Misterele Universului si fizicianul Zen
Sursa
Alaturarea pare la prima vedere improbabila: pe de-o parte ratiunea, calculul, progresul tehnologic; de cealalta, intuitia, tacerea, meditatia. Doctor in Fizica Cuantica si Maestru Zen, Vincent Keisen Vuillemin este directorul Departamentului de Inginerie al Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare din Geneva (CERN), unde este implicat in cea mai riscanta si complexa aventura a stiintei de la Programul Apollo incoace: Large Hadron Collider, uriasul accelerator de particule aflat intre Muntii Alpi si Muntii Jura, cu ajutorul caruia oamenii de stiinta incearca sa ajunga la originile materiei.
Locul nostru in Univers
"Probabil ca CERN-ul este singurul laborator din lume unde exista un grup zen, unul format din 15 fizicieni: au fost 20, dar cinci au renuntat pe parcurs, pentru ca practica zen necesita niste eforturi", povesteste Maestrul Keisen, care la mijlocul lunii aprilie a acestui an s-a aflat la Bucuresti, pentru o serie de evenimente organizate de Centrul Seeds for Happiness si Mokusho Zen House.
In opinia fizicianului, pentru a intelege fizica cuantica trebuie sa intelegi ca nu exista numai alb si negru, sa intelegi ca trupul si mintea sunt acelasi lucru . "Stiinta, si in special fizica, au trecut prin schimbari majore in intelegerea lumii noastre (prin dezvoltarea fizicii cuantice) si a Universului (prin teoria relativitatii a lui Einstein). Notiunea noastra despre timp si spatiu a fost spulberată, la fel ca si abordarea pur determinista", a explicat el, convins ca tocmai toate acestea au schimbat viziunea oamenilor asupra Universului, apropiind-o de conceptele intuitive cu privire la natura lucrurilor din Budism si Zen.
Daca pe vremuri, omul isi ordona cosmosul dupa bunul plac, astfel incat sa nu se simta "anihilat" de teribila vastitate a anticei cosmologii, omul contemporan pare a nu-si gasi locul in interiorul Universului. Iar revolutia stiintifica din secolul trecut a minat si ea de la fundament convingerile noastre cu privire la natura universului. Odata cu Galileo, stiinta si-a schimbat in mod radical premisele de cunoastere, bazandu-se pe metoda experimentala; apoi Descartes a scindat cele doua aspecte ale realitatii, "exiland" spiritul pe taramul religiei si al speculatiei filosofice, si lasand materia in seama stiintei. In Occident, dualismul lui Descartes spirit-materie a crescut distantele dintre experimentalismul stiintific si dogma religioasa.
Ipoteza unei lumi reglate de legile mecanicii a fost acreditata timp de secole; mecanica newtoniana nu a facut altceva decat sa confirme acest dualism, propunand un univers reglat de un mecanism perfect. In primii ani ai secolului trecut, teoria relativitatii a lui Einstein a integrat in dimensiunile spatiale si cea de-a patra dimensiune a timpului, care a devenit astfel indisolubil legat de spatiu, formand o unica realitate spatiu-temporala si punand la dura incercare capacitatile imaginative ale mintii umane.
In vremea clasicilor
"Ceea ce vedeti depinde de teoriile pe care le utilizati pentru a va interpreta observatiile facute" Albert Einstein.
Prin urmare, istoria fizicii moderne poate fi impartita in doua mari perioade: fizica clasica mecanicista (Newton) si fizica cuantica si relativista (Einstein). Potrivit celei dintai, care a orientat gandirea filosofica timp de mai bine de trei secole, existau niste elemente primare, materiale, care se miscau in spatiu, ambele absolute. In plus exista conceptul de gravitatie, adica atractia reciproca intre corpurile dotate cu masa.
Ecuatiile astfel create cu privire la miscarea corpurilor au devenit baza mecanicii clasice; ele au fost considerate legi imutabile potrivit carora se miscau punctele materiale si s-a crezut ca pot explica toate transformarile observate in lumea fizica. Aceste legi au fost aplicate cu succes in astronomie, apoi la miscarea continua a fluidelor si la vibratia corpurilor elastice, si in cele din urma la caldura. In secolul XIX s-a ajuns la concluzia ca legile newtoniene definesc teoria absoluta a fenomenelor naturale; ca universul intreg este un soi de imens orologiu mecanic, care raspunde acelorasi legi obiective. Apoi insa, s-a intamplat ceva in masura sa zdruncine din temelii acest edificiu monumental.
Inaintea lui Einstein, Michael Faraday, miscand un magnet langa o bobina de cupru, a reusit sa duca stiinta la o raspantie: electromagnetismul si electrodinamica. Conceptului de forta i se va substitui cel de camp, dar trebuie asteptat Albert Einstein pentru ca revolutia sa se produca si, in primii 30 de ani ai secolului XX, sa fie rasturnate toate certitudinile fizicii clasice.
In 1905, prin doua articole senzationaliste, tanarul Einstein va demola conceptul de spatiu si timp absolute, cel de particule solide elemeneare si idealul unei descrieri obiective a naturii. Primul articol punea bazele teoriei relativitatii, al doilea declansa cercetarile in domeniul fizicii cuantice.
In aceeasi perioada, la inceputul secolului, fizicianul W. Heisemberg dezvolta si el principiul nedeteminarii cuantelor de lumina, o teorie care elucida comportamentul straniu al celulelor subatomice si particularitatea lor de a fi in acelasi timp entitati fizice si entitati probabilistice, formuland faimosul dualism unda-particula.
Locul nostru in Univers
"Probabil ca CERN-ul este singurul laborator din lume unde exista un grup zen, unul format din 15 fizicieni: au fost 20, dar cinci au renuntat pe parcurs, pentru ca practica zen necesita niste eforturi", povesteste Maestrul Keisen, care la mijlocul lunii aprilie a acestui an s-a aflat la Bucuresti, pentru o serie de evenimente organizate de Centrul Seeds for Happiness si Mokusho Zen House.
In opinia fizicianului, pentru a intelege fizica cuantica trebuie sa intelegi ca nu exista numai alb si negru, sa intelegi ca trupul si mintea sunt acelasi lucru . "Stiinta, si in special fizica, au trecut prin schimbari majore in intelegerea lumii noastre (prin dezvoltarea fizicii cuantice) si a Universului (prin teoria relativitatii a lui Einstein). Notiunea noastra despre timp si spatiu a fost spulberată, la fel ca si abordarea pur determinista", a explicat el, convins ca tocmai toate acestea au schimbat viziunea oamenilor asupra Universului, apropiind-o de conceptele intuitive cu privire la natura lucrurilor din Budism si Zen.
Daca pe vremuri, omul isi ordona cosmosul dupa bunul plac, astfel incat sa nu se simta "anihilat" de teribila vastitate a anticei cosmologii, omul contemporan pare a nu-si gasi locul in interiorul Universului. Iar revolutia stiintifica din secolul trecut a minat si ea de la fundament convingerile noastre cu privire la natura universului. Odata cu Galileo, stiinta si-a schimbat in mod radical premisele de cunoastere, bazandu-se pe metoda experimentala; apoi Descartes a scindat cele doua aspecte ale realitatii, "exiland" spiritul pe taramul religiei si al speculatiei filosofice, si lasand materia in seama stiintei. In Occident, dualismul lui Descartes spirit-materie a crescut distantele dintre experimentalismul stiintific si dogma religioasa.
Ipoteza unei lumi reglate de legile mecanicii a fost acreditata timp de secole; mecanica newtoniana nu a facut altceva decat sa confirme acest dualism, propunand un univers reglat de un mecanism perfect. In primii ani ai secolului trecut, teoria relativitatii a lui Einstein a integrat in dimensiunile spatiale si cea de-a patra dimensiune a timpului, care a devenit astfel indisolubil legat de spatiu, formand o unica realitate spatiu-temporala si punand la dura incercare capacitatile imaginative ale mintii umane.
In vremea clasicilor
"Ceea ce vedeti depinde de teoriile pe care le utilizati pentru a va interpreta observatiile facute" Albert Einstein.
Prin urmare, istoria fizicii moderne poate fi impartita in doua mari perioade: fizica clasica mecanicista (Newton) si fizica cuantica si relativista (Einstein). Potrivit celei dintai, care a orientat gandirea filosofica timp de mai bine de trei secole, existau niste elemente primare, materiale, care se miscau in spatiu, ambele absolute. In plus exista conceptul de gravitatie, adica atractia reciproca intre corpurile dotate cu masa.
Ecuatiile astfel create cu privire la miscarea corpurilor au devenit baza mecanicii clasice; ele au fost considerate legi imutabile potrivit carora se miscau punctele materiale si s-a crezut ca pot explica toate transformarile observate in lumea fizica. Aceste legi au fost aplicate cu succes in astronomie, apoi la miscarea continua a fluidelor si la vibratia corpurilor elastice, si in cele din urma la caldura. In secolul XIX s-a ajuns la concluzia ca legile newtoniene definesc teoria absoluta a fenomenelor naturale; ca universul intreg este un soi de imens orologiu mecanic, care raspunde acelorasi legi obiective. Apoi insa, s-a intamplat ceva in masura sa zdruncine din temelii acest edificiu monumental.
Inaintea lui Einstein, Michael Faraday, miscand un magnet langa o bobina de cupru, a reusit sa duca stiinta la o raspantie: electromagnetismul si electrodinamica. Conceptului de forta i se va substitui cel de camp, dar trebuie asteptat Albert Einstein pentru ca revolutia sa se produca si, in primii 30 de ani ai secolului XX, sa fie rasturnate toate certitudinile fizicii clasice.
In 1905, prin doua articole senzationaliste, tanarul Einstein va demola conceptul de spatiu si timp absolute, cel de particule solide elemeneare si idealul unei descrieri obiective a naturii. Primul articol punea bazele teoriei relativitatii, al doilea declansa cercetarile in domeniul fizicii cuantice.
In aceeasi perioada, la inceputul secolului, fizicianul W. Heisemberg dezvolta si el principiul nedeteminarii cuantelor de lumina, o teorie care elucida comportamentul straniu al celulelor subatomice si particularitatea lor de a fi in acelasi timp entitati fizice si entitati probabilistice, formuland faimosul dualism unda-particula.
Universul ca o holograma
In prezent, realitatea profunda pe care fizica moderna ne-o sugereaza este o realitate intercorelata, in care nedeterminismul cuantic este controlat de constiinta umana; aceasta preia rolul fundamental pentru constituirea realitatii fizice, iar implicatiile acestui soi de teorii au o enorma valenta filosofica si ne pun in situatia de a ne redefini locul in Univers.
Realitatea este pura iluzie, ea este forma spiritului care impregneaza Universul. In pofida aparentei sale realitati fizice, Universul se comporta ca o holograma, unde o parte corespunde in detaliu intregului.
Fizica cuantica ne dezvaluie asadar un mesaj cu totul nou: acela ca realitatea este creata de observator. Experimentele specialistilor par a demonstra de-a dreptul ca materia nu exista; de fapt, mai curand ca in momentul in care o observam, ea "dispare", lasand in urma doar energie.
Particulele fundamentale sunt imprevizibile, si la fel ca fiintele umane, par a se bucura de o anumita "independenta"; iar fizica cuantica a demonstrat in laborator cum entitati imateriale (ganduri, imagini) de natura cuantica, sub efectul observatorului, al atentiei noastre, se transforma din unde probabilistice in particule vizibile. Iata asadar, cum noi suntem creatorii lumii noastre, deci a realitatii; focalizandu-ne atentia asupra a ceva, noi izolam acel lucru in mod arbitrar, dand viata, tot arbitrar, opusului sau.
In lumea subatomica se spune insa ca nu poate fi niciodata cunoscuta in acelasi timp si pozitia unei particule si viteza acesteia: cu cat cunoastem mai bine una dintre ele, cu atat mai aproximativa este cunoasterea celeilalte. Si aceeasi incertitudine se extinde si la alte concepte: in acest sens unii vorbesc despre complementaritatea contrariilor, recurgand inca o data la arhetipuri din antica intelepciune orientala, yin si yang.
In prezent, realitatea profunda pe care fizica moderna ne-o sugereaza este o realitate intercorelata, in care nedeterminismul cuantic este controlat de constiinta umana; aceasta preia rolul fundamental pentru constituirea realitatii fizice, iar implicatiile acestui soi de teorii au o enorma valenta filosofica si ne pun in situatia de a ne redefini locul in Univers.
Realitatea este pura iluzie, ea este forma spiritului care impregneaza Universul. In pofida aparentei sale realitati fizice, Universul se comporta ca o holograma, unde o parte corespunde in detaliu intregului.
Fizica cuantica ne dezvaluie asadar un mesaj cu totul nou: acela ca realitatea este creata de observator. Experimentele specialistilor par a demonstra de-a dreptul ca materia nu exista; de fapt, mai curand ca in momentul in care o observam, ea "dispare", lasand in urma doar energie.
Particulele fundamentale sunt imprevizibile, si la fel ca fiintele umane, par a se bucura de o anumita "independenta"; iar fizica cuantica a demonstrat in laborator cum entitati imateriale (ganduri, imagini) de natura cuantica, sub efectul observatorului, al atentiei noastre, se transforma din unde probabilistice in particule vizibile. Iata asadar, cum noi suntem creatorii lumii noastre, deci a realitatii; focalizandu-ne atentia asupra a ceva, noi izolam acel lucru in mod arbitrar, dand viata, tot arbitrar, opusului sau.
In lumea subatomica se spune insa ca nu poate fi niciodata cunoscuta in acelasi timp si pozitia unei particule si viteza acesteia: cu cat cunoastem mai bine una dintre ele, cu atat mai aproximativa este cunoasterea celeilalte. Si aceeasi incertitudine se extinde si la alte concepte: in acest sens unii vorbesc despre complementaritatea contrariilor, recurgand inca o data la arhetipuri din antica intelepciune orientala, yin si yang.
Creatorii
Oamenii din pacate, sunt obisnuiti sa se uite la lume "din exterior"; dar spune fizicianul de la CERN, avand in vedere ca imediat ce faci o observatie, ea va determina ceea ce vei vedea, "daca privesti lumea cand esti fericit, ea iti va parea fericita, pentru ca te observi pe tine cand observi lumea". El crede ca oricine este liber sa creada ca Universul a fost creat de o divinitate, dar "nu exista nicio dovada a acestui lucru, de aceea tine de credinta". In fizica, de-acum se stie foarte precis cum s-a dezvoltat Universul dupa Big-Bang. "Nu stim insa si de ce sau ce era inainte".
Keisen Vuillemin practica Zen de 30 de ani, dar Zen nu este o religie, "este un mod de viata". "In Zen nu credem in vreo creatie magica a vreunei divinitati. Nu are legatura cu aceste concepte intelectuale, pe cat de interesante vor fi fiind ele, ci are legatura cu viata noastra, ce sa facem, cum sa facem, cum ne comportam. Este o disciplina foarte practica, care te ajuta sa te intelegi pe tine insuti. Spiritul in zen nu este separat de trup, si in ceea ce priveste credinta, calugarii budisti cred in ei insisi".
In opinia maestrului Zen, esentialul este sa te intelegi pe tine: "tot din atomi suntem facuti, mai complicat alcatuiti decat piatra sau apa, dar la fel". Si sub lumea pe care o vedem, vacuitatea (absenta unei existente intrinseci sau de sine statatoare a tuturor fenomenelor) contine totul: "Totul se extrage din vacuitate, in ea formele sunt deja continute, la fel cum sticla este continuta de nisip. Toate fenomenele din univers sunt potential continute de vacuitate si se intorc acolo, la fel si oamenii. Suntem vii, dar stim ca vom muri." Iar faptul ca tot ce are un inceput va avea si un sfarsit, este un lucru evident pe care oricine trebuie sa-l accepte. "De altfel, faptul ca vom muri este si singura certitudine pe care-o avem".
Cat despre particula lui Dumnezeu, bosonul lui Higgs, daca ea exista, potrivit modelului standard al fizicii particulelor, atunci LHC-ul o va descoperi, precizeaza Keisen Vuillemin. "De-abia atunci modelul va fi complet, iar cea mai importanta intrebare care se va pune va fi daca exista si alte cai de a genera particule in lumea noastra?". Dupa cum spune, pentru a afla raspunsul nu trebuie decat sa fim "zen" si sa avem rabdare: sa asteptam rezultatele experimentelor de la LHC, in urmatorii ani.
Oamenii din pacate, sunt obisnuiti sa se uite la lume "din exterior"; dar spune fizicianul de la CERN, avand in vedere ca imediat ce faci o observatie, ea va determina ceea ce vei vedea, "daca privesti lumea cand esti fericit, ea iti va parea fericita, pentru ca te observi pe tine cand observi lumea". El crede ca oricine este liber sa creada ca Universul a fost creat de o divinitate, dar "nu exista nicio dovada a acestui lucru, de aceea tine de credinta". In fizica, de-acum se stie foarte precis cum s-a dezvoltat Universul dupa Big-Bang. "Nu stim insa si de ce sau ce era inainte".
Keisen Vuillemin practica Zen de 30 de ani, dar Zen nu este o religie, "este un mod de viata". "In Zen nu credem in vreo creatie magica a vreunei divinitati. Nu are legatura cu aceste concepte intelectuale, pe cat de interesante vor fi fiind ele, ci are legatura cu viata noastra, ce sa facem, cum sa facem, cum ne comportam. Este o disciplina foarte practica, care te ajuta sa te intelegi pe tine insuti. Spiritul in zen nu este separat de trup, si in ceea ce priveste credinta, calugarii budisti cred in ei insisi".
In opinia maestrului Zen, esentialul este sa te intelegi pe tine: "tot din atomi suntem facuti, mai complicat alcatuiti decat piatra sau apa, dar la fel". Si sub lumea pe care o vedem, vacuitatea (absenta unei existente intrinseci sau de sine statatoare a tuturor fenomenelor) contine totul: "Totul se extrage din vacuitate, in ea formele sunt deja continute, la fel cum sticla este continuta de nisip. Toate fenomenele din univers sunt potential continute de vacuitate si se intorc acolo, la fel si oamenii. Suntem vii, dar stim ca vom muri." Iar faptul ca tot ce are un inceput va avea si un sfarsit, este un lucru evident pe care oricine trebuie sa-l accepte. "De altfel, faptul ca vom muri este si singura certitudine pe care-o avem".
Cat despre particula lui Dumnezeu, bosonul lui Higgs, daca ea exista, potrivit modelului standard al fizicii particulelor, atunci LHC-ul o va descoperi, precizeaza Keisen Vuillemin. "De-abia atunci modelul va fi complet, iar cea mai importanta intrebare care se va pune va fi daca exista si alte cai de a genera particule in lumea noastra?". Dupa cum spune, pentru a afla raspunsul nu trebuie decat sa fim "zen" si sa avem rabdare: sa asteptam rezultatele experimentelor de la LHC, in urmatorii ani.
Foto: Piter Ginter
Comentarii
Trimiteți un comentariu