Creierul din inima
Cunoaşterea este doar aceea pe care ţi-o dezvăluie inima ta.
Pe parcursul a cinci ani, un grup de 17 cercetători şi profesori neurocardiologi,psihocardiologi şi cerebrocardiologi de la diverse institute de cercetări şi universităţi internaţionale, împreună cu clarvăzători cuantici de renume mondial, reuniţi în cadrul Institutului de Cerebrocardiologie din Lhasa au întreprins un studiu amplu pe 400 de voluntari selecţionaţi dintre călugări budişti tibetani, călugări ortodocşi isihaşti şi spiritualişti şi ezoterişti specializaţi în tehnica gândirii cu inima.
Creierul inimii
Ei au pornit acest studiu de la descoperirea epocală a doctorului neurocardiolog J. Andrew Armour de la Institutul HeartMath (Boulder Creek, California) care, în 1991 a ajuns la concluzia că inima are un sistem nervos propriu şi conţine

El a denumit acest sistem nervos pe bună dreptate creierul inimii, deşi marea majoritate a oamenilor de ştiinţă din lumea medicală nu au fost de acord cu această denumire, întrucât, dacă creierul omului care are 1300-1400 de grame şi 86 de miliarde (86.000.000.000) de neuroni iar creierul unui şobolan care are doar 2 grame şi deţine nici mai mult nici mai puţin de o sută de milioane (100.000.000) de neuroni,

Faptul că, mulţi ani mai târziu a fost posibil ca dr. Suzana Herculano-Houzel, o cercetătoare braziliană să numere 86 de miliarde de neuroni, spulberând astfel

Creierul cuantic, budic sau cristic?
Şi iată de ce: utilizând electronoholografia, o nanotehnică de ultimă generaţie,


Cercetătorii cerebrocardiaci au mai constatat un lucru surprinzător şi anume acela că cele două tipuri de cuante, respectiv cardionii şi psihonii (vezi http://buriculpamantului.blogspot.ro/2012/12/particula-lui-satan.html) pe baza cărora funcţionează creierul intracranian precum şi cel al inimii, identificat de neurocardiologul J. Andrew Armour, vibrând din momentul naşterii individului la unison au generat în creierul cuantic un nou tip de cuante, şi anume cardiopsihonii, un “hibrid” cuantic specific numai omului.
Cardiopsihonii

Potrivit BBC-Medical, descoperirea noilor cuante, a fost certificată după lungi dezbateri şi de către alţi fizicienii subatomici cuantici de renume internaţional. Cardiopsihonii, au confirmat ei, constituie “materia primă” din care este plămădită la rândul ei conştiinţa. Clarvăzătorii cuantici, împărţiţi în trei echipe şi utilizând tehnica numărării fractalice din mie în mie, au reuşit să numere în cele trei emisfere ale creierului nu mai puţin de 174 de miliarde de cardiopsihoni (aproape dublu faţă de numărul de neuroni ai creierului intracranian).
Cercetătorii cerebrocardiologi împreună cu fizicienii cuantici au descoperit că aceste particule subatomice numite cardiopsihoni vibrează doar pe două tipuri de lungimi de undă, şi anume:
- a) pe propria lor lungime de undă, acordată ritmului bătăilor inimii şi frecvenţei

- b) pe lungimea de undă a câmpului de iubire cosmic, specific Conştiinţei Universale, după cum îi spun budiştii şi spiritualiştii atei. Pe principiul rezonanţei, pe aceeaşi lungime de undă a câmpului de iubire cosmic la care se accede din creierul intracranian din starea de conştiinţă modificată Gamma (cuprinsă după cum se ştie între 30 de Hz si 100 de Hz) apar şi se manifesă capacităţile paranormale de excepţie şi stările de conştiinţă extinsă. Ele conduc într-un final la dizolvarea conştiinţei individuale în Conştiinţa Universală, după părerea budiştilor tibetani.
Pentru mai multe informaţii accesaţi şi
http://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/3789-introducere-in-neurostiinta.html
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/121022/Creierul-uman-Lucruri-ascunse-la-o-sinapsa-distanta-de-noi.html
http://dan-ioanitescu.blogspot.ro/2013/06/creierul-inimii.html
Comentarii
Trimiteți un comentariu