Interviu Dorel Visan - despre vindecare si altele...

“Mi-am luat, imaginar, ficatul în braţe şi l-am mângâiat”

- În urmă cu câţiva ani, admiratorii dvs. şi întreaga lume a teatrului românesc au intrat în panică auzind că sunteţi foarte bolnav de o su­ferinţă, cel mai adesea, fatală. Peste câtva timp, când zâmbetul dvs. a apărut din nou pe micul ecran şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, toată lumea a respirat uşurată. Acum, când norii negri au trecut şi sunteţi mai în formă ca ni­ciodată, ne gândim că minunea pe care aţi trăit-o le-ar putea fi de folos şi altora. Cum s-a în­tâm­plat?
- Acum câţiva ani am avut o infecţie la o coardă vocală şi am făcut o operaţie. La analizele necesare s-a descoperit şi “bucuria” asta la ficat: hepatită cronică virală! N-am ştiut până atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarmă foarte dur, pe care a trebuit să-l gestionez cât mai repede, căci boala aceasta este foarte vicleană. Primul impuls a fost că e cuţitul la os şi că trebuie făcut ceva de ur­genţă, că altfel mă găt din lumea asta. Aşa că am început rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost suficient şi atunci am început tratamentul cu interferon, care este un medi­ca­ment extraordinar, dar are nişte reacţii secundare teribile, care pot mai degrabă să strice, decât să repare în organism. Poţi să-l iei, să te chinui de­geaba şi să n-aibă nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect, într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit şi vindecat total. În perioa­da aceea, întâmplarea, care niciodată nu e întâm­plătoare, a făcut să cunosc un medic mai tânăr, care m-a ajutat mult, pentru că m-a orientat spre medicina naturistă şi spre alte metode de tratament, care ţin de medicina complementară. Aşa am ajuns să-mi pla­nific singur vindecarea şi iată că acum sunt un om vindecat.

- Să le luăm pe rând, aţi înţeles, la un moment dat, că medicina alopată nu este suficientă pentru a trata boala dumneavoastră sau că este incapabilă să rezolve toate problemele medicale pe care le aveaţi…
- Da, am înţeles şi am simţit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am ho­tărât să caut şi alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva despre medicina complementară şi despre cea orientală, dar nu am folosit până atunci ceea ce ştiam, dar dacă am văzut că e bai mare, am reluat lecturile, învăţăturile şi notele mai vechi şi am început să practic unele dintre aceste metode. Primul pas a fost că am învăţat să-mi cunosc corpul, “să vorbesc” cu el. Pe orice organ poţi să-l setezi, să-l scoţi afară (imaginar), să vorbeşti cu el, să-l cureţi, să-l ştergi, să-l mângâi, să râzi cu el. Aşadar, am ur­mat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, în pa­ralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a fica­tu­lui. Se spune că există o ie­rarhie a organelor. De exem­plu, stomacului poţi să-i or­doni să se alinieze la un stan­dard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie să te porţi fru­mos. Inima este regele, plămânii – statul major, ve­zica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de mi­niştri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele şi rinichii sunt servitorii, debarasează, rinichii filtrează sângele, au o muncă de salahor. Poa­te nu le-am spus pe toate, dar cam aşa este organizată armata trupului. Dar să revin la boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat în braţe şi l-am mângâiat şi i-am făcut o carapace de apă­rare, ca aceea a unei broaşte ţestoase. Mental, în jurul ficatului, am pus o plasă, care să-i permită res­piraţia, dar prin care viruşii, care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruşi mi i-am imaginat ca pe nişte căluţi de mare ce încercau să-şi bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu nişte “oameni” ai mei, aliaţii mei, care mă slujeau şi care veneau cu nişte săbii şi tăiau nasurile căluţilor, adică ale viruşilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Şi căluţii răniţi mergeau la ceilalţi şi le spuneau, măi, nu mai veniţi şi voi, că acolo vă taie nasul şi eu vedeam mental, îmi imaginam că nu mai vin alţii, că nu se mai apropie. Şi chiar simţeam că nu mai vin. Eu aşa am procedat, şi mi-am planificat ca în 3 săptămâni să scap de viruşii care mi-au atacat ficatul şi aşa a fost, în 3 săptămâni n-a mai fost nici un virus. După alte 3 săptămâni au venit din Scoţia rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli, şi scria negru pe alb: “Virus hepatic nedetectabil”. Doctoriţa alopată care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut şi i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci aşa să fie şi aşa a fost. Asta înseamnă să pla­nifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi aşa va fi. Aşa­dar, dacă-ţi impui şi bagi un program în creier, pro­gramul acela chiar funcţionează. Asta este ceea ce nu înţeleg occidentalii şi medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit şi cu alţi oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat aşa, adică şi-au imaginat vindecarea şi chiar s-au vindecat. Şi eu m-am trezit cu ficatul vindecat.


- Spusă aşa, sub forma unei poveşti, vindecarea pare foarte simplă. Chiar aşa să fie?- Dacă crezi în puterea minţii tale, în puterea gândului, chiar aşa este. Numai că trebuie să fii perseverent în aplicarea acestor metode şi să nu le întrerupi total niciodată. Chiar şi după ce ai primele semne de vindecare, trebuie să le mai practici. În cazul meu, lucrurile s-au com­plicat în sensul că tratamentul cu inter­feron a avut nişte efecte secundare extrem de ne­plăcute. Mi-a distrus un genunchi total, pi­ciorul s-a umflat şi s-a format ceea ce medicii numesc chist Baker, care a ajuns la o mărime de 12 cm. Medicii alopaţi care m-au văzut mi-au spus că soluţiile în cazul meu erau puncţia, operaţia şi un genunchi de plastic. I-am spus unui profesor de la Bucureşti că aş vrea să încerc nişte metode complementare de trata­ment, care se bazează pe concentrare, medi­taţie, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării, dar profesorul mi-a spus că acelea sunt nişte prostii în care el n-are încredere. Dacă am văzut că aşa stau lucrurile, că toţi îmi spun de baston şi de cărucior, am venit aici la ţară, la mine, la Mărtineşti şi zilnic mi-am fă­cut automasaj, presopunctură, gimnastică, re­glare energetică şi multe altele încă. După 6 luni a început să se stabilizeze situaţia oa­re­cum, piciorul s-a dezumflat şi încet, încet şi-a reluat activitatea. Când m-am dus la profesor la Bucureşti, la control, el mi-a zis: “Ai văzut domnule, ce bine ţi-au făcut medicamentele pe care ţi le-am prescris, îţi mai dau încă şase luni de tratament.” Eu nu i-am mai spus că, de fapt, nu le-am luat nici pe primele, aşa că nici n-am mai cumpărat alte medicamente. Am revenit acasă şi am reluat tratamentele complementare, am făcut şi masaj în apă sărată la Turda şi într-un an de zile puteam deja să merg normal. Mai rămăsese doar un chist de 2 cm sub genunchi, despre care doctoriţa mi-a spus că nu se va închide, că aşa e boala şi că, chiar dacă se închide, apare apoi în altă parte.


- Bănuiesc că dumneavoastră nu v-aţi mulţumit cu un asemenea verdict şi că v-aţi pus iar armata de aliaţi să vă ajute, nu?- Să ştii că i-am pus la lucru şi chistul a dispărut în 5 zile. I-am pus însă într-o altă formă decât în cazul ficatului, dar nu-mi prea place să povestesc despre asta, pentru că mulţi nu pricep şi batjocoresc metoda. Este o vindecare cu lumină violetă care este bine­făcătoare. Lumina violetă fiind la marginea spectrului are nişte energii speciale. Linişteşte şi vindecă. De altfel, eu am practicat şi metoda Silva de liniştire şi de ajungere în stadiul alfa. Concret, am rugat-o pe doc­toriţă să-mi arate o imagine interioară a chistului. “Păi, degeaba vi-l arăt, că ăsta nu se mai vindecă, tot o să se mute de colo, colo şi nu mai scăpaţi de el.” Am insistat să mi-l arate. “Domnişoară, i-am zis, numa’ arată-mi-l, vorba ciobanului, că de restul mă ocup eu.” Mi-a arătat radiografia genunchiului, ce avea o formă confuză şi o linie albă, unde era loca­lizat chistul. M-am dus acasă şi mi-am imaginat că pun la baza genunchiului deformat o fantă de lumină violetă, că aceasta se ridică treptat, acoperă tot ge­nunchiul şi nu se mai vede dunga aceea albă, a chis­tului. A doua zi, am făcut acelaşi exerciţiu, îmi ima­ginam genunchiul tot violet, a treia zi, la fel, a patra, la fel şi în a cincea zi chistul a dispărut. Dar cum e posibil, o să mă întrebaţi şi vă răspund aşa cum mi-au spus şi mie alţii, mult mai specializaţi decât mine în asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a făcut prin minte. În momentul în care am închis mental boala în partea aceea a corpului, (prin imaginarea culorii vio­lete vindecătoare) celulele genunchiului au făcut o în­trebare la creier. “Şefule, aici s-a dat ordin că-i vin­decat, dar în spatele luminii nu e vindecat. Ce fa­cem?” “Vindecaţi!” a zis creierul. Aşa se vindecă orice parte a organismului. Mental. Dar asta presu­pune să depăşeşti emoţiile negative, să te concentrezi şi să te autocontrolezi în orice moment. Eu pot acum să fac aceste exerciţii de autocontrol foarte repede, pentru că le practic de multă vreme. Nici nu ştiţi cât este de mare puterea gândului. Niciodată să nu spui că eşti bolnav. Niciodată să nu spui că eşti bătrân, sau nefericit, sau supărat. Tot timpul să ai în faţă partea bună a vieţii, a existenţei. Să spui mereu, chiar dacă nu e chiar aşa, “sunt sănătos, sunt tânăr, în putere, sunt fericit, sunt mulţumit”.

“Boala se naşte în minte şi tot acolo se vindecă”
- În literatura, medicina şi filozofia orientală se afirmă că este necesar să existe un echi­libru în tot şi în toate;, credeţi că ceva din viaţa dumneavoastră a atras îmbolnăvirea?


- Mintea mea a atras boala. Boala se naşte în minte şi tot aco­lo se şi vindecă. Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în al­tul, sunt pedepsite. Dar poate că mai intervin şi păcate ale înain­taşilor din cine ştie a câta gene­raţie. Totul se plăteşte pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echi­librului între toate şi aceasta se poate face prin puterea minţii. Ceea ce gândeşti, spun orientalii, aia eşti. Boala apare mai întâi în minte şi tot în puterea minţii stă şi vindecarea ei, dar şi salvarea în faţa provo­cărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim. Tibetanii au trei metode de apă­rare şi salvare de stres. Lăsaţi-mă să vi le spun pentru că pot ajuta pe mulţi oameni. Prima este metoda antidotului: dacă cineva se gân­deşte la tine cu ură, tu trebuie să te gândeşti la el cu iubire. Este cea mai simplă formă de apărare. Dacă ţipă la tine, răspunde-i liniştit. A doua metodă este aceea a conştientizării: dacă cineva te urăşte, tu trebuie să înţelegi că ura este trecătoare, pentru că totul este zădărnicie, după cum spune şi Ecleziastul. Şi-n momen­tul în care vin ca o avalanşă necazu­rile asupra ta, tu trebuie să te gândeşti că toate sunt tre­cătoare şi că vor lua sfârşit. Prin a treia me­todă, foloseşti emoţiile negative ca şi cata­li­zator. Este ca şi cum ai cădea în mare şi te-ai folosi de forţa valurilor ca să ieşi la mal. Este cea mai periculoasă din cele trei, care sunt toate o cheiţă de deschidere a minţii şi a su­fletului şi de înţelegere a vieţii. Despre această metodă, nu­mită a Păunului, înţeleptul Mila­repa zice că este ca şi cum ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate întoarce în orice moment asupra ta să te muşte. Astea-s metode de a te apăra de stres. Din păcate, noi nu le cu­noaş­tem şi nici nu le practicăm. Îţi face unul rău…. “te-n cur pe mă-ta, stai că-ţi arăt eu ci­ne-s!”, cam aşa zice românul nostru. Noi nu răspundem cu dra­goste, răspundem tot cu ură la ceea ce ni se face. Or, trebuie să în­văţăm că cea mai pu­ter­nică formă de apă­rare în lu­mea periculoasă în care tră­im este Iubirea. O spun şi vă rog să scrieţi cu literă mare pentru că alături de libertate, dreptate şi pace, Iubirea este unul dintre ţe­lurile şi idea­lu­rile oamenilor de pretu­tin­deni şi ea stă ca o regină pe primul loc.

“Mi-am modificat total viaţa”- Sunteţi un mare actor, profesor, poet, măr­tu­risirile de acum arată publicului o altă faţă a omului Dorel Vişan. Toată această experienţă personală de vindecare a pornit din dorinţa de a trăi. Dincolo de fap­tul că v-aţi re­câştigat sănătatea, ce altceva aţi mai învăţat în aceşti ani?
- Am ajuns la concluzia că poţi muri din lumea asta, fără să ştii cine eşti, adică fără să ştii unde-i popa cu crucea. Or, se ştie că omul care trăieşte în confuzie nu poate fi un om sănătos, pen­tru că nu judecă bi­ne. Primul câştig es­te că am ajuns să mă cunosc foarte bine şi că am înţeles că poţi să te ajuţi singur, da­că-ţi disciplinezi min­­tea. Am fost în lumea întreagă pen­tru a învăţa din înţe­lep­ciunea medicinii tradiţionale de pre­tu­tindeni. Am călă­torit în Noua Zee­lan­dă, Australia, Chi­na, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Pa­ra­guay, Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia, Japonia, Canada, nici nu mai ştiu pe unde n-am fost şi peste tot pe unde am umblat, am văzut cât de mult preţuiesc oamenii simplitatea, naturalul, tra­iul în aer liber, aproape de pământ, în concordanţă cu ciclurile mari ale anotimpurilor. Eu mi-am modi­ficat total viaţa. Trăiesc acum într-o casă ţărănească, lângă Cluj, lucrez zilnic în grădină, am plantat pomi, viţă-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveţi, cea­pă şi mor­covi, usturoi; fac zilnic exerciţii fizice, am ajuns la câte 100 de abdomene pe zi, fac automasaj, gim­nastică, de la o oră şi jumătate, până la trei ore pe zi. Ninge, plouă, picură de rouă, numai asta am de făcut şi asta fac. Când a fost baiul mare, am respectat o dietă severă, acuma e mai relaxată, am adoptat o cale de mijloc. E drept însă, câteodată, tot într-o parte mă trage şi mai mănânc şi ce nu-i potrivit. Altfel, n-am încetat să învăţ să trăiesc cât mai simplu.


În pragul casei, mulţumit că şi-a găsit sănătatea şi liniştea multe pot despre corpul meu. Cunosc, de exem­plu, cele 5 forme de respiraţie, înţeleg cum se poate con­duce energia în corp, unde sunt meridianele, unde locurile de blocare a energiei, cum se poate educa şi stăpâni voinţa, cum să scap de cele trei otrăvuri mari ale lumii: ura, pofta şi iluzia. Oi, Doamne, câtă zoală, câte exerciţii, cât studiu, până am ajuns să înţeleg, cât de cât, ce-i cu mine pe lumea asta! Până am în­ţe­les că trupul singur are tot ce-i trebuie ca să se vin­de­ce şi să se refacă. Alopatia, medicina clasică, vindecă partea, dar omul trebuie să vindece întregul. Un corp uzat nu trebuie reparat pe ici, pe colo, ci “refăcut” în totalitate prin hrănirea cu energie naturală, aceea pe care o primeşte şi copilul la naştere. Această forţă de refacere a sănătăţii au intuit-o şi popoarele primitive care au folosit însă şi puterea poveştilor şi a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la lucrurile an­ces­trale şi, mai ales, la Lumina dintâi sub care Dum­ne­zeu i-a dăruit omului din energia Lui vie şi vinde­cătoare.Sursa: http://frecventa-sufletului.blogspot.ro/2013/07/interviu-dorel-visan-am-invatat-sa.html