RESPIRATIA - In cautarea miraculosului

Doar spunându-ţi să fii alert nu te va face meditativ; nu va fi nici o diferenţă. Aşa că eu creez instrumente, creez situaţii, în care nu poţi decât să fii alert, situaţii în care starea de visare este imposibilă.

Starea de visare devine posibilă în măsură mai mare dacă e mai mult dioxid de carbon în jurul tău; vei fi visător. De aceea pe timpul zilei nu poţi să fii atât de visător ca pe timpul nopţii. Elementele chimice se schimbă. Noaptea este mai mult dioxid de carbon în aer iar oxigenul e mai puţin.

Deci, dacă inversul este posibil, dacă oxigenul din tine şi din jurul tău este mai mult iar dioxidul de carbon este aruncat afară, nu poţi să fii visător. De aceea insist pe o respiraţie viguroasă.

Nu este nimic altceva decât un instrument chimic pentru a schimba atmosfera chimică din tine. Tot mai mult şi mai mult oxigen trebuie să fie acolo. Cu cât e mai mult oxigen, cu atât mai puţin cazi victimă visului, şi amintirile tale nu pot funcţiona fără mediul stării de visare.

Dimineaţa simţim prospeţime. Ce se întâmplă dimineaţa odată cu răsăritul soarelui? Dioxidul de carbon scade iar oxigenul creşte. Deci aceaşi schimbare chimică este necesară şi în interiorul tău.

Tehnica [Meditaţiei Dinamice] pe care o folosim…este cea mai puternică metodă pentru a crea oxigen în exces în corp. Şi după primele trei etape, în a patra, [participantul] devine încărcat cu o imensă energie de viaţă care îl face foarte alert.

Osho : “I Am the Gate”

(„Eu sunt Poarta”)

O mare cantitate de energie stă ascunsă în corpul tău. Ea trebuie trezită și activată în direcția meditației; trebuie să fie canalizată în meditație. Deci, prima sutra de meditație pe care v-o dau este să activați acea energie. Și cel mai apropiat și mai ușor mijloc disponibil pentru tine este activitatea de respirație.

Păstrează în minte în permanență faptul că îți va fi mai ușor să intri în meditație dacă preiei cât de mult oxygen poți. Cu cât ai mai mult oxygen în sângele tău, în inima ta, cu atât mai ușoară ți se va părea meditația. Cu cât elimini mai mult dioxid de carbon, cu atât îți va fi mai ușor. Impuritățile scad pe măsură ce crești cantitatea de oxygen din corpul tău.

Este interesant de știut că minții îi este greu să funcționeze dacă baza impurităților corpului este eliminată. Șansa ca gândurile să înflorească în mintea ta va scădea pe măsură ce absorbi mai mult aer proaspăt; și așa cum v-am spus, asta va îmbunătăți potențialul ca astfel de sutre să se dezvolte și să înflorească în interiorul vostru.

Deci primul lucru este: hiper-oxigenează-te. Lasă ca acolo să fie un belșug de oxygen în interiorul tău. Două sau trei lucruri se vor întâmpla dacă faci asta, dar nu te teme de ele.

Când începi să respiri profund, somnul tău va deveni mai scurt. Asta nu e ceva de care să te îngrijorezi. Când somnul este profund și sănătos, durata sa scade, și pe măsură ce începi să respiri mai profund, profunzimea somnului tău va crește și ea. Din acest motiv cei care fac muncă fizică grea dorm atât de profund noaptea.

Profunzimea somnului tău va crește direct proporțional cu profunzimea respirației tale, și pe măsură ce profunzimea somnului tău crește, durata sa va scădea. Nu-ți face griji pentru asta.

Dacă dormi șapte ore acum, vor deveni patru sau cinci ore. Nu fi neliniștit în legătură cu asta, te vei trezi dimineața mai reîmpospătat, mai bucuros și mai sănătos după aceste cinci ore de somn decât atunci când dormeai opt ore. Deci, atunci când somnul tău se termină dimineața – și asta va începe să se întâmple mai devreme dacă ai respirat profund – ar trebui să te ridici imediat. Nu pierde acel moment extatic al dimineații; folosește-l pentru meditație.

Osho: The Heartbeat of the Absolute

(Pulsul absolutului)

Ai explicat faptul că absorbţia sporită de oxigen ne ajută să fim mai alerţi. Când intru în meditaţie profundă, corpul meu devine inert iar respiraţia superficială, ceea ce duce probabil la o cantitate mai mică de oxigen în corp.



De fapt, când respiraţia a atins intensitatea sa maximă şi este creată o distanţă între tine şi corpul tău, când părţile tale somnoroase şi cele trezite par să fie separate una de alta, atunci vei începe să te mişti spre partea ta trezită. În această fază corpul încetează să mai aibe nevoie de oxigen. Acum e bine ca corpul să se ducă la culcare, să devină inert, ca şi mort. Acum, forţa ta de viaţă nu se mişcă înspre corp, în schimb începe să se mişte înspre suflet.

Corpul este cel care are nevoie de oxigen; sufletul nu are nevoie de oxigen, de fapt. Urmăreşti ce spun¬? Corpul are nevoie de oxigen; iar când forţa ta de viaţă se mişcă spre suflet, corpul are nevoie de o cantitate minimă de oxigen – doar atât cât să îl ţină în viaţă. Nu are nevoie de mai mult decât minimul, şi îţi va întârzia progresul dacă corpul primeşte mai mult oxigen în această etapă.

Deci este aşa cum ar trebui să fie, respiraţia încetineşte şi devine rară şi imperceptibilă. Respiraţia a fost de folos pentru a trezi energia, şi, odată ce energia e trezită, respiraţia încetează să mai fie de folos. Acum corpul tău se poate descurca cu o respiraţie minimală. Şi astfel, vor fi momente când va ajunge să se oprească complet. Trebuie să se oprească. De fapt, când atingi punctul de echilibru corect, pe care îl numim samadhi, respiraţia va înceta.

Oxigenul era necesar în etapa iniţială. E ca şi cum aş roti cheia în lacăt pentru a deschide uşa. Trebuie să mai rotesc cheia chiar şi după ce şi-a făcut treaba? Acum cheia este inutilă. Atârnă de lacăt iar eu sunt în interiorul camerei. Poţi întreba de ce nu folosesc cheia când sunt în cameră. Nu, cheia şi-a servit scopul; era menită doar pentru a intra în cameră.

Câtă vreme kundalini nu se trezeşte, va trebui să foloseşti cheia respiraţiei cu toată puterea ta. Dar imediat ce s-a trezit, respiraţia devine nenecesară. Acum, când eşti în călătoria interioară, corpul tău va cere foarte puţin oxigen. Atunci nu va trebui să-ţi foloseşti voinţa pentru a opri respiraţia; ea va încetini de la sine. Va încetini până la oprire, şi va veni un moment când totul va părea că a ajuns la un punct de linişte. De fapt, acesta este momentul – când respiraţia se opreşte la jumătatea drumului dintre inspiraţie şi expiraţie – când eşti într-o stare de echilibru complet, când eşti în extaz sau samadhi.

Chiar în acest moment cunoşti existenţa – nu viaţa.

Osho, In Search of the Miraculous

(În căutarea miraculosului)

Noi nu experimentăm niciodată electricitatea în corpul nostru. Și aceasta este o parte reprimată a personalității noastre. Nu suntem atât de mult în corp pe cât ne-a prescris natura, pentru că sunt atât de multe lucruri interconectate. Noi am reprimat și înțelepciunea corpului.

Dacă cineva vibrează în mod complet, electricitatea începe să se miște. Atunci el iese din strânsoarea societății – exact în acel moment. El vibrează atât de mult și atât de puternic încât mai târziu nu poți să-l faci să se conformeze la reguli. El a devenit ceva prin propria sa capacitate.

Când energia se trezește așa cum se cuvine simți o asemenea exuberanță, simți că ai putere nelimitată, în acel moment oamenii s-au declarat a fi Dumnezei, Aham Brahmasmi, ”Eu sunt Brahman”. Primul sentiment al lui Aham Brahmasmi; ”Eu sunt Dumnezeu”, este sentimentul mișcării electricității care doarme în corpul tău. Respirația profundă, rapidă, intensă și implicată crează acel sentiment. Atunci orice experiență prin corp devine adevărată pentru noi.

Tot ceea ce numim ca fiind real este așa pentru că îl simțim prin intermediul corpului.

Realitatea înseamnă pentru noi ceva simțit prin corp. Spun că ești real pentru că te văd, pot să te ating. Realitatea pentru noi este realitate doar prin intermediul corpului.

Orice tehnică ce creează o nouă dimensiune a experienței în corpul nostru devine reală pentru noi. Nici o îndoială nu apare atunci. Doar atunci putem merge mai departe. De aceea subliniez primul pas.

Osho: “Early Talks”

(Discursurile timpurii)

Este probabil ca prin respiraţie profundă şi intensă un exces de oxigen să intre în plămâni, făcând astfel rău. Ce părere ai?

În realitate, nici o persoană nu-şi foloseşte plămânii în totalitate atunci când respiră. Sunt aproximativ 6000 de alveole în plămânul unei persoane, din care abea 15-200 de alveole sunt umplute cu oxigen, dacă se întâmplă ca persoana să fie foarte sănătoasă şi respiră normal. Restul alveolelor pulmonare sunt umplute cu dioxid de carbon, care este un alt nume pentru mizerie. Aşa că e dificil să găseşti un om care să ia mai mult oxigen decât e necesar. Cineva care ia cantitatea de oxigen necesară e de asemenea rar. O mare parte din plămânii noştri rămân nefolosiţi.

Ar fi într-adevăr un lucru mare dacă ai putea să-ţi umpli complet plămânii cu oxigen; ar duce la o mare expansiune a conştiinţei tale.

Cât de expansionată e viaţa ta poate fi cunoscut din cantitatea de oxigen pe care o porţi în plămânii tăi. Mai mult oxigen înseamnă mai multă viaţă. Şi dacă poţi să-ţi umpli complet plămânii cu oxigen, vei fi la apogeul vieţii. Orice activitate care adaugă oxigen rezervelor tale, este favorabilă pentru sănătatea ta. Şi ceea ce îţi goleşte rezerva de oxigen este vătămător pentru sănătatea ta; va duce la boală.

Dar faptul rămâne, că nu respiri niciodată la întreaga capacitate a plămânilor tăi; nu iei niciodată nici măcar atât oxigen cât eşti capabil să iei. Aşa că problema de a lua mai mult decât e necesar pur şi simplu nu apare. Nu poţi să iei mai mult decât pot plămânii păstra; nu poţi lua mai mult decât capacitatea lor. Este un lucru atât de dificil de făcut.

Alături de oxigen, noi inspirăm şi alte gaze precum nitrogen sau hidrogen. Cum favorizează toate aceste gaze meditaţia?

Acestea sunt absolut favorabile meditaţiei. Orice există în aer – nu e doar oxigen, ci şi multe alte lucruri – este favorabil vieţii. Datorită lor eşti în viaţă. Nu există viaţă pe o planetă sau un satelit unde aceste gaze să nu fie disponibile în proporţiile corecte. Ele sunt cele care fac posibilă viaţa. De aceea, nu trebuie să îţi faci griji în această privinţă.

Şi cu cât mai intens şi mai brusc respiri, cu atât vei beneficia mai mult. Într-o stare de respiraţie profundă şi rapidă doar oxigenul poate intra în sistemul tău la cantitatea maximă, orice altceva va fi lăsat afară. Şi chiar şi aceste alte gaze sunt ingrediente utile ale vieţii; ele nu sunt dăunătoare.

De ce începe corpul să se simtă uşor după respiraţia profundă şi haotică?

Este adevărat că corpul se va simţi uşor după această meditaţie. Va fi aşa pentru că conştiinţa noastră despre corp este una a greutăţii. Ce numim greutate nu este altceva decât conştienţa noastră despre corp. Corpul cântăreşte greu la o persoană bolnavă chiar dacă este slabă şi subţire. Dar o persoană sănătoasă, chiar dacă e grea, îşi poartă corpul foarte uşor. Deci este cu adevărat conştiinţa corpului nostru cea care se simte ca o greutate asupra noastră.

Noi devenim conştienţi de corpul nostru doar atunci când e în dureri, când suferă. Devenim conştienţi de picioarele noastre atunci când ne dor. Devenim conştienţi de capul nostru atunci ne doare. Dacă nu există nici o durere corporală, nu suntem niciodată conştienţi de corpul nostru. Această conştiinţă este măsura suferinţei noastre.

Definim o persoană sănătoasă ca cineva care se simte ca şi cum este lipsit de corp. Cel care nu simte că este un corp, care are un sentiment de acorporalitate, este într-adevăr o persoană sănătoasă. Şi dacă este identificat cu o anumită parte a corpului său, se poate spune că această parte a corpului este bolnavă.

Pe măsură ce cantitatea de oxigen creşte şi (energia) kundalini se trezeşte, vei începe să ai experienţe care nu sunt ale corpului; ele aparţin sufletului sau lui atman. Şi ţinând seamă de aceste experienţe subtile, vei simţi totodată uşurime, un soi extraordinar de imponderabilitate. Mulţi oameni se vor simţi ca şi cum ar levita. Nu înseamnă că levitează cu adevărat – un eveniment de levitaţie efectivă are loc foarte rar. Dar din cauza sentimentului de totală imponderabilitate, simţi că levitezi. Dacă deschizi ochii şi vezi, vei descoperi că stai pe pământ. Foarte, foarte rar corpul levitează efectiv, într-o stare de imponderabilitate extremă.

Osho: “In Search of the Miraculous”

(În căutarea miraculosului)

Uneori, în meditaţie, pare că ceva în interior s-a spart, şi experienţa asta e înspăimântătoare.

E posibil, e foarte posibil. Frica este inutilă, deşi e natural să-ţi fie teamă.

Creează şi multă căldură, de asemenea.

Şi asta e posibil. E posibil pentru că tot mecanismul tău interior trece printr-o schimbare. Toate legăturile tale cu corpul încep să se slăbească, şi noi legături încep să se formeze în locul lor. Vechile punţi sunt rupte şi altele noi se formează. Vechile uşi se închid şi altele noi se deschid. Deci întreaga casă este schimbată. De aceea crezi că multe lucruri din interiorul tău se rup, şi atunci te simţi speriat. E natural, pentru că tot sistemul trece printr-o stare de dezorganizare şi dezordine. Se întâmplă în perioadele de tranziţie.

Când apare o nouă ordine din acest haos, va fi cu totul diferită de cea veche; va fi incomparabil unică. Atunci vei uita că ceva precum vechea ordine a existat vreodată. Şi chiar şi când îţi aduci aminte de ea, te vei întreba cum naiba ai putut să suporţi aşa ceva. Totul este posibil.

Uneori, corpul se relaxează şi respiraţia încetineşte. Ar trebui să continui să faci eforturi în timpul acestor intervale?

Ar fi bine dacă o faci. Nu se pune problema dacă respiraţia continuă sau încetineşte. Nu contează prea mult dacă respiraţia ajunge să se oprească. Problema este dacă ai pus suficient efort în asta sau nu. Ceea ce este semnificativ este efortul tău, nu fructul eforturilor tale. Ce contează este că ai făcut tot ce puteai, că ai pus totul la bătaie.

Mintea este foarte vicleană în a găsi căi de scăpare. Face orice pentru a se proteja pe sine. Ea spune: „Acum, că nu se întâmplă nimic, e timpul să renunţăm la eforturi.” Mintea este atât de iscusită, încât, pe parcursul unei zile, poate sugera sute de moduri de a scăpa şi sute de scuze şi raţionalizări. Poate merge până într-acolo încât să-ţi spună că te vei sufoca, vei muri dacă mai continui cu eforturile tale.

Nu asculta mintea. Spune-i minţii tale: „Este o fericire să mă sufoc şi să mor.” E altceva dacă respiraţie se opreşte de la sine, însă în ce te priveşte, ar trebui să continui să te străduieşti. Nu ar trebui să scuteşti nimic în ce te priveşte. Nu scuti nici măcar o picătură, pentru că uneori acea picătură poate fi decisivă şi fatală.

Încearcă să înţelegi astfel. Tu încerci să spragi un lacăt cu un ciocan. Ai aplicat 99 de lovituri puternice şi lacătul refuză să se rupă. Şi acum, fiind obosit, aplici a 100 lovitură foarte blând. Dar lacătul se rupe cu această lovitură blândă. Aşa că uneori lucruri foarte mici se dovedesc a fi factorul decisiv; uneori numai o picătură devine decisivă. Nu lăsa să se spună că ai făcut totul şi totuşi ai ratat ţinta cu un centimetru. Dacă o ratezi cu un centimetru sau cu un kilometru, e acelaşi lucru. Dacă o ratezi, o ratezi complet.

Întotdeauna, ultima picătură este cea care face diferenţa între cei care reuşesc şi cei care nu.

Când mintea ta simte pericol iminent şi se panichează, şă ştii că acesta este momentul cel mai hotărâtor şi mai valoros al meditaţiei – momentul împlinirii. Câtă vreme nu există nici un pericol, mintea îţi va cere să continui, însă imediat ce te apropii de pericol – care este punctul de fierbere – mintea ta îţi va cere să te opreşti imediat. Mintea va spune că ai făcut deja totul, acum nu mai este energie pentru a merge mai departe.

Ai grijă la mintea ta, când soseşte acest moment hotărâtor. Este exact momentul în care trebuie să-ţi aduci toată energia în acţiune. Dacă ratezi acel moment e posibil să ratezi ani de zile. Uneori e nevoie de ani de zile pentru a ajunge la al 99-lea grad . Şi uneori ratezi aproape când ai ajuns să atingi limita de 100 de grade. Şi o ratezi pentru lucruri mărunte.

Deci, nu te cruta, altfel vei rata.

Și dacă vasele de sânge sunt deteriorate din cauza unui efort prea mare?

Dacă îți faci griji pentru vasele tale de sânge, fii sigur că o să mori ignorant. Ce vei face după ce ți-ai salvat vasele de sânge? Problema noastră este că ne îngrijorăm mereu pentru lucruri fără nici un fel de consecințe pentru noi.

De fapt, dacă avem atât de puțin, cum ne putem permite să îl pierdem?

Mă întreb dacă ai chiar și acel puțin care merită salvat. Dacă l-ai fi avut într-adevăr, nu ți-ar fi fost teamă să îl pierzi. Tu nu ai nici măcar atât. Ești ca un om gol pușcă care se teme să-și piardă hainele. Scapă de astfel de frici.

Nu vreau să spun că vasele tale de sânge chiar vor fi deteriorate. Și dacă vor fi deteriorate, va fi din cauza fricii tale și nu din cauza meditației. Frica le va distruge cu siguranță; într-adevăr, frica este cea care îți deteriorează vasele de sânge și multe alte lucruri. Dar noi nu ne temem din acest motiv; nu ne temem de frica noastră.

Dacă îți este frică, dacă ești neliniștit, dacă ești tensionat, vasele tale de sânge, împreună cu multe alte lucruri vor fi deteriorate chiar din acest motiv. Dar noi nu te temem pe seama acestui lucru. Noi ne temem de meditație, care nu deteriorează absolut nimic. Dimpotrivă, va repara toate stricăciunile care deja ți s-au întâmplat.

Ne agățăm de fricile noastre, și ne refugiem în ele. Și continuăm să spunem: Dacă se întâmplă asta sau asta? Așa că facem orice ca să fugim de meditație. Dacă așa stau lucrurile, voi spune: De ce să te mai duci, la urma urmei? Această frică, această ezitare, acest conflict este periculos. Atunci nu te duce în apropierea ei, termină cu ea odată pentru totdeauna.

Dar noi suntem ambivalenți; noi vrem să le facem pe amândouă. Noi vrem să medităm și în același timp vrem să fugim de asta. Și atunci acest conflict ne distruge de-a dreptul. Atunci suntem în mod nenecesar într-o încurcătură. Mii de oameni sunt într-o încurcătură în mod inutil; vor să îl găsească pe Dumnezeu și în același timp se tem ca nu cumva să se întâlnească cu el într-una din zile. Această dublă legătură, această minte împărțită este problema. Toată dificultatea noastră e că o parte a minții noastre vrea să facă un lucru, iar o altă parte nu vrea s-o facă. Îndoiala și conflictul au devenit însăși modul nostru de a fi. Nu se întâmplă niciodată ca ceea ce vrem să facem, să vrem în mod absolut. În ziua în care va fi așa, nu va mai fi nimic care să ne stea în cale. În acea zi, viața ta va dobândi un dinamism pe care nu l-ai cunoscut niciodată.

Vasele de sânge nu vor fi cu adevărat deteriorate.Nu s-a întâmplat niciodată în trecut. Va fi un eveniment extraordinar dacă reușești acest lucru. Vei stabili un nou record!

Osho: “In Search of the Miraculous”

(În căutarea miraculosului)

Ai spus că prin respiraţie haotică vrei să distrugi tiparele noastre vechi, greşite, să ne reconstruieşti într-o nouă dimensiune. Explică, te rog, cum această reconstruire într-o nouă dimensiune are loc după ce vechiul a fost distrus.

M-ai înţeles greşit. Metoda haotică este pentru a distruge tiparele vechi, nu pentru a crea unul nou. Nu este deloc pentru a crea un tipar; doar că vechiul tipar trebuie distrus.

Metoda, toate metodele meditative, sunt doar pentru a-ţi distruge condiţionarea, fără să te condiţioneze în nici un fel; altfel va fi doar o schimbare a cătuşelor, o schimbare a închisorilor. Noua închisoare poate arăta puţin mai bine, dar e tot o închisoare.

Mintea necondiţionată este finalul – o minte care nu are nici un tipar în jurul ei. Vechiul tipar trebuie distrus, şi noul nu trebuie creat, pentru că noul va deveni vechi din nou. Nimic nu trebuie creat în locul lui; trebuie să fii lăsat singur fără un tipar. Dar tu ai trăit atât de mult în tipare încât nu-ţi poţi imagina cum poţi trăi fără un tipar. Cum poţi trăi fără o condiţionare? Cum poţi trăi fără o disciplină? Cum poţi trăi fără cătuşe? Ai trăit atât de mult în sclavie, în condiţionare, încât nu-ţi poţi imagina ce este libertatea. Dar poţi trăi; într-adevăr, numai atunci vei trăi.

Tehnica mea de meditaţie nu este pentru a-ţi da un nou tipar; este pur şi simplu pentru a renunţa la vechiul tipar, pentru a-l distruge şi a te lăsa complet liber fără nici un fel de întemniţare în jurul tău – fără nici o închisoare. Desigur, vei simţi dificultăţi, pentru că închisoarea era şi un acoperiş.

Acum vor fi ploi şi nu va fi nici un acoperiş, iar vântul va veni şi nu va fi nici un acoperiş, şi soarele va fi acolo, tare şi arzător, şi nu va fi nici un acoperiş, şi ai vrea să te ascunzi undeva. Ochii tăi au devenit atât de obişnuiţi cu întunericul, încât în lumină te vei simţi neliniştit.

Dar asta e ceea ce te va face liber. Va trebui să ai sentimentul noii vieţi sub cerurile libere.

Odată ce cunoşti libertatea şi frumuseţea ei, odată ce ai devenit conştient, odată ce ai ieşit afară din închisoare, din vechiul obicei, nu vei mai cere nici un fel de tipar sau disciplină.

Asta nu înseamnă că viaţa ta va deveni un haos – nu! Viaţa ta va fi singura viaţă ordonată posibilă.

Viaţa pe care o duci este un haos. Pare doar că este ordonată, la suprafaţă. În spatele ei, dedesubt, este dezordine şi tumult. Numai la suprafaţă ai creat aparenţa de ordine. Priveşte în interiorul tău: este dezordine. O viaţă ordonată va fi dezordonată; o viaţă disciplinată va fi haotică în interior. Acest lucru pare paradoxal, dar aşa este, acesta este adevărul.

Doar o viaţă alertă va avea ordine – nu forţată ci spontană, adevărul viu. Ordinea va continua să se schimbe odată cu viaţa. Trebuie să o facă.

Meditaţia îţi va da un ochi interior care se va schimba în permanenţă, permanent conştient de noua situaţie, răspunzând în permanenţă. Dar răspunsul va veni din fiinţa ta totală, nu dintr-un tipar. Răspunsul va veni de la tine, nu dintr-o condiţionare.

Aşa că nu voi crea un nou tipar pentru tine. Eu sunt un distrugător. Nu voi crea nimic, de fapt. Doar voi distruge, pentru că nu este nevoie să creezi. Tu eşti deja acolo, în spatele structurii. Dacă structura este distrusă, vei fi eliberat. Dacă structura care te leagă nu mai este acolo, TU vei fi acolo. Tu nu trebuie să fii creat; eşti deja acolo. Doar zidurile închisorii trebuie distruse şi vei fi sub cerul liber.

M-ai înţeles greşit. Ţi-am spus că această meditaţie haotică este pentru a-ţi distruge condiţionarea, sclavia, mintea, egoul tău…într-un sens profund, TU. Trebuie să distrugă şi apoi noul se va naşte. Nu spun că îl voi crea eu. Nimeni nu îl poate crea, şi nu este nevoie. El deja există, este acolo. Doar învelişul trebuie distrus şi va ieşi afară.

Orice religie este distructivă din acest punct de vedere. Societatea este constructivă, religia este distructivă. Societatea construieşte condiţionarea. Societatea te face un hindus sau un creştin sau un jainist. Societatea nu îţi permite niciodată să fii tu însuţi. Îţi dă un tipar, pentru că societatea este o organizaţie. Societatea vrea ca tu să te integrezi în acea organizaţie, după regulile ei. Societatea nu te vrea pe TINE; societatea vrea doar eficienţa ta. Nu tu eşti important, nu tu eşti ţinta. Trebuie să te comporţi ca o chestie mecanică.

Cu cât eşti mai mecanic, cu atât societatea te va aprecia mai mult, pentru că vei fi mai puţin periculos.

Nici o maşină nu poate fi periculoasă. Nu iese niciodată de pe drumul ei: nu este niciodată neascultătoare, nu se răzvrăteşte niciodată, nu este revoluţionară. Nici o maşină nu este revoluţionară; nu poate fi. Toate maşinile sunt ortodoxe: ele ascultă, ele urmează. Societatea încearcă să te transforme într-o chestie mecanică. Atunci eşti mai eficient, mai puţin periculos, de încredere, responsabil. Şi nu este nici o teamă, nici un pericol; se poate pune bază pe tine.

Societatea creează un instrument mecanic în jurul tău: acesta este condiţionarea. Şi îţi permite numai anumite supape şi închide anumite lucruri complet. Alege anumite fragmente din tine şi le aprobă, apoi respinge tot restul. Ea spune că doar o parte din tine este bună şi că celelalte părţi sunt rele, deci neagă acele părţi.
Societatea nu te acceptă ca pe un întreg, ca pe o unitate; acceptă doar anumite părţi. De aici, condiţionarea.

Eu nu îţi voi da nici un tipar nou – nici nou, nici vechi. Eu doar voi distruge tiparul şi te voi lăsa singur, să trăieşti fără un tipar. O viaţă fără un tipar este o viaţă religioasă. O viaţă fără nici un fel de ordine impusă este o viaţă religioasă. O viaţă fără nici un fel de disciplină, dar cu conştienţă interioară, este o viaţă religioasă.

Osho: The Supreme Doctrine

(Doctrina Supremă)

Respirația pe care o predau eu este absolut non-metodică; este fără nici un fel de reguli; este absurdă. Nu e o problemă de a expira, a inspira, și a reține respirația într-o manieră metodică. Este o cale de a crea un sentiment de ciudățenie în tine – de a te pune într-o asemenea dezordine, de a te pune într-o confuzie și un haos atât de total încât să nu poți să le pui în ordine din nou. Dacă creezi din nou o ordine în această dezordine, mintea ta – care e atât de deșteaptă – o va accepta în curând și se va adapta la ea. A respira în orice modalitate metodică se va transforma din nou într-un sistem. Dar își va pierde toată stranietatea.

Ceea ce vreau este să vină un moment în care toate rădăcinile tale, toate asociațiile tale plesnesc dintr-o singură lovitură. Ar trebui să vină o zi în care brusc, descoperi că nu ai nici un fel de rădăcini, de identități, de asociații; că nu ai părinți, frați sau surori, că nu ai nici măcar un corp cu tine. Vreau să fii în acea stare absurdă în care pari să fii nebun.

Ține minte că dacă aterizezi în această stare inconștient și fără propriile eforturi, vei înnebuni de-adevăratelea. Însă dacă ajungi la ea prin eforturile tale, cu conștiență, nu poți să înnebunești. Pentru că atunci va fi în mâinile tale, și poți să te retragi din ea în orice moment.

Respirația despre care vorbesc este non-ritmică și non-metodică. Nu poți să o repeți astăzi așa cum ai făcut-o ieri, pentru că nu are nici un fel de metodă. Nu numai că nu poți să repeți cei ai făcut ieri – chiar și azi nu poți să o termini așa cum ai început-o. Va fi așa cum va fi.

Singurul său scop este să aibe grijă ca, condiționările minții tale, obiceiurile, tiparele sale să fie slăbite…
Multe șuruburi și piulițe ale structurii tale fizice și mentale se vor slăbi; de fapt ele trebuie să fie slăbite. Momentan, această structură – cu condiționările, tiparele și obiceiurile sale stabilite – este atât de strânsă, încât din cauza asta, separarea sufletului de corp nu este posibilă. Numai când este complet slăbită vei cunoaște că există ceva mai mult în tine, care a fost unit cu trupul și nu a fost separat.

Dar din moment ce această slăbire se întâmplă prin respirație, tot printr-un tip special de respirație ea devine strânsă din nou; nu trebuie să faci nimic ca să o strangi. Nu este nevoie să faci ceva ca să o recalibrezi; se recalibrează de la sine. Desigur, dacă respirația are ca rezultat un soi de nebunie în interiorul tău care iese de sub controlul tău – dacă devine o obsesie și continuă pentru tot restul zilei – atunci va fi un lucru cu adevărat rău.

Dar dacă cineva o face doar pentru o oră și apoi o lasă, atunci totul revine la locul său de la sine. După aceea doar memoria experienței va rămâne cu tine. Îți vei aminti cum ai devenit separat de corp, și cum ai fost din nou unit cu el într-o manieră ordonată. Însă acum știi, chiar și după ce te-ai unit din nou cu corpul, că ești separat. Știi că ești separat, în ciuda faptului că ești unit din nou cu el, după ce meditația s-a încheiat.

De aceea, acest mod de a respira este indispensabil, nu putem fără el.

Înțelegerea mea este că mai devreme sau mai târziu, această meditație pe care v-o dau, va fi o terapie de o mare importanță, și va deveni inevitabil o cale de a-i trata pe cei bolnavi psihic și de a-i readuce la sănătate. Dacă este posibil ca fiecare copil din școală să treacă prin această meditație, el va fi salvat de nebunie pentru tot restul vieții. El nu va fi niciodată nebun; va fi imun la această boală, pentru că atunci va fi propriul său stăpân, stăpân al corpului și al minții sale.

Osho: In Search of the Miraculous

(În căutarea miraculosului)

Cum influenţează corpurile noastre respiraţia profundă, rapidă, cu accentul pe expiraţie?

Inspiri atât de multă viaţă prin respiraţie încât potenţialul energiei tale latente este ridicat şi începe să se trezească. În acelaşi timp, prin respiraţia profundă şi rapidă tiparul inerţiei adânc înrădăcinate este rupt.

Osho: “In Search of the Miraculous”

(În căutarea miraculosului)

Detoxifierea

Expiraţia este asemănătoare cu moartea – dă otrăvurile afară. Şi când iese afară, totul se retrage în interior. Dacă poţi să arunci tot aerul afară, complet afară, astfel încât nici un pic de aer nu rămâne în interior, atingi un punct de tăcere care nu poate fi atins niciodată când aerul este înăuntru.

E ca şi fluxul şi refluxul: cu fiecare respiraţie, un flux de viaţă vine la tine; cu fiecare expiraţie, totul se retrage – fluxul s-a dus. Eşti doar un ţărm gol, liber.

Accentuează expirul – poţi folosi asta pentru multe schimbări în minte. Dacă suferi de constipaţie, uită de inspir. Doar expiră, nu inspira. Lasă corpul să facă munca de inspiraţie; tu doar fă munca de expiraţie. Împingi aerul afară şi nu inspiri. Corpul va inspira de la sine; nu trebuie să-ţi faci griji în legătură cu asta, nu vei muri.
Corpul va lua aerul; tu doar aruncă-l afară şi lasă corpul să-l inspire. Constipaţia ta va dispare.

Dacă suferi de o boală de inimă, doar expiră, nu inspira. Atunci nu vei suferi de o boală de inimă. Dacă în timp ce urci pur şi simplu scările, sau oriunde, te simţi obosit – foarte obosit, sufocat, cu respiraţia tăiată – doar fă asta: expiră numai, nu expira. Apoi poţi urca oricâte scări şi nu te vei simţi obosit.

Ce se întâmplă? Când mergi punând accentul pe expiraţie, eşti gata să te abandonezi, eşti gata să mori. Nu îţi este frică de moarte; asta te face deschis. Altfel eşti închis – frica te închide.

Când expiri, tot sistemul se schimbă şi acceptă moartea. Nu este nici o teamă; eşti pregătit să mori. Şi cineva care este pregătit să moară, poate trăi. Într-adevăr, numai cineva care este pregătit să moară poate trăi. El şi numai el devine capabil de viaţă – pentru că nu se teme.

Osho: “The Book of Secrets”

(Cartea secretelor)

Restabilind echilibrul

Ai observat că tu accentuezi mereu respiraţia care intră? Nu accentuezi niciodată respiraţia care iese. Inspiri, şi apoi corpul aruncă aerul afară. Fă invers: vei fi mai natural. Accentuează respiraţia care iese. Aruncă aerul afară cât de mult poţi, şi lasă corpul să inspire.

Când inspiri şi nu ai eliberat, plămânii tăi devin plini de dioxid de carbon. Atunci continui să preiei aer, şi nu eliberezi niciodată complet plămânii. Continui să îndeşi dioxidul de carbon în înăuntru.

Atunci respiraţia ta devine superficială, şi întreg plămânii sunt umpluţi cu dioxid de carbon.

Mai întâi dă aerul afară, şi uită de inspir. Corpul va avea grijă singur de asta. Corpul are propria sa înţelepciune, şi e mai înţelept decât tine. Aruncă aerul afară şi uită de inspir. Nu-ţi fie teamă, nu o să mori. Corpul va lua aer, şi va lua atât cât este nevoie. Cât de mult ai dat afară, atât va lua înăuntru, şi echilibrul va fi acolo. Dacă tu iei aer, atunci vei tulbura echilibrul, pentru că mintea lacomă este acolo.

Osho: “The Book of Secrets”

(Cartea secretelor)

Care este diferenţa dintre a respira pe nas, aşa cum facem în Dinamică, şi a respira pe gură?

Când nu respiri pe nas nu este stimulat creierul. Pur şi simplu nu se duce la creier: se duce direct în piept. Altfel, o stimulare şi un masaj constant are loc. De aceea respiraţia se schimbă în nările noastre iar şi iar. A respira pe o nară masează o parte a creierului; prin alta, cealaltă parte a creierului. După fiecare 40 de minute se schimbă.

Nasul este dual, gura este non-duală. Nu e nici o schimbare când respiri pe gură: dacă stai o oră, vei respira în acelaşi mod. Nu va fi nici o schimbare; vei rămâne într-o singură stare. Respirând pe nas nu poţi să rămâi într-o singură stare. Starea se schimbă automat, fără să-ţi dai seama de asta.

Osho: The Further Shore

(Tărâmul celălalt)

Gurdjieff, misticul rus, a scris în cartea sa, ”Întâlnirii cu oameni remarcabili”, că dervișii l-au avertizat împotriva a tot felul de exerciții de respirație, pentru că orice schimbare în sistemul natural de respirație aduce dezordine în viață, cu efecte dezastruoase. Care este comentariul tău?

Este ceva adevăr în ce spune el despre pranayama și alte exerciții de respirație. Nu ar trebui să ne amestecăm în modul în care respirăm, în modul în care mergem, stăm sau ne așezăm, pentru că imediat ce punem obstacole în calea lor, încep să aibe loc schimbări. Așa că dacă vrei să rămâi așa cum ești, atunci este potrivit să nu te amesteci în respirația ta.

Însă dacă trebuie să ajungi undeva – dacă vrei să produci o schimbare, o transformare în viața ta – atunci va trebui să îți asumi riscul.

Riscul este: dacă produci o schimbare în tiparul tău de respirație, îți va schimba tot stilul de viață. Dacă ești satisfăcut să fii așa cum ești, dacă crezi că e în regulă așa cum ești, atunci nu trebuie să faci nimic. Însă dacă simți că așa cum ești nu e de ajuns, atunci va trebui să faci o schimbare.

Atunci o schimbare în respirația noastră devine importantă pentru noi, cea mai importantă. Și imediat ce faci o schimbare în modul tău de a respira, multe lucruri în tine vor începe să se destrame, și multe alte lucruri vor începe să se adune. Acum, după mii de experimente, s-a descoperit ce anume va pleca de la tine și ce anume se va aduna și ți se va adăuga ție. Acum este ca și stabilit – o veritabilă știință.

Câteva lucruri sunt cunoscute tuturor dintre noi, din experiența noastră de zi cu zi. De exemplu, când ești furios, respirația ta trece printr-o schimbare; nu mai rămâne aceeași. Și respirația se schimbă chiar și dacă te simți tăcut și liniștit; nu va mai fi cea care era. Și dacă știi cum respiri într-o stare de tăcere, atunci poți crea acea stare reglându-ți respirația în așa fel încât să corespundă cu tăcerea.

Mintea și respirația sunt interconectate.

De aceea, disciplina respirației are o mare importanță. O schimbare în respirație are ca efect o schimbare corespunzătoare în mintea ta. Și nu este nici pericol la mijloc, când a fost stabilit – și stabilit foarte științific – cum se comportă mintea în diferite stări ale respirației. Exista pericol, bineînțeles, în etapele inițiale ale experimentului. De fapt, pericolul este acolo chiar și acum, în etapele experimentale ale fiecărei căutări aventuroase din viață. Dar când experimentul reușește, se transformă într-o lege științifică.

De exemplu, este imposibil pentru un om să fie furios dacă își menține respirația regulată și calmă. Furia și respirația calmă nu pot merge împreună în același timp. Contrariul este deasemenea posibil. Dacă începi să respiri așa cum respiri în furie, vei descoperi în scurt timp cum apare furia în mintea ta.

Pranayama, sau disciplina respirației, a descoperit multe metode pentru transformarea minții tale.

Osho: “In Search of the Miraculous”

(În căutarea miraculosului)

Ar fi bine să înțelegem diferența dintre ceea ce numim respirație artificială și ceea ce numim respirație naturală. Ce cunoști tu ca respirație naturală nu este atât de naturală. Dacă o înțelegi corect vei ști că toată este respirație artificială cu care te-ai acomodat. Pentru că ai respirat așa o perioadă foarte mare de timp, încă din copilărie, te-ai obișnuit cu ea. A devenit obiceiul tău – a doua natură. De fapt tu nu știi ce este respirația naturală.

Ce este cunoscut ca respirația noastră naturală nu este naturală; este doar o respirație condiționată și artificială. Este atât de întipărită încât a devenit un obicei.

Copiii respiră într-un mod care este destul de diferit. Pune un copil să doarmă și urmărește-l; el respiră cu abdomenul său, și când respiră, abdomenul său este cel care se ridică și coboară. Însă adulții respiră cu pieptul lor, și deci pieptul lor este cel care se mișcă în sus și în jos odată cu respirația. Copilul respiră natural, de fapt.

Dacă începi să respiri așa cum o fac copiii, mintea ta va intra treptat în aceeași stare cu a unui copil; mintea ta va fi la fel de inocentă ca cea a copilului. Sau, invers, dacă devii la fel de inocent ca un un copil, vei începe să respiri cu abdomenul tău.
Când înțelegem asta, putem face pași spre o respirație mai naturală. Așa cum este, respirația noastră este nenaturală, artificială. Dervișul greșește când îți spune să nu respiri artificial. De fapt, respirația noastră este deja artificială, suficient de nenaturală. Și când respirația noastră este complet naturală, cea mai importantă posibilitate a vieții noastre va începe să se actualizeze și să se reveleze din interior.

Este de asemenea bine de știut că practica respirației bruște, artificiale, este benefică.

Dervișul are dreptate să spună că este periculos să te amesteci în respirația ta. Însă este doar jumătate de adevăr. Este și plin de posibilități, de asemenea. Este o aventură.

Deci, dacă uneori respirăm pentru puțin timp într-o manieră complet nenaturală – nenaturală în sensul că nu am respirat niciodată astfel – vom începe să fim conștienți de stări cu totul noi, de noi situații din interiorul nostru.

Acestea sunt situații în care putem înnebuni, și putem de asemenea să fim eliberați în astfel de situații. Putem fi nebuni și putem de asemenea deveni liberi în astfel de situații. Ambele posibilități sunt acolo. Și din moment ce noi suntem cei care creâm aceste situații în noi, putem foarte bine să le controlăm și să le desfacem când credem că este necesar. Așa că nu este nici un pericol. Pericolul este posibil doar dacă nu le putem desface. Însă pentru că noi le-am adus la existență, putem foarte bine să le încheiem, imediat ce dorim asta.
Astfel de situații se află în mâinile tale, pentru că în fiecare moment știi încotro mergi, dacă mergi spre fericire sau mergi spre nefericire, dacă mergi spre pace sau mergi spre pericol. La fiecare pas, știi exact ce se întâmplă. Așa că nu este nici un fel de pericol.

Dacă tiparul respirației e schimbat foarte brusc și abrupt, atunci toată starea ta interioară trece printr-o schimbare completă. Nu putem ști niciodată, în modul nostru obișnuit de a respira, că suntem separați de corp. Obiceiul care a devenit întipărit în noi le-a legat pe cele două (minte și corpul, n.tr.); funcționează ca o punte între corp și minte, și noi am devenit atât de obișnuiți cu unitatea lor.

Ciudățenia unui lucru te scoate imediat de pe făgașul inconștienței; pune capăt somnului tău psihologic. Inconștientul tău nu se poate termina niciodată într-o lume care este bine organizată și așezată, și unde totul se repetă mecanic în fiecare zi. Inconștientul tău pleacă când vreun lucru neașteptat, ciudat și uimitor se întâmplă, și se întâmplă brusc.

Deci când experiențele respirației te pun într-o situație total ciudată, atunci noi posibilități de creștere spirituală se deschid în fața ta; ajungi la conștiență, și atunci chiar vezi într-adevăr ceva.

Dacă cineva poate să înnebunească conștient, va fi o mare experiență; nici o altă experiență nu ar putea fi la fel de mare ca aceasta. Dar el ar trebui să fie nebun și totuși să rămână conștient.

În Meditația Dinamică pe care am conceput-o, un astfel de spațiu poate fi creat dacă rămâi complet conștient în interior, și o iei complet razna în exterior. Înnebunești așa de tare încât dacă altcineva ar fi fost în locul tău nu ai fi ezitat să-l numești nebun. Așa că poți să te numești foarte bine nebun. Dar în același timp ești conștient și observi că dansezi și te învârți. Deci ambele lucruri se întâmplă simultan: faptul că ești conștient și faptul că o iei razna.

Dar din moment ce ești conștietn, cum poți să înnebunești cu adevărat? Totuși, ceea ce ți se întâmplă ție este același lucru care i se întâmplă unui nebun. Într-o astfel de situație apare un sentiment de ciudățenie totală care te copleșește, și te separi de corpul tău. Nu înseamnă că o faci tu, separarea are loc de la sine.

Crearea unor astfel de momente de ciudățenie este foarte importantă pentru conștiență. Și ele sunt create mai multprin respirație decât prin orice altceva. Unde altor tehnici le trebuie ani, respirația o face în 10 minute. Asta pentru că respirația este atât de profund legată cu ființa noastră încât chiar și o mică lovitură asupra ei reverberează în toată ființa noastră.

Osho: In Search of the Miraculous

(În căutarea miraculosului)

Se spune că Dumnezeu l-a creat pe Adam dar Adam era mort. Atunci Dumnezeu a suflat[1] peste el şi a devenit viu.

Aceeaşi poveste este spusă în multe mituri ale creaţiei din toată lumea: creştine, hinduse, evreieşti şi multe altele.

Povestea pare să fie foarte semnificativă. Înţelesul este că atunci când respiri, nu TU respiri, Dumnezeu respiră în tine. Întregul respiră în tine. Acest lucru trebuie înţeles foarte profund, pentru că toată metoda lui Tao, toată ştiinţa Yoga, depinde de respiraţie.

Pentru că acesta va fi ultimul discurs despre Lao Tzu, vreau să vă spun totul despre sistem astfel încât dacă vreți, să puteți intra în el, nu doar să vă gândiți la asta ci să deveniți una cu el.

Respiraţia este lucrul cel mai important. Cu ea începe viaţa şi cu ea se încheie viaţa. Este cel mai misterios lucru, fără ea nu există nici o posibilitate a vieții.

Viaţa pare doar o umbră a respiraţiei. Când respiraţia dispare, viaţa dispare. Aşa că acest fenomen al respiraţiei trebuie înţeles.

Fiecare copil născut nu este cu adevărat viu până când nu respiră. El are foarte puţine momente rămase. Dacă respiră după naştere, în acele momente intră viaţa. Dacă nu respiră el va rămâne mort.

Acele prime câteva momente ale vieţii sunt cele mai importante. Doctorii, părinţii, toţi devin îngrijoraţi când un copil se naşte. Va respira? Va plânge? Şi va începe respiraţia? Sau va rămâne mort? Din nou, precum în toate miturile create, în fiecare om, Adam se naşte din nou.

Copilul nu poate respira singur. Să aştepţi asta e imposibil pentru că, copilul nu ştie cum să respire, nimeni nu l-a învăţat. Acesta va fi primul său act, AŞA CĂ ACESTA NU POATE FI ACTUL SAU.

Daţi-mi voie să repet: Acesta va fi primul şi cel mai semnificativ act al său – de aceea nu poate fi actul său. Dacă Dumnezeu o face – în regulă; dacă Dumnezeu nu vrea – terminat.

Întregul trebuie să respire în el, de aceea acele câteva momente sunt pline de suspans, îndoială, anxietate, teamă – pentru că ambele posibilităţi sunt încă deschise. Copilul poate rămâne mort. Atunci nu poate fi făcut nimic. Copilul nu poate face nimic, părinţii nu pot face nimic, doctorii nu pot face nimic; umanitatea este neajutorată. Depinde de întreg.

Numai rugăciunea poate fi făcută. Putem doar aştepta în profundă rugăciune. Dacă întregul intră în copil, copilul devine viu, altfel nu.

Prima respiraţie este făcută de întreg. Iar dacă prima respiraţie este făcută de întreg atunci orice altceva ce depinde de respiraţie nu poate fi acţiunea ta. Dacă te gândeşti că tu respiri atunci ai făcut un pas foarte greşit. Şi din cauza acestui pas greşit va fi creat egoul. Egoul înseamnă ignoranţă acumulată.

Ai pierdut. Nu tu ai respirat, întregul a respirat în tine, dar tu ai luat-o ca şi cum tu respiri.

Primul act de a respira te leagă de întreg, te face una cu întregul, şi tot ceea ce urmează nu va fi activitatea ta; tot ceea ce urmează să se întâmple după această primă respiraţie până când mori, până la ultima respiraţie, va fi activitatea întregului. Întregul va trăi în interiorul tău.

Poţi crede că tu faci toate acele lucruri – atunci trăieşti în ignoranţă. Dacă devii conştient că întregul face totul, eşti posedat de întreg, respirat de el, eşti doar un flaut de bambus gol, sunetul vine din întreg, toată viaţă vine din el – atunci trăieşti o viaţă de iluminare.

Aceasta este singura diferenţă între ignoranţă şi iluminare. Un singur pas în greşeală, că: „eu am făcut asta” – şi toată călătoria merge greşit. Un singur pas corect, că: „întregul a făcut-o în mine, nu eu sunt cel care face, eu sunt doar terenul pentru joaca sa, un flaut al cântecelor sale, un fluier, nimic mai mult, o goliciune în care el curge, se mişcă, trăieşte” – atunci trăieşti o viaţă total diferită, o viaţă de lumină şi beatitudine.

Aceasta este prima acţiune, această respiraţie. Multe alte lucruri trebuie înţelese în legătură cu ea.

Dacă viaţa începe cu respiraţia, şi moartea de asemenea, şi totul este între acestea două, atunci yoga, Tao, tantra, şi toate ştiinţele alchimiei interne, nu pot neglija respiraţia.

Yoga o numeşte PRANA. Acel cuvânt este minunat…Yoga numeşte respiraţia PRANA. PRANA înseamnă ELANUL VITAL, însăşi vitalitatea fiinţei tale.

Nu intră şi iese doar aer prin plămânii tăi. Yoga spune că aerul este doar stratul său exterior. Adânc ascunsă în acel strat este vitalitatea.

Deci respiraţia are două părţi. Una: corpul respiraţiei, făcut din oxigen, nitrogen şi aşa mai departe, şi, a doua, spiritul respiraţiei, făcut din vitalitate, Dumnezeu însuşi.

Este ca şi cum – corpul tău este acolo, iar tu, conştiinţa ta, este ascunsă adânc în corpul tău. Corpul este o protecţie, un vehicul. Corpul este vehiculul vizibil pentru non-vizibilul tu. Şi la fel se întâmplă cu fiecare respiraţie. Respiraţia în sine este doar stratul exterior; adânc ascunsă în interiorul ei este viaţa însăşi.

Odată ce descoperi că în respiraţie este ascuns Dumnezeu însuşi, ai ajuns să te cunoşti pe tine însuţi. De aceea este atâta insistenţă şi atâta căutare în yoga, Tao şi tantra, în legătură cu respiraţia. Dacă continui pur şi simplu să respiri şi să crezi că numai aer intră şi iese, nu vei fi capabil niciodată să-i pătrunzi misterul. Şi vei rămâne complet uituc faţă de tine însuţi. Atunci vei rămâne înrădăcinat în corp. Nu vei fi niciodată capabil să cunoşti ceea ce trece dincolo de corp, ceea ce este în interior şi totuşi dincolo, ceea ce este ascuns în corp dar nu obstrucţionat de corp, ne limitat de corp. Un dincolo aflat în interior.

În fiecare respiraţie acea viaţă trebuie descoperită.

Yoga numeşte acele metode PRANAYAMA. Cuvântul PRANAYAMA înseamnă expansiunea vieţii. Trebuie să extinzi viaţa la infinit în fiecare respiraţie.

Buddha şi-a numit propriile sale metode de a descoperi miezul cel mai intim al respiraţiei ANAPANA-SATI yoga: yoga, ştiinţa, respiraţiei care intră şi care iese; şi Buddha a spus că nici o altă yoga nu este necesară. Dacă poţi observa în profunzime respiraţia ta, şi observa atât de meditativ încât orice este ascuns în respiraţie nu rămâne ascuns ci devine revelat, vei ajunge să cunoşti totul.

Pare simplu, dar este dificil.

Buddha le-a spus călugărilor săi: „Aşezaţi, mergând, stând, orice faceţi, continuaţi să faceţi aceste lucruri, dar lăsaţi conştiinţa voastră să fie conştientă de respiraţia care intră, care iese. Continuaţi să priviţi la propria voastră respiraţie – într-o zi, odată cu lovirea continuă asupra respiraţiei, templul se deschide.”

Dumnezeu este ascuns în templul respiraţiei. Brusc, într-o zi, devii conştient că nu este vorba doar de aer. Dacă pentru tine este doar aer, ai o minte ştiinţifică dar nu ai conştienţa ce poate revela miezul cel mai intim al ei. Atunci poţi analiza şi ajunge să cunoşti cât oxigen este necesar, cât hidrogen, cât nitrogen, cât dioxid de carbon, şi poţi continua să te joci cu corpul respiraţiei – dar ai pierdut fenomenul REAL cel mai intim.

De aceea, dacă un om este mort, îi poţi da, poţi pompa în el, proporţia corectă de oxigen, dar el nu va fi viu.

Dacă Dumnezeu nu respiră în el, dacă nu conţine conştiinţa cea mai adâncă a întregului, este o respiraţie moartă. Oxigenul va trece prin plămâni – nu se va întâmpla nimic.

Respiraţia este prima acţiune – ŞI NU ESTE ACŢIUNEA TA.

A doua acţiune este setea. Nici aceasta nu este acţiunea ta. Ce faci ca să te simţi însetat? Dacă se întâmplă, se întâmplă, dacă nu se întâmplă, nu se întâmplă. Poţi să ÎNCERCI să te simţi însetat? Asta e imposibil! Se întâmplă adânc în interiorul tău. Dumnezeu respiră în tine, Dumnezeu se simte însetat în tine – sau întregul o face; când spun Dumnezeu mă refer la întreg. Partea este doar o parte.

După ce copilul a luat prima sa respiraţie, al doilea fenomen va apărea în el – şi acum va fi un lanţ, şi tot lanţul trebuie înţeles.

Setea va apărea. Apoi foamea va apărea. Apoi va fi o nevoie de activitate fizică. Apoi va apărea sexul. Apoi va fi o nevoie de activitate mentală. Apoi va apărea iubirea. Apoi va apărea o nevoie de activitate estetică: poezie, pictură, muzică…Acestea sunt opt activităţi. Şi apoi a noua, ultima, apare: nevoia de activitate spirituală – meditaţie, SAMADHI.

Şi aceasta este frumuseţea întregului fenomen – că a noua este din nou prima, pentru că a noua din nou dă atenţie respiraţiei. Cercul este complet. Prima este respiraţia, a noua este din nou respiraţia, de aceea nici o ştiinţă spirituală nu poate neglija respiraţia. Chiar şi Dumnezeu poate fi neglijat – budismul nu crede în Dumnezeu, nu crede în suflet – asta poate fi neglijat; dar respiraţia nu poate fi neglijată.

Mahomedanii şi creştinii poate că au concepţii diferite ale lui Dumnezeu, hinduşii din nou, diferită, jainiştii…dar nimeni nu poate neglija respiraţia. Respiraţia e prima şi respiraţia va fi ultima. Activitatea spirituală se întoarce din nou la prima respiraţie, la puritatea originară.

Acum aş dori să discut toate aceste fenomene, pentru că aceasta este toată viaţa ta.

Prima [activitate] este respiraţia, a doua setea, a treia foamea. Sunt oameni care încheie la a treia, care gândesc: mănâncă, bea, fii fericit, asta e totul. Viaţa lor nu este completă; ei nu pot simţi împlinire pentru că cercul nu este complet. Împlinire înseamnă că ai completat cercul, ultima s-a unit cu prima – atunci există împlinire.

Oamenii pe care-i găseşti împliniţi sunt un cerc, nu o linie. O linie este mereu incompletă. Toate dorinţele se mişcă pe o linie, de aceea nici o dorinţă nu poate fi vreodată completă, pentru că nici o dorinţă nu se mişcă în cerc. Este liniară. Se mişcă mereu, dar este mereu incompletă.

Oriunde te opreşti – zece mii de rupii sau zece milioane de rupii, nu e nici o diferenţă; oriunde te opreşti, eşti suspendat. Lucrul nu este complet; ceva lipseşte. Poţi deveni bogat, poţi deveni foarte puternic, dar nu va exista mulţumire. Mulţumirea este doar atunci când energia ta de viaţă devine un cerc.

Ai observat cum întreaga existenţă se mişcă într-un cerc? Anotimpurile se mişcă într-un cerc, stelele se mişcă într-un cerc, sorii şi planetele se mişcă într-un cerc, întregul se mişcă circular, ca o roată? În viaţă, în existenţă, nimic nu este liniar. Totul e circular. Şi dacă vrei să trăieşti o viaţă a întregului trebuie să urmezi căile întregului: mişcă-te ca anotimpurile, mişcă-te ca stelele. Devino un cerc. Când spun „devino un cerc” vreau să spun „întoarce-te la sursa originară”.

Respiraţie, sete, foame – aceştia sunt primii trei paşi. Dacă te mişti doar până la al treilea nu ai intrat încă în templu, vei fi pe trepte.

Al patrulea este activitatea fizică. Sunt oameni care merg până la al patrulea. Pentru ei, activitatea fizică devine un fel de meditaţie.

De fapt, totul poate deveni un fel de meditaţie, pentru că în totul există două dimensiuni – exact aşa cum există în prima respiraţie: exteriorul şi interiorul.

De aceea, postul a fost folosit. Să posteşti înseamnă să încerci să descoperi în foame cealaltă dimensiune. Postul înseamnă un efort de a intra în dorinţa foamei şi de ajunge să cunoşti divinul. De aceea postul a devenit atât de important în atâtea religii. Îţi poate da o sclipire.

Dacă posteşti mult timp sclipirea este posibilă. Dar eu nu sunt în sprijinul acestui lucru pentru că nu faci tot cercul. Sari, nu te mişti cu graţie. De la al treilea, foamea, încerci să ajungi la primul. Va fi un cerc mic, nu tot compasul vieţii. Nu va fi foarte cuprinzător. Nu va fi foarte bogat.

De aceea oamenii care au atins vreo spiritualitate prin post îi vei găsi întotdeauna puţin stupizi. Mergând printre călugări jainişti ani de zile am fost brusc surprins: nu întâlnisem niciodată un om cu adevărat inteligent. Toţi păreau stupizi.

Motivul este profund. Motivul este: ei au depins de post. Ei încearcă să găsească o scurtătură. Fereşte-te de scurtături. Vieţii nu-i plac scurtăturile pentru că atunci poţi să te mişti spre sursă fără să creşti. Mituieşti, nu creşti. De la foame poţi sări – asta înseamnă fără a cunoaşte toată complexitatea vieţii, viaţa sexului, a iubirii, a activităţii estetice. Rămâi sărac.

Ceea ce spun este un fapt – poţi să mergi şi să te uiţi la călugării jainişti; ei sunt oameni puri, dar stupizi. Nimeni nu poate spune nimic împotriva purităţii lor. Puri sunt, sinceri sunt, serioşi sunt, dar ei au ales o scurtătură. Ei au încercat să mituiască existenţa şi să ajungă acasă înainte să le vină vremea. Cineva poate ajunge, dar va ajunge fără să crească, fără maturitate. Un anumit tip de stare copilăroasă vei găsi la ei. Puritate, dar nu iluminare.

Al patrulea este activitatea fizică. Poţi să te mişti de la al patrulea din nou – din orice punct te poţi mişca spre sursă, poţi renunţa la călătoria cercului total.

Activitatea fizică a fost utilizată de hatha-yoga. Hatha-yoga a dezvoltat o întreagă ştiinţa din asta: cum să te mişti doar prin activitate fizică, prin pură forţă fizică, spre sursă.

Hatha-yoghinii sunt oameni puternici, ei au control asupra corpurilor lor – nimeni nu poate pretinde atâta control. Ei pot să stea sub pământ luni de zile, chiar ani.

Un fakir în Egipt a rămas sub pământ timp de patruzeci de ani. Oamenii care l-au îngropat au murit cu toţii. Şi el le-a spus: „După patruzeci de ani să îmi deschideţi cavoul, rupeţi sigiliul şi deschideţi uşa camerei mele de sub pământ. Şi după patruzeci de ani mă voi întoarce – viu.”

Oamenii care au ştiut de el, încet, încet, au murit. De fapt, el a fost uitat. A fost doar o coincidenţă faptul că cineva făcea o anumită muncă de cercetare şi căuta în ziare vechi şi acolo a găsit ştirea.

A fost îngropat în 1880. Şi în 1920 a fost descoperit. Cavoul a fost deschis – era viu. Şi a mai trăit trei ani după aceea; şi era perfect sănătos.

Multe cazuri cu fakiri şi de hatha-yoghini sunt cunoscute: ei pot lua orice fel de otravă şi nu se va amesteca în sistemul lor. Se va duce în stomacul lor şi o vor arunca în urina, dar nu se va amesteca nicăieri. Au fost făcute fotografii cu raze X şi pare ceva miraculos că otrava trece fără să se amestece cu ceva din corp. Pare să existe o protecţie subtilă în jurul sângelui.

Prin simpla putere a voinţei, prin simplă forţă fizică, hatha-yoghinii au atins multe lucruri. Dar nimic de spiritualitate, nimic de creştere reală. Dacă te uiţi la feţele lor îi vei găsi aproape morţi. Dacă te uiţi în ochii lor nu vei găsi sclipirea inteligenţei, înţelegerea.

Activitatea fizică îţi poate da şi ea uneori o senzaţie, o licărire. Alergând repede, complet absorbit în alergare încât toată energia a devenit alergare, brusc poţi avea licăriri ale fiinţei originare. Frumos. De aceea atâţia oameni devin atraşi de atletism. Dă licăriri.

Sunt relatări că oamenii de pe front, în război, ajung uneori la licăriri ale originii. Aceasta poate fi una din cauzele atracţiei războiului, pentru că în violenţă, în violenţa profundă, capacitatea ta fizică este folosită la maxim. Iar când capacitatea fizică este folosită la maxim deodată te relaxezi – te întorci la prima stare. Devii ca un copil.

Aceasta a fost experienţa mea cu mulţi soldaţi. Am mulţi adepţi în armată. Ei sunt oameni inocenţi – mai inocenţi decât oameni care sunt la piaţă, mai inocenţi decât oamenii de afaceri, o calitate de copil este în ei, pentru că ei fac aşa multă activitate fizică, toată energia este absorbită, ei nu pot fi vicleni. Chiar şi generalii sunt copilăroşi, simpli. De aceea soldaţii pot urma orice fel de ordin – chiar şi ordine prosteşti. Dacă le spui să sară şi să moară, ei vor muri, pentru că au fost antrenaţi să asculte; nu se vor gândi de două ori la asta. Ei sunt exact ca nişte copii.

Dar, din nou, cercul nu este complet. Ai sărit de la mijloc.

După al patrulea este al cincilea, sexul. Dacă pătrunzi cu adevărat adânc în sex vei avea licăriri de satori, de samadhi. Chiar între activitate fizică şi sex jumătate din cerc este complet – de aceea sexul este atât de important. Între activitatea fizică şi sex cercul este pe jumătate complet.

Şi acum este mai mult pericol pentru că cineva poate lua sexul ca totalul, ca întregul, ca ţelul. Îţi poate da câteva licăriri. Dacă sexul se întâmplă cu adevărat, dacă îi permiţi să se întâmple, dacă devii posedat de el astfel încât nu eşti tu cel care îl FACI, eşti posedat de el, energia face ceva, tu eşti cel mult un spectator, atunci acolo are loc un orgasm, o stare profundă de extaz. Acest lucru e periculos pentru că o poţi considera greşit ca fiind ţelul. Mulţi oameni au luat-o în mod greşit ca fiind ţelul.

Foarte puţini oameni se agaţă de a doua etapă – setea, foarte puţini oameni, au fost câteva secte în lume care au încercat să rămână însetaţi pentru perioade lungi, în special în deşert. Au fost câteva secte de călugări care au încercat să rămână însetaţi, exact ca la post, pentru a face o punte directă cu sursa originară, să cadă înapoi.

Mai des decât asta, foamea a fost folosită. În toate religiile lumii sunt tendinţe, secte care postesc.

Activitatea fizică este folosită de asemenea chiar mai mult decât foamea.

Chiar acum câteva zile citeam despre un nou antrenament care în fiecare zi devine tot mai atractiv în America: EST. Acest om, fondatorul EST, Erhardt, forţează oamenii pentru patru, cinci zile, să stea ore întregi împreună – doisprezece ore, paisprezece ore, şaisprezece ore, nu ţi se permite să mergi nici măcar la toaletă; trebuie să stai; ţi se permite să mergi la toaletă doar la anumite ore – şase ore ai acumulat urină în vezică. Este pură putere a voinţei, este dureros dar ai ţinut-o – este un fel de hatha-yoga – pentru zece, doisprezece ore, şi apoi brusc ţi se permite să mergi. Vezica se relaxează, şi ai un sentiment plăcut minunat în tot corpul în interior şi exterior. Acesta este un vechi truc. Hatha-yoghinii au practicat multe feluri de trucuri de acest gen. Poţi obţine o licărire.

Dacă posteşti trebuie să foloseşti voinţa. Cu prea multă activitate fizică, trebuie să foloseşti voinţa. Gurdjieff a folosit activitatea fizică foarte mult. El le spunea oamenilor: „Duceţi-vă şi munciţi timp de doisprezece ore, până cădeţi jos – nu înseamnă că te opreşti tu, cazi lat, nu mai poţi să faci, VĂ VEDEŢI PE VOI CUM CĂDEŢI; nu poţi face nimic, picioarele nu mai mişcă, tremură, şi tu eşti doar un observator şi nu poţi face nimic pentru că ai făcut tot ce se putea face, şi cazi la pământ. Acea cădere vă va da o licărire minunată.”

De fiecare dată – aceasta este regula – de fiecare dată când eşti luat în posesie de întreg şi egoul tău nu mai funcţionează, întregul funcţionează – ai un sentiment minunat; dar aceste sentimente minunate nu sunt ţelul. Ele sunt jucării cu care să te joci, ciocolate – nimic mai mult; ciocolate pe calea spiritualităţii. Bucură-te de ele dar nu te agăţa de ele, ele nu pot fi hrană, ele nu sunt hrănitoare.

A cincea este cea mai periculoasă pentru că are cel mai mare potenţial. Tantra a folosit a cincea etapă pentru a trece golul. De la sex la samadhi golul poate fi trecut foarte uşor. Dar încă nu este complet.

Dacă te mişti dincolo de sex atunci un tip diferit de activitate apare în tine. Inteligenţa. Este eliberat un soi de geniu. Poţi observa asta. Oamenii care sunt profund inteligenţi îi vei găsi mereu fiind celibatari. Motivul este că toată energia lor a fost absorbită de activitatea mentală. Ei ajung la orgasme prin minţile lor. De aceea, în toată istoria, oamenii care au ajuns la o mare activitate mentală îi vei găsi mereu celibatari. Sau chiar dacă nu sunt celibatari nu prea sunt interesaţi de sex.

Dar şi asta e ceva disproporţionat. Nu este nevoie să renunţi la sex. Foloseşte tot ce ţi-a dat Dumnezeu. Dar continuă. Fă-l un pas pentru a merge mai departe.

Dacă treci dincolo de sex, doar atunci pentru prima oară inteligenţa ta începe să funcţioneze bine. Ai o mare pătrundere asupra lucrurilor. Mulţi oameni se agaţă de acea stare. Ei devin teologi, filozofi, gânditori, oameni de ştiinţă, şi cred că ţelul este atins. Ţelul nu este încă atins.

Dacă treci dincolo de a şasea – activitatea mentală – atunci iubirea se naşte. Atunci inima ta începe să funcţioneze. Aceeaşi energie se mişcă. Aceeaşi energie care a luat prima respiraţie, a fost flămândă, însetată, a devenit sexuală, a devenit mentală, acum devine energia inimii. Apare iubirea. Dar nici iubirea nu este ţelul.

Poţi rămâne îndrăgostit, este un fenomen minunat, şi ai ajuns destul de departe – este al şaptelea pas. Doar încă puţin şi cercul va fi complet.

Oamenii care sunt ai inimii ţi se vor părea foarte evoluaţi: Sf. Francisc din Assisi, şi alţii – ei vor părea pentru tine foarte, foarte, evoluaţi, vei avea un sentiment diferit al fiinţei lor, calitatea lor va fi diferită. Dacă vii aproape de ei vei simţi o forţă magnetică; ei vor avea un câmp de energie, te pot trage în interiorul lui. În apropierea lor inima ta începe să funcţioneze. Oameni foarte evoluaţi – dar totuşi evoluţia nu este încă completă.

Dacă treci dincolo de iubire atunci începe adevărata activitate estetică. Atunci poezia apare în fiinţa ta. Atunci ai pentru prima dată capacitatea de a simţi muzica. Atunci pentru prima dată te uiţi în jur şi frumuseţea naturii este revelată. Atunci asculţi armonia universului, simfonia stelelor. Atunci totul începe să devină din ce în ce mai frumos. Straturi şi straturi de frumuseţe sunt dezvăluite. Ochii tăi au o forţă de pătrundere. Oriunde priveşti, priveşti în profunzime. Până şi în pietre simţi că înfloresc florile. Dar nici acesta nu este sfârşitul. Mulţi se agaţă de asta, şi este multă ispită, pentru că acesta este chiar ultimul pas. Ţelul este chiar în faţa ta. Şi se întâmplă mereu ca atunci când ţelul este în faţa ta să te relaxezi, simţind că ai ajuns. Dar dacă TU nu devii ţelul, nu ai ajuns. Templul poate fi chiar în faţa ta, dar dacă nu ai devenit una cu dumnezeul templului nu ai ajuns.

Aceşti oameni, oamenii estetici, au devenit mari mistici. Ei vorbesc despre frumuseţea lui Dumnezeu, ei au devenit Bauli, nebunii lui Dumnezeu, sufiţi…Acesta este ultimul. Încă un pas – şi acel pas este cel spiritual.

Al nouălea pas este din nou primul, cercul este complet. Începi din nou să respiri dar nu ca un copil, ca un înţelept.

Un copil respiră inconştient. El nu ştie ce se întâmplă. Dumnezeu a intrat în el dar el nu ştie, nu a auzit paşii; era atât adormit în pântec, atât de adânc în întuneric, el nu a văzut nimic. Cum ar fi putut să vadă? El nici măcar nu era viu, era inconştient.

Un copil respiră în inconştienţă. Un înţelept respiră conştient. El este din nou un copil, o renaştere a avut loc. Acum el respiră dar este conştient. Aceasta este ANAPANA-SATI-YOGA BUDDHA. Aceasta este calea lui Tao: cum să respiri conştient.

Observi. Te relaxezi în tine însuţi şi priveşti, priveşti la respiraţie, o urmezi, clipă de clipă: venind, ieşind; şi sunt întâmplări minunate. Când urmăreşti respiraţia imediat devii calm şi liniştit. Liniştea este într-un fel pe care nu l-ai cunoscut niciodată înainte. Doar observă. Dacă chiar şi pentru câteva secunde urmăreşti respiraţia vei simţi că te aşezi undeva. Are loc o centrare.

Respiraţia merge în jos. Apoi este o pauză, respiraţia se opreşte – un interval foarte mic. În acel interval nu există respiraţie, doar tu eşti, doar observatorul este – nimic care să fie observat – În acel moment, brusc te cunoşti pe tine însuţi.

Acestea sunt tehnicile din Vigyana Bhairava Tantra. CARTEA SECRETELOR. Ele i-au fost spuse lui Parvati.

Apoi, când respiraţia iese afară urmăreşti din nou, când respiraţia iese din tine, atunci din nou există o pauză, o pauză foarte subtilă – respiraţia se opreşte. Obiectul a dispărut. Doar conştiinţa. Doar TU. Doar văzătorul, martorul. Din nou, brusc, eşti în culmea fericirii. Asta continuă. Treptat, treptat, respiraţia devine un fenomen exterior. Tu ştii că exişti, dacă respiraţia continuă sau se opreşte nu e nici o diferenţă. Atunci ajungi să cunoşti că eşti etern, fără de moarte.

Un astfel de om, când moare, va vedea că respiraţia sa l-a părăsit şi va fi conştient, observând-o. El va muri conștient, şi cineva care moare observând, nu moare niciodată. El a ajuns să cunoască ce este fără de moarte. Prin respiraţie el a descoperit principiul vital al vieţii. Respiraţia era doar stratul exterior, învelişul exterior, acum a ajuns să cunoască conţinutul. Respiraţia era doar recipientul. Cercul este complet. Şi eu sunt pentru tot cercul.

De aceea, de multe ori par să fiu împotriva multor oameni religioşi. Pentru că ei se agaţă undeva. Bine până acolo unde sunt, dar cineva ar trebui să meargă tot drumul. Ar trebui să meargă până la ultimul punct dincolo de care nu mai este posibil să mergi nicăieri.

Iisus spune: „Dacă nu deveniţi precum copiii nu veţi intra în împărăţia Dumnezeului meu” – eu continui să o repet iar şi iar ÎN ÎNŢELESURI DIFERITE. Oamenii ca Iisus au înţelesuri multiple în cuvintele lor. Dacă nu devii ca un copil din nou, dacă nu respiri din nou într-un mod cu totul diferit, nu vei fi înviat, nu vei fi renăscut. Şi această renaştere este ţelul – însăşi sensul, semnificaţia vieţii. Dacă nu ajungi la el pierzi ceva extraordinar – şi este chiar după colţ.

Şi eu sunt pentru cerc. Mişcă-te până la capăt. Lasă cercul să aibă o încheiere naturală. Nu încerca să găseşti nici o scurtătură. Atunci vei fi bogat – bogat precum Lao Tzu, bogat precum Krishna, bogat precum Buddha. Altfel, te poţi mişca de undeva de la mijloc – dar atunci nu vei fi bogat.

Nu fi isteţ cu viaţa, nu poţi fi viclean cu viaţa: toate scurtăturile sunt viclene. Lasă viaţa să aibă cursul său natural. Tu o urmezi, nu o forţezi.

Şi ţine minte întotdeauna că orice este făcut este făcut de întreg, nu tu eşti cel care face. Dacă poţi să-ţi aminteşti asta, atunci respiraţia este a sa, setea este a sa, foamea este a sa, sexul este al său, iubirea este a sa, orice se întâmplă este al său, moartea este a sa. Şi tu rămâi complet inocent şi pur din ele.

Întregul continuă să facă, nu tu eşti cel care face. Acesta este abandonul, predarea egoului: „Nu eu sunt cel care face.” Acesta este întreg mesajul Gitei: lasă întregul să facă, nu interveni, pentru că tu eşti singura barieră. Dacă intervii, faci un păcat. Aceasta este definiţia păcatului după mine: Dacă spui „Eu respir”, acesta este un păcat. Dacă spui „Eu iubesc”, acesta este un păcat. Dacă spui „EL respiră”, aceasta este virtute. Dacă spui „EL iubeşte”, aceasta este virtute. Şi aceasta nu este doar o vorbă, trebui s-o simţi în totalitatea ei. Atunci eşti despovărat. Atunci îţi cresc aripi, poţi zbura. Atunci gravitaţia nu te poate afecta. Gravitaţia poate afecta doar egoul.

Dacă EL este cel care face, atunci de ce să fii îngrijorat? Atunci nu te grăbeşti deloc să ajungi undeva, atunci nu ai nici un ţel personal, atunci ţelul său este al tău, şi oriunde merge, el are mereu dreptate pentru că nu poate exista vreo greşeală pentru întreg. Numai întregul este.

Acesta este cercul lui Tao: de la respiraţie, respiraţie inconştientă, la respiraţie conştientă.

Şi accentul lui Lao Tzu este în permanenţă să te poţi relaxa. De aceea el slăveşte slabul nu puternicul, pentru că puternicul nu se poate relaxa. De aceea el continuă să laude apa nu pietrele, pentru că apa curge şi apa nu are o forma a sa proprie.

Orice formă este dată de întreg, apa o ia. Ea nu poartă propria sa minte. Dacă o pui într-un pahar, devine acea formă. Dacă o pui într-o sticlă, ia acea formă. Ea nu rezistă, nu spune: „Eu am propria mea formă, ce îmi faci? Nu mă forţa să intru în această sticlă!” Oriunde pui apa, se mişcă, ia forma. Este non-rezistentă. Este non-violentă, non-agresivă. Nu are o minte a sa.

Dar o piatră? O piatră are o minte a sa. Dacă vrei să o forţezi, va opune rezistenţă. Va trebui să lupţi, va trebui s-o tai, să te lupţi cu ea, va fi nevoie de multă luptă – numai atunci vei fi capabil să-i dai o formă. Ea are propria ei minte. Apa este fără de minte. Acestea sunt simboluri.

Lao Tzu spune: fii ca apa, nu fi ca o piatră, ca să poţi completa cercul. Mişcă-te! Dacă Dumnezeu este flămând în interiorul tău – mănâncă! Dacă Dumnezeu se simte somnoros în interiorul tău – dormi! Mişcă-te cu Dumnezeu, nu te amesteca. Lasă lucrurile, întregul, să aibă propriul său curs. Tu doar îl urmezi. Chiar şi să spui urmezi nu este bine, pentru că până şi un adept are o anumită rezistenţă. De aceea el spune „sunt pentru inferior”. Fii pur şi simplu una cu asta.

Osho, Tao, the three treasures

(Tao, cele trei comori)

Sursa: http://oshojoy.ro/meditatie/respiratie-2/