Istoria secreta a lumii - de Jonathan Black + eBook

Introducere

Motto: Cine nu cunoaște adevărul, este un ignorant. Cine cunoaște adevărul și spune despre el că este o minciună, este un ticălos. Bertold Brecht - „Viața lui Galilei”

Aceasta este istoria lumii aşa cum a fost ea studiată şi predată în decursul veacurilor, în anumite societăţi secrete. Privită din punctul de vedere al omului actual, pare probabil nebunească, însă un număr extraordinar de mare de personalităţi care au făcut istorie – bărbaţi şi femei deopotrivă – au crezut în ea.

Istoricii din lumea antică relatau că, de la începuturile civilizaţiei egiptene şi până la prăbuşirea Romei, lângă templele publice din oraşe precum Teba, Eleusis sau Efes existau incinte destinate preoţilor. Cărturarii numesc aceste incinte „şcoli ale misterelor“. Aici, elitele politice şi culturale deprindeau tehnici de meditaţie. După ani de pregătire, Platon, Eschil, Alexandru cel Mare, Cezar Augustus, Cicero şi alţii erau iniţiaţi într-un tip de filozofie secretă. În diferite epoci, tehnicile folosite de aceste „şcoli“ includeau privarea senzorială, exerciţii de respiraţie, dansuri sacre, reprezentaţii teatrale, consumul de substanţe halucinogene şi diverse modalităţi de redirecţionare a energiei sexuale. Toate aceste tehnici aveau rolul de a induce stări alterate de conştiinţă, în cursul cărora iniţiatul putea percepe lumea în moduri noi.

Toţi cei care dezvăluiau profanilor cele învăţate în interiorul incintelor erau executaţi. Filozoful neoplatonician Iamblichus a consemnat soarta pe care au avut-o doi tineri din Efes. Într-o noapte, la auzul unor zvonuri privind existenţa ascunsă în incintă a unor fantome şi a unor practici magice de o realitate mai intensă, mai arzătoare decât cea „reală“, cei doi s-au lăsat mânaţi de curiozitate. La adăpostul întunericului, au escaladat zidurile şi au coborât în partea cealaltă. S-a iscat un veritabil haos, care s-a putut auzi din orice zonă a oraşului, iar dimineaţă, în faţa porţilor incintei, au fost găsite cadavrele celor doi băieţi.

În lumea antică, învăţăturile predate în şcolile misterelor erau păzite tot atât de drastic, pe cât sunt păstrate azi secretele nucleare. Apoi, în secolul al III-lea, când creştinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman, templele antice au fost închise. Pentru a evita pericolul „proliferării”, secretele lor au fost declarate „eretice”, iar perpetuarea acestora era considerată o infracţiune capitală. Dar aşa cum vom vedea, membrii noii elite conducătoare, incluzându-i aici şi pe unii lideri ai Bisericii, au început să formeze societăţi secrete. Astfel, în spatele uşilor închise, ei au continuat să disemineze străvechile secrete.


Cartea prezintă o serie de dovezi menite să demonstreze că o antică şi secretă filozofie provenită din şcolile misterelor a fost păstrată şi transmisă de-a lungul timpului prin intermediul societăţilor secrete, printre acestea numărându-se cavalerii templieri și rozacrucienii. Uneori, această filozofie a fost ascunsă de ochii publicului, alteori a fost adusă în prim-plan – deşi întotdeauna în aşa fel încât să nu fie recunoscută decât de iniţiaţi. Iată un exemplu în acest sens: pagina de titlu a cărţii „Istoria lumii” de Sir Walter Raleigh, publicată în 1614, este expusă în Turnul Londrei. Mii de vizitatori trec zilnic prin faţa ei, fără a observa capul de ţap ascuns în desen şi celelalte mesaje codificate. Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce în Occident nu există un echivalent al sexualităţii tantrice expuse pe zidurile monumentelor hinduse precum templele de la Khajuraho, în zona centrală a Indiei, poate că vi se va părea interesant să aflaţi că o tehnică similară – arta cabalistică numită karezza – este prezentă sub formă codificată în mare parte din literatura şi arta Occidentului. Vom vedea, de asemenea, în cuprinsul acestei cărţi, modul în care învăţăturile secrete cu privire la istoria lumii influenţează politica externă a actualei administraţii americane pentru Europa Centrală.

Este oare papa catolic? Ei, bine, răspunsul la această întrebare nu este chiar atât de simplu şi de direct, cum aţi putea crede. Într-o dimineaţă a anului 1939, un tânăr în vârstă de 21 de ani mergea pe stradă, când un camion l-a lovit şi l-a aruncat la pământ. În stare de comă, el a trăit o copleşitoare experienţă mistică. După ce şi-a revenit, a recunoscut că, deşi survenită într-un mod neaşteptat, experienţa prin care trecuse fusese exact ceea ce ştiuse că se va întâmpla ca rezultat al tehnicilor deprinse de la mentorul său, Mieczlaw Kotlorezyk, un rozacrucian modern. În urma acestui episod, tânărul s-a înscris la seminar, a devenit episcop de Cracovia şi, ulterior, Papa Ioan-Paul al II-lea.

În zilele noastre, faptul că şeful Bisericii Catolice a fost mai întâi iniţiat în tainele domeniului spiritual sub egida unei societăţi secrete nu mai este, poate, la fel de şocant ca odinioară, fiindcă ştiinţa a depăşit religia ca principal agent de control social. Ştiinţa este cea care decide astăzi ce anume este acceptabil să credem şi ce nu. În lumea antică şi în cea creştină deopotrivă, filozofia secretă a fost păstrată ca atare, prin ameninţarea cu moartea ce plana la adresa celor care o dezvăluiau. Acum, în epoca postcreştină, ea este încă însoţită de temeri, dar este mai degrabă vorba de ameninţarea unei „morţi sociale“ decât a unei execuţii fizice. Credinţa în preceptele esenţiale ale filozofiei secrete, precum existenţa unor fiinţe fără trup sau ideea conform căreia istoria lumii este influenţată de organizaţii oculte secrete, este considerată în cel mai bun caz o aiureală, iar în cel mai rău, nebunie curată.

În şcolile misterelor, cei care voiau să fie iniţiaţi treceau prin diverse încercări: căderea într-un puţ, un test al apei, se strecurau printr-o uşă foarte mică şi purtau discuţii ce puneau logica la încercare, cu animale antropomorfe. Vi se pare ceva cunoscut aici?
Lewis Carroll este unul dintre numeroşii scriitori de cărţi pentru copii – alături de Fraţii Grimm, Antoine de Saint-Exupéry, C.S. Lewis şi cei care au creat „Vrăjitorul din Oz” şi „Mary Poppins”, care credeau în istoria şi în filozofia secretă. Printr-o combinaţie de nonconvenţional şi prospeţime copilărească, aceşti scriitori au încercat să submineze modul materialist, general acceptat, în care este percepută viaţa. Ei voiau ca tinerii să înceapă să gândească invers, să privească totul din alt unghi, de jos în sus am spune, şi să se elibereze de un mod de gândire convenţional și rigid. Alte spirite înrudite cu ei sunt Rabelais şi Jonathan Swift. Operele lor au o calitate deconcertantă, în care supranaturalul nu e considerat ceva ieşit din comun, fiind pur şi simplu un dat. Obiectele imaginare sunt percepute cel puţin la fel de reale ca acelea concrete, din lumea fizică. Satirici şi sceptici, aceşti scriitori uşor iconoclaşti destabilizează opiniile încetăţenite ale cititorilor şi atitudinile lor realiste. Filozofia ezoterică nu este afişată explicit nicăieri în „Gargantua şi Pantagruel”sau în „Călătoriile lui Gulliver”, dar o superficială cercetare o poate aduce rapid la lumina zilei.

Această carte va dovedi că, în decursul istoriei, un număr uimitor de personalităţi şi celebrităţi au cultivat în mod secret filozofia ezoterică şi stările mistice deprinse în cadrul societăţilor secrete. Scepticii ar putea spune că, trăind într-o epocă în care nici chiar cei mai educaţi nu beneficiau de avantajele intelectuale oferite de ştiinţa modernă, este firesc ca oameni precum Carol cel Mare, Dante, Ioana d’Arc, Shakespeare, Cervantes, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Milton, Bach, Mozart, Goethe, Beethoven şi Napoleon să nutrească convingeri considerate astăzi false. Dar nu vi se pare surprinzător faptul că în timpurile moderne mulţi au aceleaşi convingeri: nu numai nebuni, mistici sau scriitori de literatură fantastică, ci şi fondatori ai metodelor ştiinţifice moderne, umanişti, raţionalişti, distrugători de superstiţii, modernişti, sceptici şi critici? Este oare posibil ca înşişi cei care au contribuit din plin la conturarea paradigmei moderne, materialiste şi ştiinţific orientate, să fi crezut în secret în cu totul altceva? Newton, Kepler, Voltaire, Paine, Washington, Franklin, Tolstoi, Dostoievski, Edison, Wilde, Gandhi, Duchamp... ar putea fi oare adevărat că toţi au fost iniţiaţi într-o tradiţie secretă, învăţaţi să creadă în puterea minţii asupra materiei şi să comunice cu spirite neîntrupate?

Biografiile recente ale unora dintre aceste personalităţi abia dacă amintesc despre dovezile ce atestă că respectivii erau interesaţi de asemenea idei. Iar pe fondul climatului intelectual actual, atunci când sunt menţionate, ele sunt în general minimalizate şi considerate doar un hobby, o excentricitate temporară: idei amuzante, folosite ca divertisment sau ca o metaforă a activităţii ştiinţifice, însă niciodată luate în serios. Aşa cum vom vedea însă, Newton a practicat alchimia toată viaţa, considerând că aceasta era cea mai importantă realizare a sa. Voltaire a participat la activităţi de magie ceremonială în întreaga perioadă în care a dominat viaţa intelectuală a Europei. Când a fondat oraşul ce-i poartă numele, Washington a invocat un mare spirit celest. Iar când afirma că este îndrumat de steaua sa, Napoleon nu vorbea metaforic, ci se referea la spiritul care i-a arătat ce destin îl aşteaptă şi i-a conferit măreţie şi invulnerabilitate.
Unul dintre obiectivele acestei cărţi este de a demonstra că, departe de a fi doar nişte capricii de moment ori excentricităţi bizare, departe de a fi întâmplătoare sau irelevante, aceste idei stranii au constituit filozofia de bază a multora dintre oamenii care au făcut istoria şi, poate mai semnificativ, de a arăta că toţi au fost animaţi de acelaşi ţel. Dacă împletim poveştile acestor personalităţi într-o unică şi continuă ţesătură, devine evident că, în momente de răscruce ale istoriei, acea filozofie străveche şi secretă a fost mereu prezentă, ascunsă în umbră, dar exercitându-şi influenţa. În reprezentările picturale şi statuare ale lumii antice, începând cu epoca lui Zarathustra, familiarizarea unei persoane cu doctrina secretă a şcolilor misterelor era redată prin înfăţişarea acesteia ţinând în mână un document rulat. Aşa cum vom vedea, această tradiţie a continuat şi în epoca modernă, iar astăzi statuile din oraşele lumii demonstrează măsura în care influenţa ei s-a răspândit. Nu este nevoie să călătorim până în locuri îndepărtate precum Rennes-le-Château, capela Rosslyn sau Tibet pentru a găsi simboluri ale unui cult secret. Cititorul va înţelege că aceste indicii se află pretutindeni în jurul nostru, în cele mai importante monumente şi clădiri publice, în biserici, în artă, filme, literatură, festivaluri, folclor, în poveştile pe care le spunem copiilor şi chiar în numele zilelor din săptămână.

Două romane, „Pendulul lui Foucault” şi „Codul lui Da Vinci”, au popularizat ideea unei conspiraţii a societăţilor secrete ce tind să controleze cursul istoriei. Aceste romane au în centrul acţiunii eroi care, auzind zvonuri ciudate despre o filozofie antică secretă, pornesc pe urmele ei şi se lasă absorbiţi de ea. Unii reprezentanţi ai lumii academice, de pildă Frances Yates de la Warburg Institute, Harold Bloom, profesor Sterling de ştiinţe umaniste la Yale, şi Marsha Keith Suchard, autoarea recentului volum Why Mrs Blake Cried: Swedenborg, Blake and the Sexual Basis of Spiritual Vision(„De ce a plâns doamna Blake: Swedenborg, Blake şi bazele sexuale ale viziunii spirituale”) au cercetat profund şi au scris înţelept. Dar ei n-au făcut decât să pună bazele unei abordări precaute. Dacă au fost iniţiaţi de oamenii mascaţi, dacă au fost duşi în călătorii spre alte lumi şi li s-a arătat care este puterea minţii asupra materiei, ei nu recunosc public acest lucru.

Cele mai tainice învăţături ale societăţilor secrete sunt transmise exclusiv pe cale orală. Altele sunt scrise în moduri deliberat obscure, pentru ca neiniţiaţii să nu le poată înţelege. De exemplu, ar fi posibil să deducem „Doctrina secretă” din voluminoasa şi dificila carte a Helenei Blavatsky, sau din cele 12 volume ale alegoriei All and Everything: Beelzebub’s Tales to his Grandson („Totul şi orice: Poveştile lui Belzebut pentru nepotul său”) de G.I. Gurdjieff, ori din cele 600 de lucrări ale lui Rudolf Steiner. Similar, am putea, tot teoretic, decodifica principalele texte alchimice ale Evului Mediu sau tratatele ezoterice ale iniţiaţilor de nivel înalt de mai târziu, precum Paracelsus, Jakob Böhme ori Emmanuel Swedenborg. Dar în toate aceste cazuri, textele sunt destinate celor care cunosc deja domeniul; ele au rolul de a ascunde, tot atât pe cât dezvăluie.

Istoria prezentată în această carte este rezultatul unei munci de cercetare de 20 de ani. Lucrări precum Mysterium Magnum – un comentariu asupra „Facerii” al filozofului rozacrucian Jakob Böhme – împreună cu texte scrise de Robert Fludd, Paracelsus şi Thomas Vaughan, rozacrucieni şi ei, au constituit sursele principale de informare, alături de comentarii moderne asupra lor, aparţinându-le lui Rudolf Steiner şi altora. Din motive de concizie şi claritate a textului, toate aceste surse sunt reunite în notele de la sfârşitul cărţii.

În general, diversele tradiţii existente în lume se explică şi se clarifică unele pe altele. Este într-adevăr minunat să înţelegi cum experienţele unui ermit de pe muntele Sinai în secolul al II-lea şi cele ale unui mistic german din Evul Mediu se aseamănă cu cele trăite de un swami indian din secolul XX. Fiindcă învăţăturile ezoterice sunt mai profund disimulate în Occident, sunt folosite adesea exemple orientale pentru a ajuta cititorul să înţeleagă istoria secretă a lumii occidentale. Cartea nu și-a propus să dezbată conflictele dintre diverse tradiţii. Cultura indiană acordă reîncarnării o importanţă mult mai mare decât cea sufistă. De aceea, din considerente de concizie narativă, sunt date doar câteva exemple de reîncarnări ale unor celebre personalităţi istorice.


De asemenea, este operată o selecţie drastică în rândul acelor şcoli filozofice şi societăţi secrete care se bazează pe tradiţii autentice. În consecinţă, sunt incluse cabala, ermetismul, sufismul, templierii, rozacrucienii, francmasoneria ezoterică, martinismul, teozofia doamnei Blavatsky şi antropozofia, dar nu şi scientologia, ştiinţa creştină a lui Mary Baker Eddy şi o serie de materiale contemporane primite de diverse persoane prin channeling [procesul prin care unele persoane primesc informaţii sau mesaje de la spirite ori fiinţe neîntrupate]. Învăţăturile descrise ca fiind prezente deopotrivă în şcolile misterelor şi în societăţile secrete din lumea întreagă îi vor scandaliza pe mulţi şi vor părea chiar aberante.

Această istorie a lumii este structurată în modul următor. În primele patru capitole vom vedea ce s-a întâmplat „la începuturi“, conform societăţilor secrete, şi ce înţeleg învăţăturile oculte prin alungarea lui Adam şi a Evei din rai. De asemenea, se va contura imaginea lumii aşa cum o văd organizaţiile secrete – furnizând astfel cititorului o pereche de ochelari conceptuali, care îl vor ajuta să înţeleagă mai bine ceea ce urmează. În următoarele 7 capitole sunt abordate din perspectivă istorică o serie de personaje din mituri şi legende. Se alcătuiește astfel o istorie a ceea ce s-a întâmplat înainte de apariţia consemnărilor scrise, aşa cum a fost ea predată în şcolile misterelor şi cum este studiată şi azi în cadrul societăţilor secrete. Capitolul 8 prezintă tranziţia la ceea ce se numeşte în mod convenţional perioada istorică, dar continuă să vorbească despre monştri şi fiinţe fabuloase, despre miracole şi profeţii şi despre figuri istorice care au conspirat cu fiinţe neîntrupate pentru a dirija cursul evenimentelor în lume.


Pe parcursul întregului text, cititorul va fi plăcut surprins deopotrivă de ideile stranii prezentate şi de numele personalităţilor care au crezut în ele. Unele dintre aceste concepte bizare vor atinge o coardă sensibilă în mintea cititorilor şi mulţi îşi vor spune: „Acum înţeleg de ce numele zilelor din săptămână urmează în ordinea cunoscută”... „de aceea imaginea unui peşte, cea a unui sacagiu şi cea a caprei cu coadă de şarpe sunt asociate pretutindeni în lume cu constelaţii ce nu seamănă vizual cu ele”... „deci asta se comemorează de fapt de Haloween”... „aşa se explică bizarele mărturisiri ale templierilor privind venerarea demonilor”... „asta l-a convins pe Cristofor Columb să pornească în nebuneasca lui călătorie pe mare”... „de aceea a fost ridicat un obelisc egiptean la sfârşitul sec. XIX în Central Park din New York”... „de asta a fost Lenin îmbălsămat”.

Cartea urmărește să arate că datele elementare ale istoriei pot fi interpretate într-un mod aproape opus faţă de cel în care le înţelegem de obicei. Pentru a demonstra acest lucru, ar fi nevoie, fireşte, de o întreagă bibliotecă – de ceva asemănător cu cei 30 de kilometri de rafturi cu literatură ezoterică şi ocultă aflate, se spune, în tainiţele Vaticanului. Această istorie alternativă, această imagine în oglindă a celei general acceptate, este una raţională şi coerentă, cu propria-i logică, aptă să clarifice zone ale experienţei umane ce rămân inexplicabile pentru optica convenţională. De asemenea, în cuprinsul întregului text sunt citate surse de specialitate, oferindu-le cititorilor interesaţi o cale de urmat.


Dar mai presus de orice, îi rog pe cititori să abordeze textul de faţă într-un mod cu totul nou, să-l perceapă ca pe un exerciţiu de imaginaţie. Îi cer cititorului să încerce să-şi imagineze cum ar fi dacă ar crede exact contrariul a ceea ce a fost învăţat să creadă. Acest lucru implică, în mod inevitabil, o stare alterată de conştiinţă, într-o măsură mai mică sau mai mare – fapt care nu este deloc nelalocul lui. Fiindcă la baza tuturor învăţăturilor ezoterice, oriunde în lume, se află credinţa că în aceste stări alterate de conştiinţă omul poate accede la forme superioare de inteligenţă. Tradiţia occidentală mai cu seamă a pus întotdeauna un accent deosebit pe valoarea exerciţiilor de imaginaţie, care presupun cultivarea şi analizarea imaginilor vizuale. Iar dacă li se permite să se sedimenteze adânc în minte, ele îşi îndeplinesc rolul.

Prin urmare, chiar dacă această carte poate fi citită ca o culegere de absurdităţi în care au crezut oamenii de-a lungul vremii, ca o fantasmagorie epică, o sumă de experienţe iraţionale, sper ca până la finele ei, măcar unii dintre cei care o vor parcurge să sesizeze unele armonii şi chiar un anume curent filozofic, care le va sugera că, totuşi, ar putea fi adevărat. Desigur, orice teorie de calitate care încearcă să explice de ce lumea este aşa cum este trebuie să ofere totodată o idee despre ce anume se va întâmpla în continuare, iar ultimul capitol exact acest lucru îl va face – presupunând, fireşte, că marele plan cosmic al societăţilor secrete va avea câştig de cauză. Acest plan implică anumite convingeri: că noul impuls către evoluţie va veni din Rusia, că civilizaţia europeană se va prăbuşi şi că flacăra adevăratei spiritualităţi va fi menţinută vie în America.

În cuprinsul textului sunt incluse ilustraţii stranii şi misterioase, unele dintre ele nefiind niciodată până acum expuse în afara societăţilor secrete. Există, de asemenea, imagini ale unora dintre cele mai cunoscute embleme culturale ale istoriei mondiale – Sfinxul, Arca lui Noe, Calul troian, Mona Lisa, Hamlet cu binecunoscutul craniu – fiindcă, în conformitate cu societăţile secrete, toate au înţelesuri bizare şi neaşteptate. Sunt incluse și reproduceri ale lucrărilor unor artişti europeni moderni, precum Ernst, Klee şi Duchamp, dar şi ale unor „proscrişi” americani, ca David Lynch. Vom vedea că şi operele lor sunt relevante pentru filozofia antică, secretă.

De fapt, dacă un singur precept al acestei istorii alternative este adevărat, atunci tot ce aţi învăţat până acum de la mentorii dv. trebuie pus sub semnul întrebării. Bănuiesc că această perspectivă nu vă îngrijorează. Aşa cum spunea, în mod memorabil, unul dintre reprezentanţii anticei şi secretei filozofii: „Trebuie să fii nebun, altfel nu ai fi aici”.

Jonathan Black - Istoria secretă a lumii, Editura Nemira, 2007


Sursa: http://frumoasaverde.blogspot.ro/2013/06/istoria-secreta-lumii-ebook.html


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nassim Haramein - Intregul negru

Centrele medicale si medicii care aplica hrana vie ca metoda de tratament

Un medic naturopat foloseste nutritia pentru a vindeca de cancer o fata de 8 ani, cand celelalte tratamente dau gres.