DMT - Molecula spiritului
DMT - Dimetiltriptamină - sau N,N-dimetiltriptamina, pe scurt DMT, este un compus halucinogenic din familia triptaminei. - molecula spiritului - Rick Strassman Acest documentar, lansat în 26 septembrie 2010 în SUA (Wappinger Falls, New York), se bazează pe cercetările doctorului Rick Strassman, profesor de psihiatrie la Universitatea din New Mexico, făcute între 1990 şi 1995 cu sprijinul a 60 de voluntari, unii dintre ei fiind intervievaţi în film şi rezultatele fiind publicate în cartea DMT: The Spirit Molecule, ajunsă, acum, la a XV-a editie. "Am fost atras de DMT din cauza prezenţei sale în orice corp uman. Am considerat că sursa acestui DMT o reprezintă misterioasa glandă pineală, un mic organ situat în mijlocul creierului. Medicina modernă ştie puţine despre rolul acestei mici glande, în schimb în istoria "metafizicii" ea ocupă un rol important.. Descartes, de exemplu, credea că pineala este "sediul sufletului" şi atât tradiţiile mistice Vestice cât şi