Televiziunea - opiul popoarelor
„Când vă uitaţi la TV, activitatea creierului se mută din emisfera stânga în cea dreaptă. De fapt, experimentele conduse de cercetatorul Herbert Krugman au arătat ca în timp ce telespectatorii se uită la televizor, emisfera dreaptă este de 2 ori mai activă decât cea stângă, o anomalie neurologică. Fluxul din stânga către dreapta produce o creştere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele, care includ beta – endorfine şi enkefaline.
Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structurii cu opiul şi derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activităţile care eliberează endorfine (numite şi peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenţă). Acestea includ troznirea degetelor, exerciţiile intense, şi orgasmul. Narcoticele externe acţionează asupra aceloraşi receptori (receptorii opioizi) ca şi endorfinele, de aceea este o diferenţă nesemnificativă între cele două tipuri.
De fapt, exerciţiile intense, care produc aşa numita “runner’s high” – o eliberare de endorfine care se revarsă în organism, pot cauza o dependenţă ridicată, până la punctul când “dependenţii” oprindu-se brusc din exerciţii suferă simptomele “retragere a narcoticului”, şi anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfuncţie a receptorilor opioizi, care sunt obişnuiţi cu afluxul constant de endorfine. Intr-adevăr, până şi telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de “retragere a narcoticului” dacă nu se mai uită la TV pentru o perioadă prelungită de timp.
Un articol din ziarul Eastern Province Herald (octo. 1975) din Africa de Sud descrie două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugaţi să nu se mai uite la televizor. Intr-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari să-şi închidă televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă famile a cedat după o săptămână, iar celelate au suferit de depresie, spunând că s-au simţit ca şi când au “pierdut un prieten”. In celălalt experiment, 182 germani au fost de acord să-şi întrerupă obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reuşit să reziste dorinţei mai mult de şase luni şi de-a lungul perioadei, toţi participanţii au manifestat simptomele “de retragere a narcoticului”: anxietate crescută, frustrare şi depresie. Semnele dependenţei sunt peste tot în jurul nostru.
Americanul mediu se uită la televizor peste patru ore pe zi, şi 49% dintre aceştia continuă să se uite cu toate că admit că o fac în exces. Aceştia sunt indicatorii clasici ai unor persoane care neagă: persoane care ştiu că-şi fac rău, dar continuă să folosească drogul în mod exagerat. Recente studii pe cobai arată că stimulanţii receptorilor opioizi determină comportamente dependente. Demonstraţia este concludentă: toate opioidele creează dependenţă Televizorul acţionează ca un sistem high-tech de livrare a drogului, şi noi toţi simţim efectele lui. Intrebarea este dacă o dependenţă de televizor poate fi distructivă.
Răspunsul pe care-l primim de la ştiinţa modernă este un hotărât “da”. Mai întâi de toate, când vă uitaţi la televizor, regiunile mai înalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu şi neo – cortex – ul) sunt oprite, şi toate activitatile sunt transferate către regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic).
Procesele neurologice care se desfasoară în aceste regiuni nu pot fi numite exact “cognoscibile”. Creierul inferior doar stă şi reacţionează la mediu folosind programele de răspuns “fight or flight”. In plus, aceste regiuni are creierului inferior nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate (o funcţie îndeplinită de neo – cortex), de aceea reacţionează la conţinutul transmisiei TV ca şi cum ar fi real, secretând hormonii adecvaţi şi aşa mai departe.
Studiile au dovedit că, pe termen lung, prea multă activiatate în creierul inferior determină atrofierea regiunilor creierului superior. Este interesant de observat că sistemul limbic (creierul inferior) se corelează cu circuitul de bio-supravieţuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului conştiinţei). Acesta este circuitul nostru primar, “prezenţa” de bază pe care în mod normal o asociem cu conştiinţa. Acesta este circuitul unde recepţionăm prima neurologică (orala), care ne condiţionează să avansăm spre orice mediu cald, plăcut şi/sau protector. Circuitul bio – supravieţuire este calea noastră incipientă, primitivă, de a trata cu realitatea.
O persoană obsedată de căutarea plăcerii fizice este probabil fixată pe acest circuit; de fapt, freud-ienii cred că o dependenţă de narcotice este o încercare de întoarcere în pântecele mamei. Putem deduce în mod logic că asemenea dependenţă are loc atunci când funcţiile creierului superior sunt anesteziate şi creierul inferior recent dominant caută plăcerea cu orice cost.
Considerând acestea, televiziunea este o sabie cu două tăişuri: nu cauzează doar ca sistemul endocrin să elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea concentrează activitatea neuronală în regiunile creierului inferior unde nu suntem motivaţi de nimic altceva în afară de căutarea plăcerii. Televiziunea produce “roboţi de bio – supravieţuire” mobili, extrem de funcţionali.
Cercetările lui Herbert Krugman au dovedit că privitul la televizor amorţeşte creierul “stâng” şi lasă creierul “drept” să îndeplinească toate activităţile cognoscibile. Aceasta are unele implicaţii pentru efectele televiziunii asupra evoluţiei creierului şi sănătăţii. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic, şi nu decodează sau divide informaţia în părţile ei componente. Creierul “drept” procesează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (inteligente).
Nu putem trata raţional conţinutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operaţională. Nu este prin urmare surprinzător, că oamenii rareori înţeleg ce văd la televizor, după cum a arătat şi un studiu condus de cercetătorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit că, din 2700 de oameni testaţi, 90% au înţeles greşit ce au privit la televizor cu câteva minute înainte.
Deocamdată nu există o explicaţie de ce se mută activitatea pe partea dreaptă a creierului atunci când ne uităm la televizor, dar ştim că fenomenul nu depinde de conţinut. Pentru ca un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie ca să fie într-o stare denumită “dezechilibru haotic”. Aceasta înseamnă că trebuie să fie un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), şi conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebrală haotică sunt prezente în timpul exerciţiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gând. Nu sunt prezente atunci când te uiţi la televizor. Nivelele activităţii creierului sunt măsurate de un electroencefalograf (EEG).
In timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească până la oprire, înregistrându-se semnale scăzute ale undelor alfa pe EEG. Acestea sunt cauzate de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic). Chiar dacă citeşti un text pe ecranul televizorului, creierul înregistrează tot nivele scăzute de activitate. Incă o dată, indiferent de conţinutul prezentat, televizorul în primul rând opreşte sistemul nervos.
In completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simţul valorii personale, percepţiei mediului, şi sănătaţii fizice. Sondaje recente au arătat că 75% din femeile din America cred că sunt supraponderale, ca rezultat al vizionarii de actriţe şi modele slabe timp de patru ore pe zi.
Televiziunea a dat naştere în SUA şi în alte părţi la o “cultură a fricii”, focalizată pe senzaţionalismul programelor ce conţin violenţă şi care sunt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au arătat că oamenii din toate generaţiile au exagerat cu mult ameninţarea violenţei în viaţa reală. Acesta nu este un şoc deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficţiune în timp ce se uită la televizor.
Televiziunea este de asemenea dăunatoare pentru fizic. Obezitatea, lipsa somnului, şi oprirea dezvoltării senzoriale sunt, toate, comune printre dependenţii de televiziune. De aceea, sper ca am stabilit cu fermitate, că televiorul este un drog ce creează dependenţă, şi nu este cu nimic mai bun decât opiul, heroina sau alt narcotic.
Televiziunea este la fel (şi poate chiar mai mult) de nocivă pentru creier si organism ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenţă. Toate celelalte droguri ridică aparent o ameninţare către ordinea socială stabilită. Televiziunea, este un drog efectiv esenţial pentru păstrarea infrastructurii sociale. De ce?
Deoarece determină consumatorii să arunce bani în vieţile fără sens şi pline de teroare pe care le trăiesc. Si pentru această spălare de creier, au fost hipnotizaţi folosindu-se tehnici subtile şi consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au facut să pară învechită îngeniozitatea celor mai ambiţioşi psihologi.
Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit că, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activităţii cerebrale mult scăzute (tipice stării precomatoase). Undele alfa sunt asociate cu stări receptive ale conştiinţei nefocalizate. O frecvenţă mare a acestora nu apare, în mod normal, în stare de trezie.
De fapt, cercetările lui Mulholland sugerează că privitul la televizor este similar neural cu privitul la un zid gol. Ar trebui să observ că scopul hipnozei este de a determina stări lente ale undelor creierului. Undele alfa sunt prezente în timpul stării uşoară de hipnoză folosită de hipno-terapişti pentru „terapia prin sugestie”. Când cercetările lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel puţin în sectorul de marketing şi publicitate.
Realizând că telespectatorii intră automat într-o stare de transă când privesc la televizor, producătorii au început să producă reclame care produc stări şi dispoziţii emoţionale inconștiente în privitor. Scopul reclamelor nu este să apeleze raţionalul sau conştientul (care de obicei este îndepărtat în timpul reclamelor) dar mai degrabă să implanteze dispoziţii pe care consumatorul le va asocia cu produsul întâlnit în viaţa reală. Când vedem produsul expus la magazine, de exemplu, acele emoţii pozitive sunt activate. Prezentarea şi susţinerea lor de către atleţii favoriţi şi alte celebrităţi trezeşte aceleaşi asociaţii.
Dacă vreodată v-aţi îndoit de puterea reclamelor de televiziune, păstraţi aceasta în minte: reclamele au efect mai bun, dacă nu eţti atent la ele. Un dispozitiv de control al minţii care creează dependenţă… ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazată pe profit? Dar lucrul cu adevărat trist despre televiziune este că transformă pe toţi în zombie; nimeni nu este imun. Nu este nici un ordin înalt de „super-inteligenţi” în spatele acesteia. Este produsul dorinţei noastre umane de a altera nivelul nostru de cunoştiinţă şi a scăpa din greutăţile realităţii…
Articol preluat de pe site-ul http/ro.alter media.info
Traducere si adaptare de Bogdan Cirstea
Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structurii cu opiul şi derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activităţile care eliberează endorfine (numite şi peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenţă). Acestea includ troznirea degetelor, exerciţiile intense, şi orgasmul. Narcoticele externe acţionează asupra aceloraşi receptori (receptorii opioizi) ca şi endorfinele, de aceea este o diferenţă nesemnificativă între cele două tipuri.
De fapt, exerciţiile intense, care produc aşa numita “runner’s high” – o eliberare de endorfine care se revarsă în organism, pot cauza o dependenţă ridicată, până la punctul când “dependenţii” oprindu-se brusc din exerciţii suferă simptomele “retragere a narcoticului”, şi anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfuncţie a receptorilor opioizi, care sunt obişnuiţi cu afluxul constant de endorfine. Intr-adevăr, până şi telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de “retragere a narcoticului” dacă nu se mai uită la TV pentru o perioadă prelungită de timp.
Un articol din ziarul Eastern Province Herald (octo. 1975) din Africa de Sud descrie două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugaţi să nu se mai uite la televizor. Intr-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari să-şi închidă televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă famile a cedat după o săptămână, iar celelate au suferit de depresie, spunând că s-au simţit ca şi când au “pierdut un prieten”. In celălalt experiment, 182 germani au fost de acord să-şi întrerupă obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reuşit să reziste dorinţei mai mult de şase luni şi de-a lungul perioadei, toţi participanţii au manifestat simptomele “de retragere a narcoticului”: anxietate crescută, frustrare şi depresie. Semnele dependenţei sunt peste tot în jurul nostru.
Americanul mediu se uită la televizor peste patru ore pe zi, şi 49% dintre aceştia continuă să se uite cu toate că admit că o fac în exces. Aceştia sunt indicatorii clasici ai unor persoane care neagă: persoane care ştiu că-şi fac rău, dar continuă să folosească drogul în mod exagerat. Recente studii pe cobai arată că stimulanţii receptorilor opioizi determină comportamente dependente. Demonstraţia este concludentă: toate opioidele creează dependenţă Televizorul acţionează ca un sistem high-tech de livrare a drogului, şi noi toţi simţim efectele lui. Intrebarea este dacă o dependenţă de televizor poate fi distructivă.
Răspunsul pe care-l primim de la ştiinţa modernă este un hotărât “da”. Mai întâi de toate, când vă uitaţi la televizor, regiunile mai înalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu şi neo – cortex – ul) sunt oprite, şi toate activitatile sunt transferate către regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic).
Procesele neurologice care se desfasoară în aceste regiuni nu pot fi numite exact “cognoscibile”. Creierul inferior doar stă şi reacţionează la mediu folosind programele de răspuns “fight or flight”. In plus, aceste regiuni are creierului inferior nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate (o funcţie îndeplinită de neo – cortex), de aceea reacţionează la conţinutul transmisiei TV ca şi cum ar fi real, secretând hormonii adecvaţi şi aşa mai departe.
Studiile au dovedit că, pe termen lung, prea multă activiatate în creierul inferior determină atrofierea regiunilor creierului superior. Este interesant de observat că sistemul limbic (creierul inferior) se corelează cu circuitul de bio-supravieţuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului conştiinţei). Acesta este circuitul nostru primar, “prezenţa” de bază pe care în mod normal o asociem cu conştiinţa. Acesta este circuitul unde recepţionăm prima neurologică (orala), care ne condiţionează să avansăm spre orice mediu cald, plăcut şi/sau protector. Circuitul bio – supravieţuire este calea noastră incipientă, primitivă, de a trata cu realitatea.
O persoană obsedată de căutarea plăcerii fizice este probabil fixată pe acest circuit; de fapt, freud-ienii cred că o dependenţă de narcotice este o încercare de întoarcere în pântecele mamei. Putem deduce în mod logic că asemenea dependenţă are loc atunci când funcţiile creierului superior sunt anesteziate şi creierul inferior recent dominant caută plăcerea cu orice cost.
Considerând acestea, televiziunea este o sabie cu două tăişuri: nu cauzează doar ca sistemul endocrin să elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea concentrează activitatea neuronală în regiunile creierului inferior unde nu suntem motivaţi de nimic altceva în afară de căutarea plăcerii. Televiziunea produce “roboţi de bio – supravieţuire” mobili, extrem de funcţionali.
Cercetările lui Herbert Krugman au dovedit că privitul la televizor amorţeşte creierul “stâng” şi lasă creierul “drept” să îndeplinească toate activităţile cognoscibile. Aceasta are unele implicaţii pentru efectele televiziunii asupra evoluţiei creierului şi sănătăţii. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic, şi nu decodează sau divide informaţia în părţile ei componente. Creierul “drept” procesează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (inteligente).
Nu putem trata raţional conţinutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operaţională. Nu este prin urmare surprinzător, că oamenii rareori înţeleg ce văd la televizor, după cum a arătat şi un studiu condus de cercetătorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit că, din 2700 de oameni testaţi, 90% au înţeles greşit ce au privit la televizor cu câteva minute înainte.
Deocamdată nu există o explicaţie de ce se mută activitatea pe partea dreaptă a creierului atunci când ne uităm la televizor, dar ştim că fenomenul nu depinde de conţinut. Pentru ca un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie ca să fie într-o stare denumită “dezechilibru haotic”. Aceasta înseamnă că trebuie să fie un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), şi conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebrală haotică sunt prezente în timpul exerciţiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gând. Nu sunt prezente atunci când te uiţi la televizor. Nivelele activităţii creierului sunt măsurate de un electroencefalograf (EEG).
In timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească până la oprire, înregistrându-se semnale scăzute ale undelor alfa pe EEG. Acestea sunt cauzate de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic). Chiar dacă citeşti un text pe ecranul televizorului, creierul înregistrează tot nivele scăzute de activitate. Incă o dată, indiferent de conţinutul prezentat, televizorul în primul rând opreşte sistemul nervos.
In completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simţul valorii personale, percepţiei mediului, şi sănătaţii fizice. Sondaje recente au arătat că 75% din femeile din America cred că sunt supraponderale, ca rezultat al vizionarii de actriţe şi modele slabe timp de patru ore pe zi.
Televiziunea a dat naştere în SUA şi în alte părţi la o “cultură a fricii”, focalizată pe senzaţionalismul programelor ce conţin violenţă şi care sunt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au arătat că oamenii din toate generaţiile au exagerat cu mult ameninţarea violenţei în viaţa reală. Acesta nu este un şoc deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficţiune în timp ce se uită la televizor.
Televiziunea este de asemenea dăunatoare pentru fizic. Obezitatea, lipsa somnului, şi oprirea dezvoltării senzoriale sunt, toate, comune printre dependenţii de televiziune. De aceea, sper ca am stabilit cu fermitate, că televiorul este un drog ce creează dependenţă, şi nu este cu nimic mai bun decât opiul, heroina sau alt narcotic.Televiziunea este la fel (şi poate chiar mai mult) de nocivă pentru creier si organism ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenţă. Toate celelalte droguri ridică aparent o ameninţare către ordinea socială stabilită. Televiziunea, este un drog efectiv esenţial pentru păstrarea infrastructurii sociale. De ce?
Deoarece determină consumatorii să arunce bani în vieţile fără sens şi pline de teroare pe care le trăiesc. Si pentru această spălare de creier, au fost hipnotizaţi folosindu-se tehnici subtile şi consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au facut să pară învechită îngeniozitatea celor mai ambiţioşi psihologi.
Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit că, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activităţii cerebrale mult scăzute (tipice stării precomatoase). Undele alfa sunt asociate cu stări receptive ale conştiinţei nefocalizate. O frecvenţă mare a acestora nu apare, în mod normal, în stare de trezie.
De fapt, cercetările lui Mulholland sugerează că privitul la televizor este similar neural cu privitul la un zid gol. Ar trebui să observ că scopul hipnozei este de a determina stări lente ale undelor creierului. Undele alfa sunt prezente în timpul stării uşoară de hipnoză folosită de hipno-terapişti pentru „terapia prin sugestie”. Când cercetările lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel puţin în sectorul de marketing şi publicitate.
Realizând că telespectatorii intră automat într-o stare de transă când privesc la televizor, producătorii au început să producă reclame care produc stări şi dispoziţii emoţionale inconștiente în privitor. Scopul reclamelor nu este să apeleze raţionalul sau conştientul (care de obicei este îndepărtat în timpul reclamelor) dar mai degrabă să implanteze dispoziţii pe care consumatorul le va asocia cu produsul întâlnit în viaţa reală. Când vedem produsul expus la magazine, de exemplu, acele emoţii pozitive sunt activate. Prezentarea şi susţinerea lor de către atleţii favoriţi şi alte celebrităţi trezeşte aceleaşi asociaţii.
Dacă vreodată v-aţi îndoit de puterea reclamelor de televiziune, păstraţi aceasta în minte: reclamele au efect mai bun, dacă nu eţti atent la ele. Un dispozitiv de control al minţii care creează dependenţă… ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazată pe profit? Dar lucrul cu adevărat trist despre televiziune este că transformă pe toţi în zombie; nimeni nu este imun. Nu este nici un ordin înalt de „super-inteligenţi” în spatele acesteia. Este produsul dorinţei noastre umane de a altera nivelul nostru de cunoştiinţă şi a scăpa din greutăţile realităţii…
Articol preluat de pe site-ul http/ro.alter media.info
Traducere si adaptare de Bogdan Cirstea
Comentarii
Trimiteți un comentariu