Dr. Marian Paraschiv-Claudius - Tratat pentru alimentatia naturala a omului

Dacă vegetarianismul devine un curent tot mai cunoscut și apreciat, iar numărul vegetarienilor crește constant și în mod apreciabil în ultimul timp, dacă despre efectele nocive ale utilizării tratamentelor chimice asupra alimentelor se vorbește tot mai des în Occident (alimente ecologice din agricultură biologică), în schimb, importanței eliminării din alimentație a preparatelor supuse focului încă nu i se acordă cuvenita atenție. Este un pas uriaș pentru un om, când reușește să se elibereze de tentația utilizării în meniu a „cadavrelor animale”, atât de nocive și toxice organismului. Însă acest pas nu este complet, dacă nu este continuat cu etapa eliberării de „cadavrele vegetale”: produsele vegetale supuse fierberii, coacerii, prăjirii. Prin adoptarea alimentației naturale, crudivore, omul întregește firesc și armonios triada viață prin hrană vie, mental constructiv și energie regenerată.



Totuși, de ce insistăm pe acest aspect al eliberării de foc, de ce să eliminăm acest procedeu ce „a asigurat evoluția omenirii spre civilizație”, apreciere prin care este susținută cu îndârjire aparenta nevoie de alimentare cu preparate denaturate termic, atunci când argumentele științifice și medicale ale hranei naturale nu mai pot fi combătute? Pentru că unele răspunsuri țin mai mult de latura filozofică și socială, ne vom axa pe partea care ne interesează pe noi – cea medicală, prezentată atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Pentru început, să pătrundem în dimensiunea practică, a observațiilor privind efectele concrete asupra oamenilor sau grupurilor populaționale care au abordat nutriția din perspectiva propusă de noi.

Aruncând o privire de ansamblu asupra istoriei culinare a omenirii, de la bun început vom remarca predilecția zonei orientale – inclusiv cea din care face parte și spațiul românesc – pentru o alimentație mai naturală, cu mult mai puțină carne decât Occidentul intens carnivor. În istoria culinară a zonei românești remarcăm o predilecție cvasi-vegetariană a alimentației, ceea ce însă nu a împiedicat prezența acelorași probleme de sănătate ale populației: existența unui anumit nivel de îmbolnăvire, fiind cunoscute puseurile de pelagră, scorbut etc., manifestarea stării de bătrânețe, cu toate tarele asociate, alături de problemele sociale și economice.

Aceste aspecte ale patologiei umane și sociale au fost practic necunoscute populației Hunza. Citându-l pe dr. R. McCarrison, „acest popor nu are medici și nici spitale; nu are nici poliție și nici închisori; nu este viciat din punct de vedere moral”. Diferența în stilul de nutriție apare aici ca fiind fundamentală: în aceleași condiții de mediu și viață, țăranii români utilizau predominant hrana vegetală (fierbeau legumele, rămânând celebră mămăliga românească și fiertura de mei), în timp ce poporul Hunza nu cunoștea, practic, focul în alimentație, iar pentru amândouă populațiile, carnea reprezenta o excepție alimentară! Evident, aici sunt de luat în considerare anumite nuanțe. Populația Hunza era un grup ce trăia în izolare și liniște politică și istorică, într-o vale retrasă de la poalele Himalayei, în timp ce țăranii români ai secolelor trecute erau permanent supuși unui stres politic, militar și economic. Comparând și mediul pur, specific muntelui, al populației Hunza, cu zona de câmpie a Bărăganului, sau chiar cea deluroasă – diferențele apar mai numeroase decât simplele obiceiuri alimentare.

O confirmare a acestui aspect avem în lucrarea dr. med. Max Gerson, „O terapie biologică eficientă pentru tratarea cancerului”, în care autorul prezintă obiceiurile culinare ale populației Bantu din Africa de Sud, la care 20% dintre indivizi fac cancer primar de ficat. Dieta lor, la un standard foarte scăzut, constă mai ales în carbohidrați de calitate inferioară, porumb și făinoase. Arareori folosesc lapte de vacă fermentat. Carnea se consumă numai la ceremonii. Doi medici, dr. Gilbert și dr. Gilman, le-au studiat obiceiurile alimentare pe animale de laborator și au scos în evidență că dieta populației Bantu este o cauză a apariției cancerului. Rezultatul experiențelor lor a fost că aproape toate animalele au avut ficatul afectat, iar 20% au evoluat spre ciroză.

După această scurtă privire asupra obiceiurilor culinare ale câtorva populații reprezentative pentru ceea ce înseamnă vegetarianismul (care sunt net diferențiate, prin atitudinea lor față de tratamentul termic), să trecem în continuare la ceva mai concret. Să-i dăm cuvântul lui Kristine Nolfi, o doctoriță daneză care și-a înființat propria clinică, și care a ajuns la descoperirea și promovarea alimentației naturale, fără foc, în urma unei experiențe personale:


„Ceea ce m-a făcut pe mine, ca medic, să accept ideea unei alimentații bazată exclusiv pe crudități a fost faptul că m-am îmbolnăvit foarte grav de cancer la sânul drept. Ca toată lumea, dusesem un mod de viață greșit, hrănindu-mă necorespunzător, chiar și în timpul pregătirii mele profesionale din spital, timp de 12 ani, când am suferit continuu de constipație și gastrită. La un moment dat, o hemoragie provocată de un ulcer gastric era să mă coste viața. Acest lucru m-a determinat să evit carnea și peștele, deci să devin vegetariană: abia mult mai târziu am început să mă hrănesc cu crudități, pentru ca apoi să cresc treptat ponderea acestora în alimentația mea. Cu timpul, problemele legate de constipație au început să se rezolve, mă simțeam mai bine, dar nu puteam spune că totul era perfect.
După ce, timp de 14 ani, hrana mea a fost formată jumătate sau trei sferturi din crudități, iar restul din vegetale gătite, în iarna anului 1940/1941 m-am simțit foarte obosită și lipsită de vlagă, fără a putea constata instalarea vreunei boli anume. În primăvară am descoperit un mic nodul la sânul drept. După vreo 5 săptămâni, nodulul avea mărimea unui ou de găină. Aveam nevoie de o rezolvare eficientă, căci altfel cancerul urma să mă răpună. Și deodată am avut o intuiție, ca o iluminare: trebuie să respect regimul alimentar bazat 100% pe crudități.
Următoarele două luni nu au adus nicio schimbare notabilă: eram tot obosită, iar nodulul era intact. Când, deodată, totul a început să se amelioreze: volumul nodulului a început să se reducă și mi-am recăpătat puterile, simțindu-mă atât de bine, cum nu mă simțisem de mulți ani. După un an de alimentație bazată exclusiv pe crudități, am considerat că mă simt suficient de bine ca să pot reveni – după cum mă sfătuise imperativ și dr. M. Hindhede – la vechiul meu regim vegetarian combinat: 65–75% crudități, restul gătit, dar curând, problemele au început să reapară. După 3-4 luni am simțit dureri ascuțite la sân, deși tumora canceroasă se resorbise în urma dietei stricte, lăsând în loc o mică zonă cu aspect de cicatrice. În săptămânile care au urmat, aceste dureri au devenit tot mai acute, obligându-mă să accept realitatea: cancerul revenise. Atunci m-am întors fără ezitare la alimentația bazată exclusiv pe crudități vegetale. Rezultatele nu au întârziat să apară: durerile au dispărut, starea de oboseală a încetat, iar și formațiunea tumorală care începuse, în perioada alimentației vegetariene combinate, să se extindă în zona cicatrizată, și-a stopat dezvoltarea, ulterior resorbindu-se total”.

Doctorul suedez Are Waerland (1876-1955) atrăgea atenția în ceea ce privește prepararea legumelor: „Prin fierbere, chiar și vegetalele devin în organismul nostru producătoare de aciditate”. Spre sfârșitul secolului trecut, fierberea legumelor și transformarea lor în mâncăruri complicate a dus vegetarianismul pe un drum atât de greșit, încât a cauzat mai mult rău decât bine. Principiul hranei vii promovat de noi este preluat dintre multe alte dovezi practice. S-o luăm treptat, cu experiențele făcute la începutul secolului XX de dr. Francisc F. Pottenger împreună cu dr. Simonsen, care au folosit loturi de pisici din mai multe generații, dintr-o colonie de 900 de pisici. Pentru confirmare, experimentele au fost reluate de mai multe ori și prezentate de dr. Henry Bieler în cartea sa despre puterea vindecătoare a alimentelor:

„Nu voi obosi niciodată să repet că proteinele, cu cât sunt mai încălzite și mai preparate, cu atât mai mult își schimbă natura lor coloidală (calitatea de substanță organică). Coloizii hidrofili sunt transformați în coloizi hidrofobi (altfel spus, substanțele organice se anorganicizează prin tratament termic). Ficatul omului este echipat pentru a trata coloizii hidrofili, ale căror deșeuri sunt ușor neutralizate și eliminate odată cu bila. Rinichii contribuie și ei, evacuând deșeurile azotate sub formă de uree. Lucrările dr. Francisc Pottenger au demonstrat natura dăunătoare a proteinelor preparate de origine animală. El a făcut experimente pe pisici care, de felul lor, sunt animale carnivore. În timpul experimentelor, nicio pisică nu s-a îmbolnăvit atâta timp cât a fost alimentată cu proteine crude, în timp ce pisicile alimentate cu proteine preparate au fost toate afectate de boli similare celor ale omului: diaree, căderea dinților sau a părului, slăbirea oaselor, artrită, gastrită, atrofie și ciroză a ficatului. Patru dintre observațiile sale se impun ca pietre de temelie pe drumul care duce către adevăr:
1. Cu un regim de proteine crude, o pisică își păstrează sănătatea, în timp ce cu un regim de proteine preparate ea se îmbolnăvește și moare repede.
2. O pisică al cărei organism a fost supus unui regim de proteine încălzite nu-și va mai redobândi niciodată sănătatea.
3. Degradarea ficatului de către proteinele preparate este un proces progresiv, iar bila devine la sfârșit atât de toxică, încât nici măcar buruienile nu mai vor să crească pe un sol îngrășat cu excremente de așa natură.
4. Prima generație de pisoi este marcată de anomalii. În cea de-a doua, pisoii se nasc bolnavi sau deja morți. Nu există o a treia generație pentru că pisicile devin sterile.
Proteinele preparate utilizate în experiențele dr. Pottenger proveneau din lapte pasteurizat, zer, brânză, lapte praf, ouă prăjite, carne fiartă, prăjită, sărată sau uscată. Aceste experiențe au fost repetate de mai multe ori și controlate atent, așa încât rezultatele lor nu pot fi puse la îndoială”.

Propunem în continuare prezentarea unor experimente deosebit de interesante, legate de alimentația nedenaturată termic, expuse organizat și cu rigoare medicală, prin contribuția autorilor Roger Coghill, doctor în psihologie la Universitatea din Cambridge, Anglia, alături de Harry Oldfield, licențiat în fizică, biologie și homeopatie, fondatorul și coordonatorul Școlii Internaționale de Terapie Electrocristalină și membru în consiliul științific al publicației Journal of Alternative Medicine. Titlurile și funcțiile științifice ale acestora, autori ai lucrării „Fața nevăzută a creierului“, subliniază atenția ce trebuie acordată alimentelor naturale, nedenaturate termic:

- Oamenii știu instinctiv că alimentele în stare naturală, ca salatele, merele sau sucurile proaspete, sunt foarte sănătoase. Ceea ce ignoră însă este faptul că alimentele crude radiază literalmente sănătate. Teoria lui Lakhovsky (1924) duce în mod inevitabil la concluzia că, practic, consumul de alimente în stare naturală reprezintă o iradiere provenind de la organismul ingerat; practic fiecare celulă a unui măr proaspăt cules, a sucului de morcovi sau frunzelor de salată se află în stare de oscilație. Fotografiile Kirlian, ce înregistrează intensitatea descărcărilor de tip corona, ne pot dezvălui cât durează aceste oscilații. Așadar, consumul de alimente în stare naturală fortifică oscilațiile deja existente în organism, proprietate pe care alimentele preparate o pierd. Numeroase experiențe efectuate în acest sens confirmă faptul că alimentele crude sunt mult mai hrănitoare și energizante decât cele fierte și prăjite.

- Werner Kollath a fost profesor la Universitatea din Rostock cu puțin înaintea izbucnirii Primului Război Mondial (ulterior a devenit șeful Catedrei de nutriție a Facultății de medicină din Viena). El a trecut un lot de animale de prăsilă pe un regim alimentar compus din preparate lipsite aproape complet de vitamine și bioelemente, constatând că, până la vârsta maturității, acestea se dezvoltaseră normal. Din acest moment, însă, animalele au început să prezinte simptomele pe care le acuză oamenii care trăiesc în țările industrializate: constipație, carii dentare, intoxicații de colon, pierderi de calciu etc. Starea de degradare nu a cedat nici la administrarea unor cantități substanțiale de vitamine (de sinteză chimică), excepție făcând alimentele în stare naturală, adică frunzele și legumele proaspete. Și alți cercetători care au studiat fenomenul la Stockholm și München au obținut rezultate similare.

- Stomatologul american Weston Price a călătorit în regiuni îndepărtate făcând cercetări asupra dezvoltării dentiției și oaselor la locuitorii unor zone izolate ca Valea Loeschental din Alpii Elvețieni. În 1945 el și-a publicat rezultatele într-o lucrare din care se desprinde concluzia că regimul folosit de veacuri (alimente în stare crudă, lipsite de îngrășăminte chimice, foarte slab preparate) asigură un nivel de sănătate sporit. Printre locuitorii Văii Loeschental nu se înregistrase la acea vreme niciun caz de tuberculoză, iar în regiune nu exista dentist, deoarece nimeni nu suferea de carii.

- Dr. Norman W. Walker suferea de o formă avansată de nefrită. A încercat un regim de sucuri naturale și a descoperit că acest tratament este eficient, integrându-l în propria alimentație ca mod de viață. În 1984 el împlinise 107 ani și publicase un număr impresionant de lucrări despre proprietățile curative ale sucurilor naturale. A trăit 116 ani.

- Printre adepții consumului de alimente în stare naturală se numără și foarte mulți medici. În 1950, dr. Masanore Kuratsune, șeful Catedrei de medicină de la Universitatea japoneză Kyushu, a făcut un experiment extrem de riscant. El și-a administrat sieși și soției sale, care era însărcinată, același regim alimentar care fusese aplicat prizonierilor de război din lagărele japoneze: între 729 și 826 de calorii pe zi, la o greutate de 70 kg, ceea ce reprezintă cca o treime din cantitatea zilnică de calorii necesară unui organism. Regimul alimentar al prizonierilor fusese compus din orez crud, legume și o cantitate foarte mică de fructe uscate. Cei doi „prizonieri” benevoli au consumat aceleași alimente, dar în stare naturală. Prin acest regim alimentar, sănătatea celor doi subiecți nu s-a degradat, până când n-au început să gătească fructele și legumele respective. Din acel moment, cei doi au constatat instalarea acelorași simptome de boală ca cele ale prizonierilor de război din lagărele japoneze: edeme, carențe vitaminice și colaps.

- Efecte similare a constatat și Sir Robert McCarrison în urma experimentelor sale făcute în India pe un lot de maimuțe. Acestea s-au îmbolnăvit de colită după ce au fost trecute pe un regim alimentar constând din alimentele pe care le consumau în mod obișnuit, cu singura diferență că acestea erau fierte.

- În urma cercetărilor experimentale efectuate în Elveția de O. Stiner pe un lot de cobai hrăniți cu alimentele pe care le consumau în mod curent, însă preparate, s-a constatat declanșarea în lotul respectiv a unei multitudini de afecțiuni.

- Un alt indiciu deosebit de util este furnizat de studiile întreprinse de dr. Hans Eppinger, medic primar la Clinica medicală a Universității din Viena. Împreună cu colegii săi, el a investigat cauzele care fac posibilă remiterea sau vindecarea (prin administrarea unui regim constând din alimente consumate în stare naturală) unor afecțiuni grave, cronicizate, ca insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, infecțiile sau insuficiențele renale și bolile de sânge, alcoolismul sau artrita. Cercetătorii au descoperit că, prin preparare, alimentele afectează, fiecare într-un mod propriu, organismul respectiv, începând chiar de la nivel celular: alimentele preparate fac să crească tensiunea electrică în organism, ceea ce afectează capacitatea de selecție a celulei, cu alte cuvinte, capacitatea celulei de a face distincția între prieteni și agresori în termeni nutriționali. Lipsa alimentelor naturale instalează în organism starea de debilitate.

- Medicul suedez Henning Karstrom subliniază faptul că nu este suficientă includerea în regimul alimentar a celor 50 de substanțe nutritive clasice – vitamine, săruri minerale, acizi grași etc. – pentru prezervarea stării normale de sănătate. Organismul va avea de suferit dacă regimul nu cuprinde și mari cantități de alimente nefierte și neconservate, deci în stare naturală.

- Profesorul Israel Brekhman, celebru biochimist rus, consideră că alimentele sunt încărcate de informații structurale și că plantele în stare naturală păstrează un număr mai mare de informații decât cele preparate, deoarece, prin fierbere, informația este distrusă. El sugerează că ar fi vorba de acțiunea generală, sinergică a unor substanțe din plante, nu doar de cea specifică.

- Îndreptându-ne atenția acum spre domeniul bioradiațiilor și biocâmpului, remarcăm observațiile lui H.C. Monteith, prezentate în impresionanta lucrare Viața secretă a plantelor, a autorilor P. Tompkins și T. Bird: Inginerul electronist Henry C. Monteith din Albuquerque, statul New Mexico a construit un mic aparat, constând într-un oscilator din cele folosite la alimentarea aparatelor de radio ale automobilelor, două baterii a câte 6 volți și un cordon de alimentare obișnuit. Ca și cercetătorii ruși soții Kirlian, dar și alții, Monteith a putut observa că emisiile frunzei vii sunt variate și de o mare frumusețe. El a văzut că o frunză uscată emană, în cel mai bun caz, o lumină uniformă, nedetectabilă pe peliculă. Supusă unui curent de 30.000 de volți, frunza uscată nu dădea nicio impresie fotografică, chiar dacă era în prealabil înmuiată în apă, în timp ce frunzele vii străluceau în culori splendide, ce încântau ochiul. Această informație ne spune totul despre diferența dintre structura ștearsă, palidă a alimentelor deshidratate în urma tratării termice sau chimice și minunatul peisaj coloristic al emisiei bioradiative a alimentelor proaspete, vii, organice, care susțin direct structura biocâmpului organismului care le-a ingerat!

- În sprijinul acestei terapii, poate că ar trebui să menționăm aici procesul leucocitozei digestive, despre care dr. W.F. Hesselink, medic și jurist în probleme de drept olandez și de cercetări juridice și biologice la Ministerul Justiției de la Haga, a dat următoarea explicație într-o conferință pe care a susținut-o în Danemarca, acum câțiva ani. Denumirea de „leucocite” vine din limba latină și este dată globulelor albe din sânge. În mod normal și corect, 1 mm³ de sânge conține 6.000 de leucocite. S-a constatat că la un organism hrănit cu „hrană moartă” – mâncare gătită, dulciuri, prăjituri – numărul acestor globule albe poate să crească de trei ori, adică până la 18.000/mm³; și cum leucocitele au rol de apărători ai organismului în caz de pericol, înseamnă că un sânge cu un asemenea număr de leucocite este, în mod sigur, un sânge otrăvit. O alimentație compusă exclusiv din crudități vegetale nu produce niciodată leucocitoză digestivă. Vegetalele proaspete, nepreparate, cum sunt fructele și legumele, ca și laptele proaspăt, nefiert, au un pH bazic, favorabil organismului. Prin tratare termică, aceste alimente devin hiperacide, ceea ce este foarte dăunător.

- Dr. med. Ernst Schneider, în vasta și documentata sa lucrare în trei volume intitulată „Să folosim puterea vindecătoare a alimentelor”, bazându-se pe studiile și experiențele altor specialiști (Kollath, Virchow, Roessle, Kouschakoff etc.), consemnează faptul că, dacă începem orice masă cu mâncare pregătită la foc (supă sau ciorbă de carne, sau cartofi și zarzavat fiert, sau chiar o cană de cafea, ciocolată, pâine cu unt și marmeladă), în 10 minute, numărul globulelor albe din sânge crește de la 6-8.000/mm³, cât este normal, la 10.000, iar în 30 de minute, la 30.000. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „leucocitoză de digestie”. Fenomenul în cauză reprezintă o reacție de apărare a organismului, asemănătoare cu cea care are loc în bolile infecțioase și în toate situațiile în care în organism intră un element străin, vătămător, o substanță nocivă sau toxică. Aceeași reacție se înregistrează și atunci când alimentele crude se consumă după o hrană gătită la foc. În schimb, dacă se consumă numai alimente crude, sau alimente gătite după ingerarea unor alimente crude, acest fenomen nu mai are loc.

Am prezentat aceste argumente de nivel general, statistic și experimental, doar pentru a pregăti terenul pentru aprofundarea elementelor ce indică la modul evident necesitatea abordării nutriției naturale, fără foc. Pentru aceasta, vom apela la doi reputați medici, ce dau o imagine mult mai clară decât cea prezentată în tratatele de igienă, și din care se desprinde clar ideea superiorității alimentației cu preparate nedenaturate termic față de cea cu preparate supuse focului. Prima lucrare, „Destinul în bucătărie”, aparține dr. Otto Brucker, în care acesta prezintă concluziile cercetătorilor coordonați de prof. Kollath, șeful Catedrei de Nutriție de la Facultatea de Medicină din Viena, iar a doua aparține dr. Cristian Schaller, președintele Association Vivez Soleil din Elveția, intitulată „Învățați să vă hrăniți”.

Prof. Kollath conturează o imagine clară, privitoare la valoarea biologică a alimentelor noastre:
Mijloacele de viață sunt constituite din hrana vie, pe care noi fie o denaturăm, fie o modificăm pe cale mecanică sau fermentativă. Ele conțin încă substanțele vitale în cantitățile prevăzute de natură și într-un raport armonios. A ne alimenta nu este suficient pentru a ne menține sănătatea: prin încălzire, conservare și preparare obținem hrană moartă, purtătoare de unele substanțe nutritive, dar care nu-și pot îndeplini decât parțial funcțiile. Ele nu mai conțin fermenți și nu mai prezintă procese proprii de metabolism. Prof. Kollath numește „mijloacele de viață” produsele naturale destinate nutriției, care se prezintă în starea în care au fost recoltate sau au suferit cel mult o modificare mecanică sau un proces fermentativ cu fermenți proprii. El numește „alimente” produsele care au suferit o modificare prin încălzire, conservare sau preparare culinară.

Corpul nostru a fost proiectat să funcționeze cu elementele vii conținute în alimentele naturale. De fapt, înainte de orice, gradul vitalității este cel care contează. Astfel, grâul germinat este biogenic (conține viață), boabele de grâu stocate sunt bioactive (activează viața); copt, grâul este biostatic (încetinește viața), iar dacă este tratat cu agenți chimici de conservare, devine biocid (distruge viața). Din toate aceste observații, experimente și statistici se desprinde aceeași idee: a mânca natural, fără carne, fără produse de sinteză chimică și mai ales fără alimente supuse focului este nu numai sănătos, ci și necesar pentru realizarea unui standard normal și armonios de integrare în mediul natural, căruia omul îi aparține.

Sursa: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2014/09/efectele-tratamentului-termic-asupra.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Centrele medicale si medicii care aplica hrana vie ca metoda de tratament

Nassim Haramein - Intregul negru

It Hertz So Bad - The 432 vs. 440 Controversy