Sunt oamenii cu adevarat fiinte de lumina? partea I
Sursa
Am obtinut o multime de sugestii pentru articol, si eu chiar le apreciez. Dar unele dintre ele sunt prea frumoase ca sa fie adevarate. Un exemplu in acest sens a fost o poveste a unui schelet uman urias – poate chiar de 4 m inaltime -, care a fost descoperit de catre o echipa de arheologi rusi. Povestea a avut fotografii si link-uri de insotire si arata promitator. Dar atunci cand link-urile au fost cercetate, duceau intr-un cerc. Fiecatre link utilizat avea alt link ca sursa. In cele din urma elementele pozelor s-au intors si am recunoscut o buna munca de photoshop care ia pacalit pe toti.
Am avut aceasi experienta in aceasta saptamana cand am fost trimis la un articol unde un om de stiinta rus, Pjotr Garjajev, a reusit sa intercepteze comunicarea dintr-o molecula de ADN in raze de lumina (fotoni) ultraviolete – lumina ! Si mai si, el a sustinut ca a interceptat aceasta comunicare de la un organism (un embrion de broasca) cu un fascicul de laser si apoi transmis intr-un alt ADN (organism embrion de salamandra), provocand embrionului din urma sa se dezvolte intr-o broasca !
Dar aceasta a fost doar inceputul.
Dr. Garjarev sustine ca aceasta comunicare nu este ceva care se intampla doar in interiorul celulelor individuale sau intre doua celule. El sustine ca organismele folosesc acesta « lumina » pentru « a vorbi » cu alte organisme si a sugerat ca acest lucru ar putea explica telepatia si ESP (perceptia extrasensoriala). A fost ca si cum fiintele umane au deja propriile lor wireless bazate pe ADN-ul nostru. WOW !
Am incercat sa gasesc o revista stiintifica care sa fi avut acest experiment. Tot ce am gasit au fost bloguri si alte site-uri care au relatat aceeasi poveste, cuvant cu cuvant, fara nici o referinta. Asta pana cand am dat cu privirea la activitatea lui Fritz-Albert Popp (poza stanga). Apoi tot ce am citit parea foarte plauzibila.
Fritz-Albert Popp a crezut ca a descoperit un leac pentru cancer. Eu nu sunt convins ca el nu ar fi facut descoperirea.
Era 1970, si Popp, un biofizician teoretic de la Universitatea Marburg din Germania, preda radiologie – interactiunea intre radiatii electromagnetice si sisteme biologice. Popp prea devreme si-a facut griji cu privire la lucruri, cum ar fi telefoanele mobile si turnurile (antene emitatoare), care in prezent sunt legate de cancer si leucemie. Lumea lui a fost mult mai mica.
El a examinat doua molecule aproape identice : benzo[a]pyrene, un hidrocarbon policiclic, cunoscut a fi unul dintre cei mai letali cancerigeni pentru om, si geamanul (cu o mica alteratie in machiajul molecular), benzo[e]pyrene. El a iluminat ambele molecule cu lumina ultravioleta (UV) in incercarea de a gasi exact ce a facut aceste doua molecule aproape identice atat de diferite.
De ce lumina ultra-violeta ?
Popp a ales sa lucreze in mod special cu lumina UV din cauza experimentelor unui biolog rus, pe nume Alexander Gurwitsch, care, in timp ce lucra cu ceapa in 1923, a descoperit ca radacinile puteau stimula radacinile plantei vecine, daca cele doua plante sunt puse in vase de sticla de cuart, dar nu si in cazul in care au fost puse in vase de sticla de siliciu. Singura diferenta fiind ca siliciul absoarbe lungimile de unda UV, in timp ce cuartul nu. Gurwitsch teoretiza ca radacinile de ceapa pot comunica unul cu celalalt prin lumina UV.
Toate vibratiile de energie fac parte din spectrul electro-magnetic. Aceasta include energia electrica, caldura, sunetul,lumina, undele radio si undele radioactive. Lumina UV este doar o mica parte a spectrului EM de energie, cu o lungime de unda foarte scurta.
Ce Popp a descoperit a fost ca benzo[a]pyrenul (molecula care produce cancerul) absoarbe lumina UV, apoi re-emite la o frecventa complect diferita – a fost o lumina cu lungime de unda schimbata. Benzo[e]pyren (inofensiv pentru om), a permis lumina UV sa treaca prin ea, neschimbata.
Popp a fost nedumerit de aceasta diferenta si a continuat sa experimenteze cu lumina UV si alti compusi. El a efectuat testul sau pe 37 de substante chimice diferite, unele cauzatoare de cancer, altele nu. Dupa un timp, el a fost capabil sa prezica care subtante ar putea cauza cancer. In fiecare caz, compusii care au fost carcinogeni , au luat lumina UV, au absorbit si au schimbat frecventa.
O alta proprietate a acestor compusi :de fiecare data compusii cancerigeni au reactionat doar la lumina pe o anumita frecventa – 380nm (nanometri) , in gama ultraviolet. Popp se tot intreba de ce substanta cauzatoare de cancer schimba frecventa luminii. El a inceput sa citeasca literatura stiintifica, in special despre reactiile biologice umane, si a venit cu intregi informatii despre un fenomen numit “fotoreparator”.
Fotoreparator
Este bine cunoscut in experimentele biologice de laborator ca daca sufli o celula cu lumina UV , 99% din celule, inclusiv ADN-ul tau, este distrus, poti aproape in intregime repara daunele intr-o singura zi prin iluminarea celulei cu aceeasi lungime de unda la o intesitate mult mai slaba. Pana in aceasta zi, oamenii de stiinta nu inteleg acest fenomen, numit fotoreparare, dar nimeni nu le-a contestat.
Popp, de asemenea, cunostea faptul ca pacientii cu xeroderma pigmentosum (poza stanga) in cele din urma mor de cancer de piele, deoarece sistemul lor de fotoreparare nu poate repara daunele solare. El a fost constient de faptul ca fotorepararea functioneaza cel mai eficient la 380nm – aceeasi frecventa ca a compusilor cauzatoare de cancer care reactioneaza si schimba frecventa luminii. Aici a fost cand Popp a facut saltul sau logic. In cazul in care cangericenii doar reactioneaza la aceasta frecventa, trebuie cumva sa fie legat de fotoreparator. Daca este asa, acest lucru ar insemna ca trebuie sa existe un fel de lumina in organismul uman responsabil pentru fotoreparare. Un compus trebuie sa provoace cancer deoarece blocheaza permanent aceasta lumina si il schimba, astfel incat fotorepararea nu mai poate functiona. Pare logic, dar a fost adevarat ?
Lumina din interiorul corpului
Popp a fost speriat de acest lucru. El a scris despre asta intr-unul din documentele sale personale si o prestigioasa revista medicala a fost de acord sa-l publice.
La scurt timp, Popp a fost abordat de catre un student pe nume Ruth Bernhard, care a cerut ca Popp sa supravegheze activitatea sa pentru teza de doctorat. A zis ca este de acord cu acest lucru daca studentul ar putea arata ca lumina a fost emanata din corpul uman. Aceasta intalnire intamplatoare a fost norocoasa pentru Popp pentru ca Ruth s-a dovedit a fi un excelent fizician experimental. Ruth a crezut ca ideea este ridicola si imediat s-a apucat sa lucreze construind un echipament pentru a demonstra ca ipoteza lui Popp este gresita.
In decurs de 2 ani, Ruth a construit o masina care semana cu un mare detector de raze X, care folosea un fotomultiplicator pentru a numara lumina, foton cu foton. Chiar si in prezent , este inca una dintre cele mai bune piese de echipament in domeniu. Masina trebuia sa fie extrem de sensibila deoarece trebuia sa masoare ceea ce Popp a presupus a fi emisii extrem de slabe.
Intr-un documentar vechi luate in laboratorul Institutului International de Biofizica, dr.Popp deschide o camera de marimea unei cutii de paine. El introduce o noua taietura dintr-o planta si un bat de chibrit intr-un recipient de plastic in interiorul camerei negre si inchide usa spre lumina. Imediat porneste fotomultiplicatorul si imaginea apare pe un ecran de computer. Batul de chibrit este negru, in timp ce silueta stralucitoare verde a frunzelor este clar vizibila.
Dr Popp exclama, « Noi stim acum, astazi, ca omul este in esenta o fiinta de lumina ».
In 1976, ei au fost pregatiti pentru a face primele teste cu puieti de castravete. Fotomultiplicatorul a aratat ca au fost emise de catre rasaduri un suvoi de fotoni, sau unde de lumina, de o intensitate surprinzator de mare. In cazul in care lumina a avut de a face cu efectul de fotosinteza, au decis ca viitorul lor test – cu cartofi- ar fi sa creasca rasadurile in intuneric. De data asta, atunci cand rasadurile au fost plasate in fotomultiplicator, au inregistrat o intensitate si mai mare de lumina. Si mai mult, fotonii din sistemele vii pe care le-au examinat deja, au fost mult mai coerente decat au vazut ei vreodata.
Popp a inceput sa se gandeasca la lumina din natura. Lumina a fost prezenta in plante si a fost folosit in cursul fotosintezei. Atunci cand mancam alimente vegetale, se gandea el, trebuie ca luam fotoni si le stocam. Cand consumam broccoli, de exemplu, si-l digeram, este metabolizat in dioxid de carbon (CO2) si apa, plus lumina stocata de la soare si fotosinteza. Extragem CO2 si eliminam apa, dar lumina, un val de EM, trebuie sa fie depozitat. Atunci cand este luat de catre corp, energia acestor fotoni se disipeaza si devin distribuite pe intregul spectru de frecvente EM, de la cel mai mic la cel mai mare.
Aceasta energie este forta motrice pentru toate moleculele din corpul nostru. Inainte de orice reactie chimica care apare, cel putin un electron trebuie sa fie activat de un foton cu o anumita lungime de unda si energie suficienta.
Lehninger, biochimist si laureat al Premiului Nobel, mentioneaza in cartea sa ca unele reactii in celula vie se intampla mult mai repede decat ceea ce corespunde la temperatura de 37 C. Explicatia, se pare ca organismul directioneaza intentionat reactii chimice prin vibratii electromagnetice (biofotoni).
Fotonii (Lumina) controleaza totul in celule
Fotonii pornesc procesele organismului ca un dirijor care aduce fiecare instrument individual intr-un sunet colectiv. La frecvente diferite, ele indeplinesc functii diferite. Popp a descoperit ca moleculele din celule raspund la anumite frecvente , si ca o serie de vibratii din fotoni cauzeaza o varietate de frecvente in alte molecule ale corpului.
Aceasta teorie a fost sustinuta de dr.Veljko Veljkovic, care conduce acum Centrul pentru Cercetare Multidisciplinara si Inginerie, Institutul de Stiinte Nucleare Vinca. Ea a indraznit sa puna intrebarea care a nedumerit intotdeuna biologii : Ce a permis ca zeci de mii de tipuri diferite de molecule din organism sa recunoasca obiectivele lor specifice ?
Procesele de viata depind de interactiunile selective intre molecule particulare , si care este valabil pentru metabolismul de baza la cele mai subtile nunate de emotie. Este ca si incercarea de a gasi un prieten intr-o sala imensa de bal, aglomerat si intunecat.
Imaginea conventionala a unei celule, chiar si acum, este un sac de molecule dizolvate in apa. Si lovindu-se una de alta – coliziuni aleatorii - acele molecule care au forme complementare se blocheaza unul in celalalt, astfel incat reactiile biochimice adecvate pot avea loc. Acest model de «blocare si cheie » a fost perfectionat la o ipoteza mai flexibila (si realista) care permite fiecare molecula sa-si schimbe forma usor pentru a se potrivi mai bine cu cealalta molecula dupa ce au intrat in contact, dar ideea principala ramane aceeasi.
Se presupune a explica modul in care enzimele pot recunoaste substraturile lor respective, modul in care anticorpii din sistemul imunitar pot apuca pe invadatorii straini si sa-i dezarmeze. Prin extensie, cum proteinele pot « ancora » cu diferite proteine partenere, sau dispozitivul de blocare pe acizi nucleici specifice pentru a controla expresia genelor, sau asamblarea (adunarea) in ribozomi pentru traducerea proteinelor, sau alte complexe multi-moleculare care modifica mesajele genetice in diferit moduri. Dar cu mii – sau chiar sute de mii de reactii se intampla in fiecare secunda in doar o singura celula aceasta pare sa impinga conceptul « mecanic » prea departe.
Ceea ce a fost propus intr-un fel este ca fiecare molecula trimite un camp magnetic unic, care poate « simti » domeniul de molecula complementar. Este ca si cum « dansul » din mediul celular si molecular trece la ritm. Muzica fiind furnizat de catre biofotoni.
« Veljkovic si Cosic au propus ca interactiunile moleculare sunt electrice in natura, si au loc pe distante care sunt mari in comparatie cu dimensiunea moleculelor. Cosici a introdus mai tarziu ideea de interactiunea campurilor electromagnetice dinamice, ca moleculele recunosc obiectivele lor specifice si vice-versa de rezonanta electromagnetica. Cu alte cuvinte, moleculele transmit frecventele specifice ale undelor magnetice care nu numai ca le permit sa « vada » si sa «auda » reciproc, atat moduri de fotoni si fononi exista pentru undele electromagnetice, dar, de asemenea, sa se influenteze reciproc la o distanta si sa devina atras unul de celalalt daca vibreaza in afara fazei (intr-un mod complementar) » scrie in The Real Bioinformatics Revolution : proteins and Nucleic Acids Singing to One Another ? (disponibil lareport@i-sis.org.uk).
(Fononul este o cvasiparticulă[1] asociată vibrației ce se propagă într-o rețea cristalină. Prin analogie cu fotonul care este o cuantă de lumină, fononul este o cuantă de sunet. Conceptul de fonon a fost folosit prima oară în 1932 de fizicianul rus Igor Tamm. Cuvântul fonon provine din cuvântul grec φωνή (phonē), care are sensul de sunet sau voce.
« Exista aproximativ 100.000 de reactii chimice care au loc in fiecare celula la fiecare secunda. Reactia chimica se poate intampla numai daca molecula care reactioneaza este impulsionat de un foton… Odata ce fotonul a impulsionat o reactie se intoarce la camp si este disponibil pentru mai multe reactii… Inotam intr-un ocean de lumina ».
Aceste « emisie de biofotoni », cum le-a numit Popp, a furnizat un sistem de comunicare ideal pentru transferul de informatii la mai multe celule in organism. Dar intrebarea cea mai importanta a ramas: de unde vine lumina ?
Un elev deosebit de talentat i-a vorbit intr-un alt experiment. Este cunoscut faptul ca atunci cand bromura de etidiu se aplica la esantioane de ADN, ea se insinueaza intre perechi de dublu helix, cauzand ADN-ului sa se relaxeze. Studentul a sugerat ca, in urma aplicarii chimice, sa masoare lumina care vine de la proba. Popp a constatat ca cea mai mare concentratie de etidium este pe ADN-ul destramat, dar si intensitatea luminii este mai puternica. In schimb, cu cat folosea mai putin, cu atat mai putina lumina a fost emisa.
De asemenea, el a constatat ca ADN-ul ar putea trimite o gama larga de frecvente, dintre care unele par sa fie legate de anumite functii. Daca ADN-ul stocheaza aceasta lumina, aceasta ar emite mai multa lumina naturala cand este dezarhivat.
Aceste si alte studii au dovedit lui Popp ca una dintre sursele cele mai importante de emisii de lumina si biofotoni a fost ADN-ul. ADN-ul a fost ca maetrul diapazon al organismului. Lovind o anumita frecventa, anumite molecule il urmeaza. A fost deasemenea posibil, a realizat el, ca a dat de veriga lipsa in teoria ADN-ului, care ar putea explica cea mai mare minune a toate in biologia umana - cum o singura celula se poate transforma intr-o fiinta umana pe deplin format.
Am obtinut o multime de sugestii pentru articol, si eu chiar le apreciez. Dar unele dintre ele sunt prea frumoase ca sa fie adevarate. Un exemplu in acest sens a fost o poveste a unui schelet uman urias – poate chiar de 4 m inaltime -, care a fost descoperit de catre o echipa de arheologi rusi. Povestea a avut fotografii si link-uri de insotire si arata promitator. Dar atunci cand link-urile au fost cercetate, duceau intr-un cerc. Fiecatre link utilizat avea alt link ca sursa. In cele din urma elementele pozelor s-au intors si am recunoscut o buna munca de photoshop care ia pacalit pe toti.
Am avut aceasi experienta in aceasta saptamana cand am fost trimis la un articol unde un om de stiinta rus, Pjotr Garjajev, a reusit sa intercepteze comunicarea dintr-o molecula de ADN in raze de lumina (fotoni) ultraviolete – lumina ! Si mai si, el a sustinut ca a interceptat aceasta comunicare de la un organism (un embrion de broasca) cu un fascicul de laser si apoi transmis intr-un alt ADN (organism embrion de salamandra), provocand embrionului din urma sa se dezvolte intr-o broasca !
Dar aceasta a fost doar inceputul.
Dr. Garjarev sustine ca aceasta comunicare nu este ceva care se intampla doar in interiorul celulelor individuale sau intre doua celule. El sustine ca organismele folosesc acesta « lumina » pentru « a vorbi » cu alte organisme si a sugerat ca acest lucru ar putea explica telepatia si ESP (perceptia extrasensoriala). A fost ca si cum fiintele umane au deja propriile lor wireless bazate pe ADN-ul nostru. WOW !
Am incercat sa gasesc o revista stiintifica care sa fi avut acest experiment. Tot ce am gasit au fost bloguri si alte site-uri care au relatat aceeasi poveste, cuvant cu cuvant, fara nici o referinta. Asta pana cand am dat cu privirea la activitatea lui Fritz-Albert Popp (poza stanga). Apoi tot ce am citit parea foarte plauzibila.
Fritz-Albert Popp a crezut ca a descoperit un leac pentru cancer. Eu nu sunt convins ca el nu ar fi facut descoperirea.
Era 1970, si Popp, un biofizician teoretic de la Universitatea Marburg din Germania, preda radiologie – interactiunea intre radiatii electromagnetice si sisteme biologice. Popp prea devreme si-a facut griji cu privire la lucruri, cum ar fi telefoanele mobile si turnurile (antene emitatoare), care in prezent sunt legate de cancer si leucemie. Lumea lui a fost mult mai mica.
El a examinat doua molecule aproape identice : benzo[a]pyrene, un hidrocarbon policiclic, cunoscut a fi unul dintre cei mai letali cancerigeni pentru om, si geamanul (cu o mica alteratie in machiajul molecular), benzo[e]pyrene. El a iluminat ambele molecule cu lumina ultravioleta (UV) in incercarea de a gasi exact ce a facut aceste doua molecule aproape identice atat de diferite.
De ce lumina ultra-violeta ?
Popp a ales sa lucreze in mod special cu lumina UV din cauza experimentelor unui biolog rus, pe nume Alexander Gurwitsch, care, in timp ce lucra cu ceapa in 1923, a descoperit ca radacinile puteau stimula radacinile plantei vecine, daca cele doua plante sunt puse in vase de sticla de cuart, dar nu si in cazul in care au fost puse in vase de sticla de siliciu. Singura diferenta fiind ca siliciul absoarbe lungimile de unda UV, in timp ce cuartul nu. Gurwitsch teoretiza ca radacinile de ceapa pot comunica unul cu celalalt prin lumina UV.
Toate vibratiile de energie fac parte din spectrul electro-magnetic. Aceasta include energia electrica, caldura, sunetul,lumina, undele radio si undele radioactive. Lumina UV este doar o mica parte a spectrului EM de energie, cu o lungime de unda foarte scurta.
Ce Popp a descoperit a fost ca benzo[a]pyrenul (molecula care produce cancerul) absoarbe lumina UV, apoi re-emite la o frecventa complect diferita – a fost o lumina cu lungime de unda schimbata. Benzo[e]pyren (inofensiv pentru om), a permis lumina UV sa treaca prin ea, neschimbata.
Popp a fost nedumerit de aceasta diferenta si a continuat sa experimenteze cu lumina UV si alti compusi. El a efectuat testul sau pe 37 de substante chimice diferite, unele cauzatoare de cancer, altele nu. Dupa un timp, el a fost capabil sa prezica care subtante ar putea cauza cancer. In fiecare caz, compusii care au fost carcinogeni , au luat lumina UV, au absorbit si au schimbat frecventa.
O alta proprietate a acestor compusi :de fiecare data compusii cancerigeni au reactionat doar la lumina pe o anumita frecventa – 380nm (nanometri) , in gama ultraviolet. Popp se tot intreba de ce substanta cauzatoare de cancer schimba frecventa luminii. El a inceput sa citeasca literatura stiintifica, in special despre reactiile biologice umane, si a venit cu intregi informatii despre un fenomen numit “fotoreparator”.
Fotoreparator
Este bine cunoscut in experimentele biologice de laborator ca daca sufli o celula cu lumina UV , 99% din celule, inclusiv ADN-ul tau, este distrus, poti aproape in intregime repara daunele intr-o singura zi prin iluminarea celulei cu aceeasi lungime de unda la o intesitate mult mai slaba. Pana in aceasta zi, oamenii de stiinta nu inteleg acest fenomen, numit fotoreparare, dar nimeni nu le-a contestat.
Popp, de asemenea, cunostea faptul ca pacientii cu xeroderma pigmentosum (poza stanga) in cele din urma mor de cancer de piele, deoarece sistemul lor de fotoreparare nu poate repara daunele solare. El a fost constient de faptul ca fotorepararea functioneaza cel mai eficient la 380nm – aceeasi frecventa ca a compusilor cauzatoare de cancer care reactioneaza si schimba frecventa luminii. Aici a fost cand Popp a facut saltul sau logic. In cazul in care cangericenii doar reactioneaza la aceasta frecventa, trebuie cumva sa fie legat de fotoreparator. Daca este asa, acest lucru ar insemna ca trebuie sa existe un fel de lumina in organismul uman responsabil pentru fotoreparare. Un compus trebuie sa provoace cancer deoarece blocheaza permanent aceasta lumina si il schimba, astfel incat fotorepararea nu mai poate functiona. Pare logic, dar a fost adevarat ?
Lumina din interiorul corpului
Popp a fost speriat de acest lucru. El a scris despre asta intr-unul din documentele sale personale si o prestigioasa revista medicala a fost de acord sa-l publice.
La scurt timp, Popp a fost abordat de catre un student pe nume Ruth Bernhard, care a cerut ca Popp sa supravegheze activitatea sa pentru teza de doctorat. A zis ca este de acord cu acest lucru daca studentul ar putea arata ca lumina a fost emanata din corpul uman. Aceasta intalnire intamplatoare a fost norocoasa pentru Popp pentru ca Ruth s-a dovedit a fi un excelent fizician experimental. Ruth a crezut ca ideea este ridicola si imediat s-a apucat sa lucreze construind un echipament pentru a demonstra ca ipoteza lui Popp este gresita.
In decurs de 2 ani, Ruth a construit o masina care semana cu un mare detector de raze X, care folosea un fotomultiplicator pentru a numara lumina, foton cu foton. Chiar si in prezent , este inca una dintre cele mai bune piese de echipament in domeniu. Masina trebuia sa fie extrem de sensibila deoarece trebuia sa masoare ceea ce Popp a presupus a fi emisii extrem de slabe.
Intr-un documentar vechi luate in laboratorul Institutului International de Biofizica, dr.Popp deschide o camera de marimea unei cutii de paine. El introduce o noua taietura dintr-o planta si un bat de chibrit intr-un recipient de plastic in interiorul camerei negre si inchide usa spre lumina. Imediat porneste fotomultiplicatorul si imaginea apare pe un ecran de computer. Batul de chibrit este negru, in timp ce silueta stralucitoare verde a frunzelor este clar vizibila.
Dr Popp exclama, « Noi stim acum, astazi, ca omul este in esenta o fiinta de lumina ».
In 1976, ei au fost pregatiti pentru a face primele teste cu puieti de castravete. Fotomultiplicatorul a aratat ca au fost emise de catre rasaduri un suvoi de fotoni, sau unde de lumina, de o intensitate surprinzator de mare. In cazul in care lumina a avut de a face cu efectul de fotosinteza, au decis ca viitorul lor test – cu cartofi- ar fi sa creasca rasadurile in intuneric. De data asta, atunci cand rasadurile au fost plasate in fotomultiplicator, au inregistrat o intensitate si mai mare de lumina. Si mai mult, fotonii din sistemele vii pe care le-au examinat deja, au fost mult mai coerente decat au vazut ei vreodata.
Popp a inceput sa se gandeasca la lumina din natura. Lumina a fost prezenta in plante si a fost folosit in cursul fotosintezei. Atunci cand mancam alimente vegetale, se gandea el, trebuie ca luam fotoni si le stocam. Cand consumam broccoli, de exemplu, si-l digeram, este metabolizat in dioxid de carbon (CO2) si apa, plus lumina stocata de la soare si fotosinteza. Extragem CO2 si eliminam apa, dar lumina, un val de EM, trebuie sa fie depozitat. Atunci cand este luat de catre corp, energia acestor fotoni se disipeaza si devin distribuite pe intregul spectru de frecvente EM, de la cel mai mic la cel mai mare.
Aceasta energie este forta motrice pentru toate moleculele din corpul nostru. Inainte de orice reactie chimica care apare, cel putin un electron trebuie sa fie activat de un foton cu o anumita lungime de unda si energie suficienta.
Lehninger, biochimist si laureat al Premiului Nobel, mentioneaza in cartea sa ca unele reactii in celula vie se intampla mult mai repede decat ceea ce corespunde la temperatura de 37 C. Explicatia, se pare ca organismul directioneaza intentionat reactii chimice prin vibratii electromagnetice (biofotoni).
Fotonii (Lumina) controleaza totul in celule
Fotonii pornesc procesele organismului ca un dirijor care aduce fiecare instrument individual intr-un sunet colectiv. La frecvente diferite, ele indeplinesc functii diferite. Popp a descoperit ca moleculele din celule raspund la anumite frecvente , si ca o serie de vibratii din fotoni cauzeaza o varietate de frecvente in alte molecule ale corpului.
Aceasta teorie a fost sustinuta de dr.Veljko Veljkovic, care conduce acum Centrul pentru Cercetare Multidisciplinara si Inginerie, Institutul de Stiinte Nucleare Vinca. Ea a indraznit sa puna intrebarea care a nedumerit intotdeuna biologii : Ce a permis ca zeci de mii de tipuri diferite de molecule din organism sa recunoasca obiectivele lor specifice ?
Procesele de viata depind de interactiunile selective intre molecule particulare , si care este valabil pentru metabolismul de baza la cele mai subtile nunate de emotie. Este ca si incercarea de a gasi un prieten intr-o sala imensa de bal, aglomerat si intunecat.
Imaginea conventionala a unei celule, chiar si acum, este un sac de molecule dizolvate in apa. Si lovindu-se una de alta – coliziuni aleatorii - acele molecule care au forme complementare se blocheaza unul in celalalt, astfel incat reactiile biochimice adecvate pot avea loc. Acest model de «blocare si cheie » a fost perfectionat la o ipoteza mai flexibila (si realista) care permite fiecare molecula sa-si schimbe forma usor pentru a se potrivi mai bine cu cealalta molecula dupa ce au intrat in contact, dar ideea principala ramane aceeasi.
Se presupune a explica modul in care enzimele pot recunoaste substraturile lor respective, modul in care anticorpii din sistemul imunitar pot apuca pe invadatorii straini si sa-i dezarmeze. Prin extensie, cum proteinele pot « ancora » cu diferite proteine partenere, sau dispozitivul de blocare pe acizi nucleici specifice pentru a controla expresia genelor, sau asamblarea (adunarea) in ribozomi pentru traducerea proteinelor, sau alte complexe multi-moleculare care modifica mesajele genetice in diferit moduri. Dar cu mii – sau chiar sute de mii de reactii se intampla in fiecare secunda in doar o singura celula aceasta pare sa impinga conceptul « mecanic » prea departe.
Ceea ce a fost propus intr-un fel este ca fiecare molecula trimite un camp magnetic unic, care poate « simti » domeniul de molecula complementar. Este ca si cum « dansul » din mediul celular si molecular trece la ritm. Muzica fiind furnizat de catre biofotoni.
« Veljkovic si Cosic au propus ca interactiunile moleculare sunt electrice in natura, si au loc pe distante care sunt mari in comparatie cu dimensiunea moleculelor. Cosici a introdus mai tarziu ideea de interactiunea campurilor electromagnetice dinamice, ca moleculele recunosc obiectivele lor specifice si vice-versa de rezonanta electromagnetica. Cu alte cuvinte, moleculele transmit frecventele specifice ale undelor magnetice care nu numai ca le permit sa « vada » si sa «auda » reciproc, atat moduri de fotoni si fononi exista pentru undele electromagnetice, dar, de asemenea, sa se influenteze reciproc la o distanta si sa devina atras unul de celalalt daca vibreaza in afara fazei (intr-un mod complementar) » scrie in The Real Bioinformatics Revolution : proteins and Nucleic Acids Singing to One Another ? (disponibil lareport@i-sis.org.uk).
(Fononul este o cvasiparticulă[1] asociată vibrației ce se propagă într-o rețea cristalină. Prin analogie cu fotonul care este o cuantă de lumină, fononul este o cuantă de sunet. Conceptul de fonon a fost folosit prima oară în 1932 de fizicianul rus Igor Tamm. Cuvântul fonon provine din cuvântul grec φωνή (phonē), care are sensul de sunet sau voce.
« Exista aproximativ 100.000 de reactii chimice care au loc in fiecare celula la fiecare secunda. Reactia chimica se poate intampla numai daca molecula care reactioneaza este impulsionat de un foton… Odata ce fotonul a impulsionat o reactie se intoarce la camp si este disponibil pentru mai multe reactii… Inotam intr-un ocean de lumina ».
Aceste « emisie de biofotoni », cum le-a numit Popp, a furnizat un sistem de comunicare ideal pentru transferul de informatii la mai multe celule in organism. Dar intrebarea cea mai importanta a ramas: de unde vine lumina ?
Un elev deosebit de talentat i-a vorbit intr-un alt experiment. Este cunoscut faptul ca atunci cand bromura de etidiu se aplica la esantioane de ADN, ea se insinueaza intre perechi de dublu helix, cauzand ADN-ului sa se relaxeze. Studentul a sugerat ca, in urma aplicarii chimice, sa masoare lumina care vine de la proba. Popp a constatat ca cea mai mare concentratie de etidium este pe ADN-ul destramat, dar si intensitatea luminii este mai puternica. In schimb, cu cat folosea mai putin, cu atat mai putina lumina a fost emisa.
De asemenea, el a constatat ca ADN-ul ar putea trimite o gama larga de frecvente, dintre care unele par sa fie legate de anumite functii. Daca ADN-ul stocheaza aceasta lumina, aceasta ar emite mai multa lumina naturala cand este dezarhivat.
Aceste si alte studii au dovedit lui Popp ca una dintre sursele cele mai importante de emisii de lumina si biofotoni a fost ADN-ul. ADN-ul a fost ca maetrul diapazon al organismului. Lovind o anumita frecventa, anumite molecule il urmeaza. A fost deasemenea posibil, a realizat el, ca a dat de veriga lipsa in teoria ADN-ului, care ar putea explica cea mai mare minune a toate in biologia umana - cum o singura celula se poate transforma intr-o fiinta umana pe deplin format.
Comentarii
Trimiteți un comentariu