STATUL TERAPEUTIC
Sursa: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2014/03/statul-terapeutic.html
Dr. Thomas Szasz (1920-2012) a fost profesor emerit de psihiatrie la Universitatea de Stat din New York, bursier la Institutul Cato și membru al Asociației Americane de Psihiatrie. Numeroasele titluri, diplome și onoruri pe care le-a primit de-a lungul carierei sale vorbesc de la sine. Mulți cercetători și profesori îl consideră cel mai autorizat critic al psihiatriei. Dr. Szasz a scris 35 de cărți, prima fiind „Mitul bolilor mentale” (The Myth of Mental Ilness), o carte care, la apariția ei, acum 50 de ani, a clătinat serios fundamentul acestei discipline. Ulterior, referitor la subiectul acestei cărți, autorul avea să declare: „Cel mai mare și mai de neiertat păcat al meu a fost acela că am atras atenția publicului asupra pretențiilor psihiatriei – ajutorarea pacienților aflați în suferință. Cine și-ar propune să ignore oamenii bolnavi sau să le refuze un tratament care le-ar putea salva viața? Am respins acest jargon și am insistat pe ideea că spitalele de boli mentale sunt mai degrabă pușcării, în care pacienții sunt internați fără acordul lor, iar psihiatrii acționează ca niște judecători și gardieni, nu ca niște medici și vindecători”.
După această primă carte, dr. Szasz a continuat să publice cărți și articole în care a demascat metodele psihiatriei ca fiind lipsite de morală și de baze științifice. Cele mai importante sunt „Manufacturarea nebuniei” (Manufacture of Madness) și „Statul terapeutic” (The Therapeutic State). Nume cu greutate din medicină, drept și științe sociale îi situează lucrările printre cele mai influente din domeniu. Scrierile sale continuă să influențeze felul în care sunt privite boala, libertatea, justiția, responsabilitatea. Potrivit „Revistei de psihiatrie și drept” (The Journal of Psychiatry & Law), „În ceea ce privește psihiatria modernă, dr. Szasz a avut un impact mai mare decât oricine altcineva de la Freud încoace”. În 1969, dr. Thomas Szasz a devenit co-fondator al „Comisiei cetățenilor pentru drepturile omului (Citizens Commission on Human Rights - CCHR), despre care a afirmat: „ Este singura voce din lume care încearcă să conteste și să combată autoritatea legală a psihiatriei. Comisia activează în direcția eliberării pacienților cu tulburări mentale încarcerați în ospicii, care n-au făcut niciun rău și n-au comis nicio crimă. Aceasta este o cauză pentru care eu cred că merită să lupți. Întrebat de un reporter: „Cum lucrați terapeutic cu clienții dumneavoastră?”, Szasz a răspuns: „Când cineva mă sună și-mi spune că are o problemă, îl întreb de ce natură este și cum vrea să-l ajut. După aceea, stabilesc o programare și purtăm o discuție – aș numi-o consiliere”.
PROFESORUL THOMAS SZASZ
DESPRE ALIANȚA DINTRE GUVERN ȘI PSIHIATRIE
Deși nu conștientizăm încă, suntem în prezent martori la nașterea Statului Terapeutic. Asistăm la cea mai profundă implicare a psihiatriei ca instituție de control social. Când folosesc termenul de „stat terapeutic” o fac ironic – este terapeutic pentru cei care aplică terapia, nu pentru pacienții pe care se aplică; aceștia sunt doar victimele lor. Astăzi, statul își exercită autoritatea și face uz de forță în numele sănătății. Părinții fondatori ai Statelor Unite nu și-au imaginat nicio clipă că o alianță între medicină și stat ar putea amenința libertatea individului.
Avem termeni prin care definim medicina drept arta vindecării, dar niciunul pentru a o descrie ca metodă de control social și politic. De aceea, propun s-o numim „farmacrație” (pharmakon = leac, medicament și kratein = a guverna, a controla). Așa cum alte popoare au acceptat statul totalitar, și noi ne grăbim să aprobăm statul terapeutic. Când vom descoperi că asta înseamnă tiranie, nu terapie, va fi prea târziu. Mă gândesc la următoarea situație: reclamele TV la medicamente psihiatrice sunt permise, dar vânzarea lor la liber este ilegală; farmaciștii n-au voie să le vândă decât dacă solicitarea este însoțită de o rețetă parafată de un medic. Prin urmare, ele sunt medicamente ilegale, deși nimeni nu le numește așa.
Statul terapeutic caută să remedieze problemele personale sau sociale ale individului definindu-le ca boli. Beneficiarii sunt de cele mai multe ori ajutați împotriva voinței lor. Vorbim deci de un stat totalitar. Mai mult, dacă „beneficiarul” unui tratament psihiatric refuză să înghită medicamentul sau îl dă și unui prieten, este urmărit și pedepsit prin lege de către statul terapeutic.
Constrângerea la un tratament medicamentos este piatra de temelie a medicinii politice. Cu mult înainte de venirea la putere a naziștilor, medicii eugeniști pledau pentru uciderea anumitor persoane bolnave sau infirme, ca formă terapeutică atât pentru pacient, cât și pentru societate. Am ajuns oare să transformăm constrângerea în terapie?
Toată lumea știe că atunci când o religie se află în mâinile guvernului, acea religie devine statul însuși. Dar puțini realizează că atunci când sănătatea este în mâinile guvernului, ea devine publică, iar intimitatea personală nu mai există. Erodarea crescândă a libertăților noastre nu mai este un mister. Este în bună măsură rezultatul alianței înspăimântătoare dintre medicină și stat.
Sursa: https://www.cchrint.org/about-us/co-founder-dr-thomas-szasz/about-dr-thomas-szasz/
THOMAS SZASZ DESPRE INVENTAREA BOLILOR PSIHICE
Atunci când o autoritate școlară îi spune unei mame că fiul ei e bolnav psihic și are nevoie de tratament medical, cum ar putea ea să-și dea seama că asta e pur și simplu o minciună? Cum ar putea ea să știe că ceea ce experții moderni numesc „hiperactivitate și deficit de atenție” (Attention DeficitHyperactivity Disorder - ADHD) nu este o boală? O mamă nu este expertă în istoria psihiatriei; ea nu știe că, de sute de ani, psihiatrii au folosit anumiți termeni de diagnosticare pentru a stigmatiza și a controla oamenii. O să vă dau numai două exemple:
- Când sclavii negri din Sud încercau să fugă, asta nu însemna că voiau să fie liberi; ei sufereau de o boală numită drapetomanie, de la drapetes = sclav evadat șimania. Nu inventez nimic, acesta era chiar un diagnostic legitim, așa cum este acum deficitul de atenție.
- Femeile, adică jumătate din populația lumii, dacă erau destul de nesăbuite încât să se revolte împotriva dominației bărbatului, sufereau de o boală gravă, numită „isterie”, o rătăcire a minții.
Niciunul dintre aceste tipuri de comportament nu a fost și nu este o boală. Așa cum nici ADHD nu este. Niciun fel de comportament, bun sau rău, nu este o boală! Nu asta înseamnă boala. Pentru un medic, felul în care se comportă un copil n-are nicio importanță. Nu-i nimic de examinat aici. Dacă suferă de ceva, există analize științifice, obiective, prin care medicii depistează boala și stabilesc diagnosticul. De aceea, când te duci la doctor, primul lucru pe care-l face acesta este să-ți recolteze probe de sânge și să-ți facă o radiografie. Nu-l interesează să afle cum te comporți.
Acum 60 de ani, când eram student la facultatea de medicină, numărai pe degete bolile mentale. Cred că erau vreo 6-7. Acum sunt peste 300, și noi boli se „descoperă” în fiecare zi. A eticheta un copil ca bolnav mintal se cheamă stigmatizare, nu diagnosticare. A-i da unui copil un medicament psihiatric înseamnă a-l otrăvi, nu a-l trata. Am susținut întotdeauna că psihiatrul este unul dintre cei mai periculoși dușmani, nu numai al copiilor, ci și ai adulților, cei pe care viața i-a binecuvântat cu cele mai prețioase și totodată mai vulnerabile daruri: copiii și libertatea.
Vă întreb din nou: Cum pot părinții să-și protejeze copiii de statul terapeutic? Adică de alianța guvern - psihiatrie? În primul rând, prin a nu se mai lăsa influențați și a-și scoate din cap ideea că un copil neatent sau neascultător (și există o mulțime de astfel de copii – de fapt toți la un moment dat) are o boală mintală și că un așa-zis tratament îl poate ajuta. Nu există așa ceva.
Bolile sun disfuncții ale corpului uman – ale inimii, ale ficatului, rinichilor, creierului etc. Febra tifoidă este o boală; toți o cunoaștem și nu o punem la îndoială. „Febra de primăvară” nu este o boală... tot ce trebuie să știi e limba engleză, ca să-ți dai seama că este o figură de stil, o metaforă, o exprimare poetică. Ei bine, „boală mentală” este tot o metaforă. Sarcina pe care ne-am luat-o, aceea de a combate coerciția psihiatrică, este foarte importantă. Este o sarcină nobilă, pentru reușita căreia, în ciuda obstacolelor, perseverăm. Conștiința noastră ne impune să facem tot ce ne stă în putere pentru atingerea acestui scop.
THOMAS SZASZ - CITATE
Odată ce o persoană intră într-un cabinet de psihiatrie, psihiatrul are datoria și dreptul legal de a o reține. El poate invoca prevenirea unei sinucideri, a unei crime sau orice altceva. Un preot sau un avocat care ascultă o confesiune nu au acest drept. Nicio altă persoană din societate nu are această putere. Psihiatrului trebuie să i se ia acest drept, așa cum omului alb i s-a luat dreptul și puterea de a-l face sclav pe omul negru.
Spitalizarea obligatorie este o crimă, iar psihiatria instituţională este sclavie deghizată în terapie.
Psihiatrul nu are niciun drept să se pronunţe dacă un criminal este sau nu responsabil. Orice autor al unui act criminal trebuie întemniţat, judecătorul fiind singurul în măsură să se pronunţe asupra acestor fapte.
Demult, când religia era puternică, iar medicina slabă, oamenii confundau magia cu medicina; acum, când ştiinţa este puternică, iar religia slabă, oamenii confundă medicina cu magia.
Dacă vorbeşti cu Dumnezeu, înseamnă că ești religios; dacă Dumnezeu vorbeşte cu tine, înseamnă că ești schizofrenic.
Sursa: http://www.brainyquote.com/quotes/authors/t/thomas_szasz.html
Dr. Thomas Szasz (1920-2012) a fost profesor emerit de psihiatrie la Universitatea de Stat din New York, bursier la Institutul Cato și membru al Asociației Americane de Psihiatrie. Numeroasele titluri, diplome și onoruri pe care le-a primit de-a lungul carierei sale vorbesc de la sine. Mulți cercetători și profesori îl consideră cel mai autorizat critic al psihiatriei. Dr. Szasz a scris 35 de cărți, prima fiind „Mitul bolilor mentale” (The Myth of Mental Ilness), o carte care, la apariția ei, acum 50 de ani, a clătinat serios fundamentul acestei discipline. Ulterior, referitor la subiectul acestei cărți, autorul avea să declare: „Cel mai mare și mai de neiertat păcat al meu a fost acela că am atras atenția publicului asupra pretențiilor psihiatriei – ajutorarea pacienților aflați în suferință. Cine și-ar propune să ignore oamenii bolnavi sau să le refuze un tratament care le-ar putea salva viața? Am respins acest jargon și am insistat pe ideea că spitalele de boli mentale sunt mai degrabă pușcării, în care pacienții sunt internați fără acordul lor, iar psihiatrii acționează ca niște judecători și gardieni, nu ca niște medici și vindecători”.
După această primă carte, dr. Szasz a continuat să publice cărți și articole în care a demascat metodele psihiatriei ca fiind lipsite de morală și de baze științifice. Cele mai importante sunt „Manufacturarea nebuniei” (Manufacture of Madness) și „Statul terapeutic” (The Therapeutic State). Nume cu greutate din medicină, drept și științe sociale îi situează lucrările printre cele mai influente din domeniu. Scrierile sale continuă să influențeze felul în care sunt privite boala, libertatea, justiția, responsabilitatea. Potrivit „Revistei de psihiatrie și drept” (The Journal of Psychiatry & Law), „În ceea ce privește psihiatria modernă, dr. Szasz a avut un impact mai mare decât oricine altcineva de la Freud încoace”. În 1969, dr. Thomas Szasz a devenit co-fondator al „Comisiei cetățenilor pentru drepturile omului (Citizens Commission on Human Rights - CCHR), despre care a afirmat: „ Este singura voce din lume care încearcă să conteste și să combată autoritatea legală a psihiatriei. Comisia activează în direcția eliberării pacienților cu tulburări mentale încarcerați în ospicii, care n-au făcut niciun rău și n-au comis nicio crimă. Aceasta este o cauză pentru care eu cred că merită să lupți. Întrebat de un reporter: „Cum lucrați terapeutic cu clienții dumneavoastră?”, Szasz a răspuns: „Când cineva mă sună și-mi spune că are o problemă, îl întreb de ce natură este și cum vrea să-l ajut. După aceea, stabilesc o programare și purtăm o discuție – aș numi-o consiliere”.
PROFESORUL THOMAS SZASZ
DESPRE ALIANȚA DINTRE GUVERN ȘI PSIHIATRIE
Deși nu conștientizăm încă, suntem în prezent martori la nașterea Statului Terapeutic. Asistăm la cea mai profundă implicare a psihiatriei ca instituție de control social. Când folosesc termenul de „stat terapeutic” o fac ironic – este terapeutic pentru cei care aplică terapia, nu pentru pacienții pe care se aplică; aceștia sunt doar victimele lor. Astăzi, statul își exercită autoritatea și face uz de forță în numele sănătății. Părinții fondatori ai Statelor Unite nu și-au imaginat nicio clipă că o alianță între medicină și stat ar putea amenința libertatea individului.
Avem termeni prin care definim medicina drept arta vindecării, dar niciunul pentru a o descrie ca metodă de control social și politic. De aceea, propun s-o numim „farmacrație” (pharmakon = leac, medicament și kratein = a guverna, a controla). Așa cum alte popoare au acceptat statul totalitar, și noi ne grăbim să aprobăm statul terapeutic. Când vom descoperi că asta înseamnă tiranie, nu terapie, va fi prea târziu. Mă gândesc la următoarea situație: reclamele TV la medicamente psihiatrice sunt permise, dar vânzarea lor la liber este ilegală; farmaciștii n-au voie să le vândă decât dacă solicitarea este însoțită de o rețetă parafată de un medic. Prin urmare, ele sunt medicamente ilegale, deși nimeni nu le numește așa.
Statul terapeutic caută să remedieze problemele personale sau sociale ale individului definindu-le ca boli. Beneficiarii sunt de cele mai multe ori ajutați împotriva voinței lor. Vorbim deci de un stat totalitar. Mai mult, dacă „beneficiarul” unui tratament psihiatric refuză să înghită medicamentul sau îl dă și unui prieten, este urmărit și pedepsit prin lege de către statul terapeutic.
Constrângerea la un tratament medicamentos este piatra de temelie a medicinii politice. Cu mult înainte de venirea la putere a naziștilor, medicii eugeniști pledau pentru uciderea anumitor persoane bolnave sau infirme, ca formă terapeutică atât pentru pacient, cât și pentru societate. Am ajuns oare să transformăm constrângerea în terapie?
Toată lumea știe că atunci când o religie se află în mâinile guvernului, acea religie devine statul însuși. Dar puțini realizează că atunci când sănătatea este în mâinile guvernului, ea devine publică, iar intimitatea personală nu mai există. Erodarea crescândă a libertăților noastre nu mai este un mister. Este în bună măsură rezultatul alianței înspăimântătoare dintre medicină și stat.
Sursa: https://www.cchrint.org/about-us/co-founder-dr-thomas-szasz/about-dr-thomas-szasz/
THOMAS SZASZ DESPRE INVENTAREA BOLILOR PSIHICE
Atunci când o autoritate școlară îi spune unei mame că fiul ei e bolnav psihic și are nevoie de tratament medical, cum ar putea ea să-și dea seama că asta e pur și simplu o minciună? Cum ar putea ea să știe că ceea ce experții moderni numesc „hiperactivitate și deficit de atenție” (Attention DeficitHyperactivity Disorder - ADHD) nu este o boală? O mamă nu este expertă în istoria psihiatriei; ea nu știe că, de sute de ani, psihiatrii au folosit anumiți termeni de diagnosticare pentru a stigmatiza și a controla oamenii. O să vă dau numai două exemple:- Când sclavii negri din Sud încercau să fugă, asta nu însemna că voiau să fie liberi; ei sufereau de o boală numită drapetomanie, de la drapetes = sclav evadat șimania. Nu inventez nimic, acesta era chiar un diagnostic legitim, așa cum este acum deficitul de atenție.
- Femeile, adică jumătate din populația lumii, dacă erau destul de nesăbuite încât să se revolte împotriva dominației bărbatului, sufereau de o boală gravă, numită „isterie”, o rătăcire a minții.
Niciunul dintre aceste tipuri de comportament nu a fost și nu este o boală. Așa cum nici ADHD nu este. Niciun fel de comportament, bun sau rău, nu este o boală! Nu asta înseamnă boala. Pentru un medic, felul în care se comportă un copil n-are nicio importanță. Nu-i nimic de examinat aici. Dacă suferă de ceva, există analize științifice, obiective, prin care medicii depistează boala și stabilesc diagnosticul. De aceea, când te duci la doctor, primul lucru pe care-l face acesta este să-ți recolteze probe de sânge și să-ți facă o radiografie. Nu-l interesează să afle cum te comporți.
Acum 60 de ani, când eram student la facultatea de medicină, numărai pe degete bolile mentale. Cred că erau vreo 6-7. Acum sunt peste 300, și noi boli se „descoperă” în fiecare zi. A eticheta un copil ca bolnav mintal se cheamă stigmatizare, nu diagnosticare. A-i da unui copil un medicament psihiatric înseamnă a-l otrăvi, nu a-l trata. Am susținut întotdeauna că psihiatrul este unul dintre cei mai periculoși dușmani, nu numai al copiilor, ci și ai adulților, cei pe care viața i-a binecuvântat cu cele mai prețioase și totodată mai vulnerabile daruri: copiii și libertatea.
Vă întreb din nou: Cum pot părinții să-și protejeze copiii de statul terapeutic? Adică de alianța guvern - psihiatrie? În primul rând, prin a nu se mai lăsa influențați și a-și scoate din cap ideea că un copil neatent sau neascultător (și există o mulțime de astfel de copii – de fapt toți la un moment dat) are o boală mintală și că un așa-zis tratament îl poate ajuta. Nu există așa ceva.
Bolile sun disfuncții ale corpului uman – ale inimii, ale ficatului, rinichilor, creierului etc. Febra tifoidă este o boală; toți o cunoaștem și nu o punem la îndoială. „Febra de primăvară” nu este o boală... tot ce trebuie să știi e limba engleză, ca să-ți dai seama că este o figură de stil, o metaforă, o exprimare poetică. Ei bine, „boală mentală” este tot o metaforă. Sarcina pe care ne-am luat-o, aceea de a combate coerciția psihiatrică, este foarte importantă. Este o sarcină nobilă, pentru reușita căreia, în ciuda obstacolelor, perseverăm. Conștiința noastră ne impune să facem tot ce ne stă în putere pentru atingerea acestui scop.
THOMAS SZASZ - CITATE
Odată ce o persoană intră într-un cabinet de psihiatrie, psihiatrul are datoria și dreptul legal de a o reține. El poate invoca prevenirea unei sinucideri, a unei crime sau orice altceva. Un preot sau un avocat care ascultă o confesiune nu au acest drept. Nicio altă persoană din societate nu are această putere. Psihiatrului trebuie să i se ia acest drept, așa cum omului alb i s-a luat dreptul și puterea de a-l face sclav pe omul negru.
Spitalizarea obligatorie este o crimă, iar psihiatria instituţională este sclavie deghizată în terapie.
Psihiatrul nu are niciun drept să se pronunţe dacă un criminal este sau nu responsabil. Orice autor al unui act criminal trebuie întemniţat, judecătorul fiind singurul în măsură să se pronunţe asupra acestor fapte.
Demult, când religia era puternică, iar medicina slabă, oamenii confundau magia cu medicina; acum, când ştiinţa este puternică, iar religia slabă, oamenii confundă medicina cu magia.
Dacă vorbeşti cu Dumnezeu, înseamnă că ești religios; dacă Dumnezeu vorbeşte cu tine, înseamnă că ești schizofrenic.
Sursa: http://www.brainyquote.com/quotes/authors/t/thomas_szasz.html
Comentarii
Trimiteți un comentariu