OSHO despre invidie
Sursa
Invidia este unul dintre cele mai puternice sentimente. Invidia înseamnă a trăi prin comparație. Cineva e mai sus decât tine. Te afli întotdeauna undeva, pe o treaptă din mijlocul unei scări. Scara e cumva asemenea unui cerc, unei roți, pentru că nimeni nu ajunge la capătul ei. Fiecare e blocat undeva la mijloc. Cineva e întotdeauna mai sus decât tine, iar asta te ofensează și te menține într-o stare de luptă prin toate mijloacele posibile. Succesul îți va da toate drepturile, insuccesul îți va dovedi că ai greșit. Prin urmare, ceea ce are importanță e succesul, iar pentru a-l atinge, orice mijloc e permis. Gândești că nu trebuie să-ți pese de mijloacele prin care-l atingi și, de fapt, așa e, nimănui nu-i pasă. Ținta e să urci cât mai sus pe scară. Problema e că niciodată nu vei ajunge la vârful ei. Mereu va fi cineva deasupra ta și, oricine ar fi, va crea în tine invidie, pentru că el a reușit și tu nu.
Atunci de ce nu poți sări de pe scară? De ce nu poți ieși din cerc? În privința asta, societatea a fost foarte abilă. Ea și-a rafinat metodele de-a lungul miilor de ani: întotdeauna cineva e mai jos decât tine și asta îți dă satisfacții incredibile. În același timp, întotdeauna cineva e deasupra ta, ceea ce creează în tine invidie, nefericire, suferință, umilință. În timp ce celălalt continuă să se miște în sus, tu te-ai oprit. Aceasta te face să te simți fără sens, nefolositor, o umbră pe pământ și nimic mai mult. Acum ar fi cazul să sari de pe scară și să le spui celor din fața ta să meargă unde vor. Dar nu sari, pentru că mai există o mulțime de oameni și sub tine. Aceasta îți va da o mare mulțumire, sentimentul că ai întrecut atâția alți oameni; că nu ești chiar fără valoare. Oamenii plasați sub tine sunt destui pentru a-ți dovedi asta. Acum ești într-o dilemă: de câte ori te uiți în sus, te simți rău; de câte ori te uiți în jos, te simți excelent. Cum ai mai putea sări de pe scară? Sărind de pe ea, ai rămâne singur. Nimeni n-ar mai fi deasupra ta și nimeni dedesubtul tău. Aici, pe scară, ești cu toată lumea, ești o parte a societății, a culturii, a civilizației – și e doar o chestiune de oarecare efort din partea ta pentru ca oamenii să ajungă să-ți spună „Bravo, continuă! Nu fi deprimat, fii optimist! Succesul e aproape”.
În copilărie, părinții ne spun: „Uită-te la băiatul vecinilor - a ieșit primul la școală, la liceu, la facultate...” Total greșit! Să urmărim o logică simplă: dacă nu te simți inferior, nu te poți simți superior și invers. Amândouă merg împreună. Dacă înlături unul din aceste sentimente, nu-l poți păstra pe celălalt. Dacă nu te simți superior în fața unora, cum ai putea să te simți inferior în fața altora? Te poți simți doar tu însuți.
M-am gândit adesea la toți acești oameni – Alexandru cel Mare, Timur Lenk, Napoleon Bonaparte. De ce să-i învățăm la școală pe copiii noștri inocenți despre ei? Pentru a crea în ei dorința de a fi cuceritori, de a fi bogați, președinți sau miniștri? De a nu fi ei înșiși? Nimeni nu ne învață să fim noi înșine. Așa ajungem să ne otrăvim spiritul cu sentimentul invidiei. Alexandru cel Mare... Ce-a fost așa mare în acest om? De ce trebuie să păstrăm vii numele lui Nadirshah sau Genghis Khan? Au fost doar niște criminali, cei mai mari criminali pe care i-a cunoscut lumea. Micii criminali ne trimit la moarte, în timp ce marii criminali ne scriu istoria.
Odată, i-am spus profesorului meu de istorie: „Istoria dumneavoastră e o istorie a crimei și cu învățăturile astea o să faceți și din noi niște criminali. Nu puteți găsi câteva exemple de ființe umane cu un suflet mare și să ne învățați că aceștia erau oameni admirabili?” După părerea mea, istoria întregii omeniri, așa cum e predată ea la școală, ar trebui aruncată la gunoi. Numai așa am putea începe să ne schimbăm. Așa am putea fi noi înșine, pentru că n-ar mai exista comparație... Da, e posibil ca într-un domeniu să știi tu mai mult, iar altcineva, mai puțin. Într-un domeniu poți fi mai talentat, iar în altul, altcineva. Acest lucru ne arată doar că oamenii sunt unici, că au calități și abilități diferite. Fiecare om are individualitatea lui proprie și nu poate fi comparat cu altul.
N-am crezut niciodată despre cineva că mi-e inferior; n-am crezut niciodată despre cineva că mi-e superior. Eu sunt eu, tu ești tu. Comparația n-are sens. Dar toți copiii sunt împinși în competiție și astfel, e firesc să te compari cu alții, iar invidia să apară, dacă cineva reușește și tu nu, dacă cineva obține un lucru pe care tu nu poți să-l obții. Așadar, ai fost învățat de mic să te vezi inferior cuiva, sau superior altcuiva, astfel încât, acum îi judeci în permanență pe oameni ca inferiori sau superiori, ca buni sau răi, ca cinstiți sau necinstiți, în raport cu tine. Nu judeca! Orice om e doar el însuși. Acceptă-l așa cum e, dar nu uita că acest lucru e posibil numai dacă te accepți și pe tine așa cum ești.
Răspunsul pentru cel care mă întreabă dacă invidia ne îndepărtează de noi înșine este DA. Prin comparație, ai mers prea departe, în ambele direcții. Într-o parte sunt cei superiori ție, iar într-alta sunt cei inferiori ție – tu ești între. Nu mai ai timp să te vezi pe tine însuți. Lupți în permanență pentru a-i lua locul celui care este deasupra ta și, în același timp, îl împingi în jos pe cel de sub tine, pentru că încearcă să-ți ia locul. Iar el te trage de picioare, la fel cum tragi și tu de picioarele altcuiva. E un lanț straniu, în care fiecare trage de picioarele celuilalt, și toți sunt în pericol de a fi răniți.
Când, în India, a început să-mi facă probleme spatele, mi s-a dat să fac tracțiuni. Le-am spus: „Știți de unde vine cuvântul tracțiune și ce-mi faceți voi acum?”. Nu știau. Tracțiunile sunt un mijloc medical foarte bun. A fost inventat de creștini, în Evul Mediu, pentru a tortura oamenii! Era un mod „foarte creștin” de a-i face pe oameni să vorbească. Le trăgeau mâinile într-o parte și picioarele în cealaltă și, bineînțeles, dacă se doreau anumite mărturisiri de la ei, erau obținute. Dacă vrei ca o femeie să recunoască faptul că e vrăjitoare, pe masa de tracțiune va spune „da”, pentru că ajunge la o limită a suportabilității în care simte că brațele îi vor fi smulse din trup. Atunci își spune: „Mai bine spun da, sunt o vrăjitoare, și se sfârșește cu tracțiunile”. Dar, odată ce a acceptat că e o vrăjitoare, va fi arsă de vie.
Așadar, tracțiunile au fost un instrument de tortură. Efectul lor vindecător a fost descoperit printr-o coincidență. Un bărbat despre care se credea că este eretic a fost întins pe masa de tracțiuni. El avea dureri de spate și când s-a ridicat, a spus: „O, Doamne! Mi-au dispărut durerile!” De atunci, procedura a aparținut medicinii; înainte de întâmplarea asta, aparținea exclusiv bisericii. Viața voastră pare a fi o perpetuă tracțiune psihologică, în care nu mai aveți nici timp, nici energie, nici spațiu pentru voi; întotdeauna vă uitați la altcineva, chiar pentru a va simți bine...
Dacă sunteți invidios în competiția cu lumea din jurul vostru, cum puteți ajunge la voi înșivă? Lumea e atât mare, sunt atâția oameni în ea, și voi intrați în competiție cu toata lumea! Cineva are un chip frumos, cineva are un păr bogat, cineva are un trup bine proporționat, cineva are un intelect foarte dezvoltat, cineva e pictor, cineva e poet... Cum vă puteți descurca? Toate acestea și voi singuri în această competiție? Veți înnebuni! Și asta se întâmplă, de fapt, cu toată umanitatea.
Înlăturați competiția, înlăturați invidia! E absolut fără sens. E un mijloc de tortură, astfel încât să nu puteți fi niciodată voi înșivă, pentru că acesta este singurul lucru de care se tem religiile. Dacă sunteți voi înșivă, veți descoperi mulțumirea, împlinirea, extazul. Și atunci cui îi mai pasă de religie? Voi sunteți Divinul... Ați gustat divinitatea din voi. Acum nu vă mai deranjează nici măcar împăratul, pentru că nu mai gândiți că vă e superior. Cum ar putea să vă fie superior? Ați gustat ceva atât de nemaipomenit ca dimensiune, încât el nu poate fi decât un biet om... Puteți simți chiar compasiune pentru el, dar nu vă veți simți inferior lui. Nu există o diferență calitativă între voi. Singura diferență este cea exterioară: în haine regelui, în titlurile lui, în elefantul pe care stă. Dar acestea nu sunt diferențe care să constituie o ierarhizare adevărată. În interiorul vostru, veți găsi liniște, pace, comori inestimabile. Și, găsindu-le, vă veți da seama că toți oamenii le au; chiar dacă nu toți sunt conștienți de acest lucru. Atunci veți lăsa societatea în spate, pentru ca această societate v-a schingiuit. Veți da la o parte toate religiile, toate partidele politice. Acum sunteți aproape NIMENI. Am spus „aproape”, pentru că de fapt acum SUNTEȚI CINEVA pentru prima oară, dar într-un plan total diferit. N-ați știut nimic despre el, n-ați fost conștient că se află înlăuntrul vostru, atât de profund, atât de plin și atât de etern. Și ce veți pierde aruncând invidia, gelozia, competitivitatea și comparația? Nimic! Nu aveți de pierdut decât lanțurile voastre, dar veți câștiga întregul regat divin care este în interiorul vostru.
Invidia este unul dintre cele mai puternice sentimente. Invidia înseamnă a trăi prin comparație. Cineva e mai sus decât tine. Te afli întotdeauna undeva, pe o treaptă din mijlocul unei scări. Scara e cumva asemenea unui cerc, unei roți, pentru că nimeni nu ajunge la capătul ei. Fiecare e blocat undeva la mijloc. Cineva e întotdeauna mai sus decât tine, iar asta te ofensează și te menține într-o stare de luptă prin toate mijloacele posibile. Succesul îți va da toate drepturile, insuccesul îți va dovedi că ai greșit. Prin urmare, ceea ce are importanță e succesul, iar pentru a-l atinge, orice mijloc e permis. Gândești că nu trebuie să-ți pese de mijloacele prin care-l atingi și, de fapt, așa e, nimănui nu-i pasă. Ținta e să urci cât mai sus pe scară. Problema e că niciodată nu vei ajunge la vârful ei. Mereu va fi cineva deasupra ta și, oricine ar fi, va crea în tine invidie, pentru că el a reușit și tu nu.
Atunci de ce nu poți sări de pe scară? De ce nu poți ieși din cerc? În privința asta, societatea a fost foarte abilă. Ea și-a rafinat metodele de-a lungul miilor de ani: întotdeauna cineva e mai jos decât tine și asta îți dă satisfacții incredibile. În același timp, întotdeauna cineva e deasupra ta, ceea ce creează în tine invidie, nefericire, suferință, umilință. În timp ce celălalt continuă să se miște în sus, tu te-ai oprit. Aceasta te face să te simți fără sens, nefolositor, o umbră pe pământ și nimic mai mult. Acum ar fi cazul să sari de pe scară și să le spui celor din fața ta să meargă unde vor. Dar nu sari, pentru că mai există o mulțime de oameni și sub tine. Aceasta îți va da o mare mulțumire, sentimentul că ai întrecut atâția alți oameni; că nu ești chiar fără valoare. Oamenii plasați sub tine sunt destui pentru a-ți dovedi asta. Acum ești într-o dilemă: de câte ori te uiți în sus, te simți rău; de câte ori te uiți în jos, te simți excelent. Cum ai mai putea sări de pe scară? Sărind de pe ea, ai rămâne singur. Nimeni n-ar mai fi deasupra ta și nimeni dedesubtul tău. Aici, pe scară, ești cu toată lumea, ești o parte a societății, a culturii, a civilizației – și e doar o chestiune de oarecare efort din partea ta pentru ca oamenii să ajungă să-ți spună „Bravo, continuă! Nu fi deprimat, fii optimist! Succesul e aproape”.
În copilărie, părinții ne spun: „Uită-te la băiatul vecinilor - a ieșit primul la școală, la liceu, la facultate...” Total greșit! Să urmărim o logică simplă: dacă nu te simți inferior, nu te poți simți superior și invers. Amândouă merg împreună. Dacă înlături unul din aceste sentimente, nu-l poți păstra pe celălalt. Dacă nu te simți superior în fața unora, cum ai putea să te simți inferior în fața altora? Te poți simți doar tu însuți.
M-am gândit adesea la toți acești oameni – Alexandru cel Mare, Timur Lenk, Napoleon Bonaparte. De ce să-i învățăm la școală pe copiii noștri inocenți despre ei? Pentru a crea în ei dorința de a fi cuceritori, de a fi bogați, președinți sau miniștri? De a nu fi ei înșiși? Nimeni nu ne învață să fim noi înșine. Așa ajungem să ne otrăvim spiritul cu sentimentul invidiei. Alexandru cel Mare... Ce-a fost așa mare în acest om? De ce trebuie să păstrăm vii numele lui Nadirshah sau Genghis Khan? Au fost doar niște criminali, cei mai mari criminali pe care i-a cunoscut lumea. Micii criminali ne trimit la moarte, în timp ce marii criminali ne scriu istoria.
Odată, i-am spus profesorului meu de istorie: „Istoria dumneavoastră e o istorie a crimei și cu învățăturile astea o să faceți și din noi niște criminali. Nu puteți găsi câteva exemple de ființe umane cu un suflet mare și să ne învățați că aceștia erau oameni admirabili?” După părerea mea, istoria întregii omeniri, așa cum e predată ea la școală, ar trebui aruncată la gunoi. Numai așa am putea începe să ne schimbăm. Așa am putea fi noi înșine, pentru că n-ar mai exista comparație... Da, e posibil ca într-un domeniu să știi tu mai mult, iar altcineva, mai puțin. Într-un domeniu poți fi mai talentat, iar în altul, altcineva. Acest lucru ne arată doar că oamenii sunt unici, că au calități și abilități diferite. Fiecare om are individualitatea lui proprie și nu poate fi comparat cu altul.
N-am crezut niciodată despre cineva că mi-e inferior; n-am crezut niciodată despre cineva că mi-e superior. Eu sunt eu, tu ești tu. Comparația n-are sens. Dar toți copiii sunt împinși în competiție și astfel, e firesc să te compari cu alții, iar invidia să apară, dacă cineva reușește și tu nu, dacă cineva obține un lucru pe care tu nu poți să-l obții. Așadar, ai fost învățat de mic să te vezi inferior cuiva, sau superior altcuiva, astfel încât, acum îi judeci în permanență pe oameni ca inferiori sau superiori, ca buni sau răi, ca cinstiți sau necinstiți, în raport cu tine. Nu judeca! Orice om e doar el însuși. Acceptă-l așa cum e, dar nu uita că acest lucru e posibil numai dacă te accepți și pe tine așa cum ești.
Răspunsul pentru cel care mă întreabă dacă invidia ne îndepărtează de noi înșine este DA. Prin comparație, ai mers prea departe, în ambele direcții. Într-o parte sunt cei superiori ție, iar într-alta sunt cei inferiori ție – tu ești între. Nu mai ai timp să te vezi pe tine însuți. Lupți în permanență pentru a-i lua locul celui care este deasupra ta și, în același timp, îl împingi în jos pe cel de sub tine, pentru că încearcă să-ți ia locul. Iar el te trage de picioare, la fel cum tragi și tu de picioarele altcuiva. E un lanț straniu, în care fiecare trage de picioarele celuilalt, și toți sunt în pericol de a fi răniți.
Când, în India, a început să-mi facă probleme spatele, mi s-a dat să fac tracțiuni. Le-am spus: „Știți de unde vine cuvântul tracțiune și ce-mi faceți voi acum?”. Nu știau. Tracțiunile sunt un mijloc medical foarte bun. A fost inventat de creștini, în Evul Mediu, pentru a tortura oamenii! Era un mod „foarte creștin” de a-i face pe oameni să vorbească. Le trăgeau mâinile într-o parte și picioarele în cealaltă și, bineînțeles, dacă se doreau anumite mărturisiri de la ei, erau obținute. Dacă vrei ca o femeie să recunoască faptul că e vrăjitoare, pe masa de tracțiune va spune „da”, pentru că ajunge la o limită a suportabilității în care simte că brațele îi vor fi smulse din trup. Atunci își spune: „Mai bine spun da, sunt o vrăjitoare, și se sfârșește cu tracțiunile”. Dar, odată ce a acceptat că e o vrăjitoare, va fi arsă de vie.
Așadar, tracțiunile au fost un instrument de tortură. Efectul lor vindecător a fost descoperit printr-o coincidență. Un bărbat despre care se credea că este eretic a fost întins pe masa de tracțiuni. El avea dureri de spate și când s-a ridicat, a spus: „O, Doamne! Mi-au dispărut durerile!” De atunci, procedura a aparținut medicinii; înainte de întâmplarea asta, aparținea exclusiv bisericii. Viața voastră pare a fi o perpetuă tracțiune psihologică, în care nu mai aveți nici timp, nici energie, nici spațiu pentru voi; întotdeauna vă uitați la altcineva, chiar pentru a va simți bine...
Dacă sunteți invidios în competiția cu lumea din jurul vostru, cum puteți ajunge la voi înșivă? Lumea e atât mare, sunt atâția oameni în ea, și voi intrați în competiție cu toata lumea! Cineva are un chip frumos, cineva are un păr bogat, cineva are un trup bine proporționat, cineva are un intelect foarte dezvoltat, cineva e pictor, cineva e poet... Cum vă puteți descurca? Toate acestea și voi singuri în această competiție? Veți înnebuni! Și asta se întâmplă, de fapt, cu toată umanitatea.
Înlăturați competiția, înlăturați invidia! E absolut fără sens. E un mijloc de tortură, astfel încât să nu puteți fi niciodată voi înșivă, pentru că acesta este singurul lucru de care se tem religiile. Dacă sunteți voi înșivă, veți descoperi mulțumirea, împlinirea, extazul. Și atunci cui îi mai pasă de religie? Voi sunteți Divinul... Ați gustat divinitatea din voi. Acum nu vă mai deranjează nici măcar împăratul, pentru că nu mai gândiți că vă e superior. Cum ar putea să vă fie superior? Ați gustat ceva atât de nemaipomenit ca dimensiune, încât el nu poate fi decât un biet om... Puteți simți chiar compasiune pentru el, dar nu vă veți simți inferior lui. Nu există o diferență calitativă între voi. Singura diferență este cea exterioară: în haine regelui, în titlurile lui, în elefantul pe care stă. Dar acestea nu sunt diferențe care să constituie o ierarhizare adevărată. În interiorul vostru, veți găsi liniște, pace, comori inestimabile. Și, găsindu-le, vă veți da seama că toți oamenii le au; chiar dacă nu toți sunt conștienți de acest lucru. Atunci veți lăsa societatea în spate, pentru ca această societate v-a schingiuit. Veți da la o parte toate religiile, toate partidele politice. Acum sunteți aproape NIMENI. Am spus „aproape”, pentru că de fapt acum SUNTEȚI CINEVA pentru prima oară, dar într-un plan total diferit. N-ați știut nimic despre el, n-ați fost conștient că se află înlăuntrul vostru, atât de profund, atât de plin și atât de etern. Și ce veți pierde aruncând invidia, gelozia, competitivitatea și comparația? Nimic! Nu aveți de pierdut decât lanțurile voastre, dar veți câștiga întregul regat divin care este în interiorul vostru.
Comentarii
Trimiteți un comentariu