Frontiere Științifice
Sursa
28 iulie 20122 – SPACE
Un disc din praf interstelar, disc de formare planetară, a dispărut pe neașteptate, lăsând astronomii scărpinându-se în cap și privind înciudați la teoria de formare a planetelor. „Ceea ce s-a întâmplat, este precum un truc clasic de magie: acum îl vezi, acum dispare”, a declarat astronomul Carl Melis de la UC San Diego, coordonatorul echipei de cercetare a fenomenului. „Numai în acest caz, vorbim despre o cantitate de praf, echivalentă cu volumul întregului sistem solar interior, cantitate de praf ce a dispărut subit”. Echipa de cercetători a emis mai multe ipoteze privitoare la acest fenomen, dar „nu sunt cu adevărat convingătoare”, a spus Melis.
Sistemul solar în cauză este TYC – 8241 2652, acest sistem solar fiind o versiune mai tânără a sistemului nostru solar, aproximativ 10 milioane de ani, față de 4,5 miliarde de ani. Sistemul se află la 450 milioane de ani-lumină distanță, în constelația Centaurus. Sistemul a fost cercetat pentru prima oară în 1983, de către NASA, prin intermediul satelitului de cercetare în infraroșu – IRAS. Modelul cercetării a fost bazat pe semnătura caracteristică în infraroșu a discului de praf interstelar, în căutarea de noi sisteme solare aflate în plină formare. Prin această tehnică IRAS a descoperit sute de astfel de stele. În anul 2008 au fost reluate cercetările de către Gemini Observatory, situat în Mauna Kea, Hawai’i și în Cerro Pachón, Chile. La reluarea observațiilor asupra aceleiași zone stelare, semnătura în infraroșu a fost identică cu cea luată în anul 1983. Programul de cercetare a continuat și în anul 2009, când NASA a făcut noi observații ale zonei, de această dată folosind satelitul WIRE (Wide Field Infrared Explorer). Acest nou studiu din 2009 a relevat dispariția a aproximativ două treimi din praf. Observațiile efectuate ulterior, cu alte telescoape, a evidențiat dispariția totală a prafului din zona studiată. „Este ca și cum azi ai fotografia planeta Saturn, iar peste doi ani constați pe o nouă imagine luată că au dispărut inelele planetei”, a declarat co-autorul cercetării Ben Zuckerman, cercetător la UCLA.
Cercetătorii au oferit cel puțin trei mecanisme potențiale ce au stat la baza dispariției norului de praf. Unul dintre mecanisme se referă la acumularea de energie de fugă, creată prin activitatea de suprafață solară. O a doua posibilitate este legată de atracția gravitațională crescută a soarelui ce generează „căderea” prafului în stea. O a treia ipoteză vorbește despre mutarea particulelor de praf, în afara sistemului solar, cu ajutorul fluxului constant de lumină, fapt ce ar conduce la răcirea particulelor și deci la imposibilitatea de a mai fi vizibile în spectrul infraroșu. „Mulți astronomi se simt inconfortabil în fața acestor explicații legate de dispariția prafului, deoarece fiecare dintre aceste ipoteze are implicații neconvenționale, dar speranța mea este că aceste ipoteze vor putea conduce la o înțelegere reală a modului în care se formează planetele ”, a declarat co-autorul Song Inseok, de la Universitatea din Georgia.
Conform teoriei unanim acceptate de lumea științifică, discul de praf dintr-un sistem solar primordial, are nevoie de 100 milioane de ani pentru formarea planetelor și de la 3 la 10 milioane de ani pentru a putea fi disipat de vânturile solare. Privind la această nouă observație astronomică, observăm că doar în 27 de ani tereștri a dispărut un astfel de disc de praf, dispariție ce nu urmează teoria și totodată a pus pe jar lumea stiințifică. Acest nou fenomen dovedește fără echivoc că teoria științifică privitoare la formarea unui sistem solar – chiar și al nostru – este bună de aruncat la gunoi, punând în discuție chiar vârsta de 4,5 miliarde de ani a sistemului nostru solar.
28 iulie 20122 – SPACE
Un disc din praf interstelar, disc de formare planetară, a dispărut pe neașteptate, lăsând astronomii scărpinându-se în cap și privind înciudați la teoria de formare a planetelor. „Ceea ce s-a întâmplat, este precum un truc clasic de magie: acum îl vezi, acum dispare”, a declarat astronomul Carl Melis de la UC San Diego, coordonatorul echipei de cercetare a fenomenului. „Numai în acest caz, vorbim despre o cantitate de praf, echivalentă cu volumul întregului sistem solar interior, cantitate de praf ce a dispărut subit”. Echipa de cercetători a emis mai multe ipoteze privitoare la acest fenomen, dar „nu sunt cu adevărat convingătoare”, a spus Melis.
Sistemul solar în cauză este TYC – 8241 2652, acest sistem solar fiind o versiune mai tânără a sistemului nostru solar, aproximativ 10 milioane de ani, față de 4,5 miliarde de ani. Sistemul se află la 450 milioane de ani-lumină distanță, în constelația Centaurus. Sistemul a fost cercetat pentru prima oară în 1983, de către NASA, prin intermediul satelitului de cercetare în infraroșu – IRAS. Modelul cercetării a fost bazat pe semnătura caracteristică în infraroșu a discului de praf interstelar, în căutarea de noi sisteme solare aflate în plină formare. Prin această tehnică IRAS a descoperit sute de astfel de stele. În anul 2008 au fost reluate cercetările de către Gemini Observatory, situat în Mauna Kea, Hawai’i și în Cerro Pachón, Chile. La reluarea observațiilor asupra aceleiași zone stelare, semnătura în infraroșu a fost identică cu cea luată în anul 1983. Programul de cercetare a continuat și în anul 2009, când NASA a făcut noi observații ale zonei, de această dată folosind satelitul WIRE (Wide Field Infrared Explorer). Acest nou studiu din 2009 a relevat dispariția a aproximativ două treimi din praf. Observațiile efectuate ulterior, cu alte telescoape, a evidențiat dispariția totală a prafului din zona studiată. „Este ca și cum azi ai fotografia planeta Saturn, iar peste doi ani constați pe o nouă imagine luată că au dispărut inelele planetei”, a declarat co-autorul cercetării Ben Zuckerman, cercetător la UCLA.
Cercetătorii au oferit cel puțin trei mecanisme potențiale ce au stat la baza dispariției norului de praf. Unul dintre mecanisme se referă la acumularea de energie de fugă, creată prin activitatea de suprafață solară. O a doua posibilitate este legată de atracția gravitațională crescută a soarelui ce generează „căderea” prafului în stea. O a treia ipoteză vorbește despre mutarea particulelor de praf, în afara sistemului solar, cu ajutorul fluxului constant de lumină, fapt ce ar conduce la răcirea particulelor și deci la imposibilitatea de a mai fi vizibile în spectrul infraroșu. „Mulți astronomi se simt inconfortabil în fața acestor explicații legate de dispariția prafului, deoarece fiecare dintre aceste ipoteze are implicații neconvenționale, dar speranța mea este că aceste ipoteze vor putea conduce la o înțelegere reală a modului în care se formează planetele ”, a declarat co-autorul Song Inseok, de la Universitatea din Georgia.
Conform teoriei unanim acceptate de lumea științifică, discul de praf dintr-un sistem solar primordial, are nevoie de 100 milioane de ani pentru formarea planetelor și de la 3 la 10 milioane de ani pentru a putea fi disipat de vânturile solare. Privind la această nouă observație astronomică, observăm că doar în 27 de ani tereștri a dispărut un astfel de disc de praf, dispariție ce nu urmează teoria și totodată a pus pe jar lumea stiințifică. Acest nou fenomen dovedește fără echivoc că teoria științifică privitoare la formarea unui sistem solar – chiar și al nostru – este bună de aruncat la gunoi, punând în discuție chiar vârsta de 4,5 miliarde de ani a sistemului nostru solar.
Comentarii
Trimiteți un comentariu