, ajung la concluzia că niciuna din marile religii nu s-a ridicat vreodată la nivelul promisiunilor făcute de fondatorii lor. Aceasta a reprezentat o problemă foarte serioasă pentru mine şi am simţit, ca un om puternic devotat tradiţiei creştine, că era o nevoie acută de reexaminare a ceea ce a fost şi a făcut Iisus, decât cea promovată la sala de curs şi de către preoţii din întreaga lume creştină.
Comentarii
Trimiteți un comentariu