Virus-mania

de Claus Köhnlein şi Torsten Engelbrecht

Cuvânt inainte de Etienne de Harven

Această carte trebuie citită de toţi

Virus Mania de Torsten Engelbrecht şi Claus Köhnlein ne prezintă un mesaj tragic, care totuşi sperăm că va contribui la reinserarea valorilor etice în domeniul cercetării virale, în cel al politicilor de sănătate publică, în domeniul comunicaţiei mass-media şi în activitatea concernelor farmaceutice.

Este evident că reguli elementare de etică profesională au fost neglijate în aceste domenii de mult prea mult timp. Cînd jurnalista americancă Celia Farber a avut curajul să publice în “Harpers Magazine” (martie 2006) articolul “Out of control-AIDS and the corruption of medical science” (Scăpat de sub control-AIDS şi corupţia ştiinţei medicale), poate că unii cititori s-au gândit că trebuie să fie vorba despre un caz izolat. Cartea lui Engelbrecht şi Köhnlein ne documentează cât de departe de realitate ar putea fi o astfel de supoziţie. În realitate AIDS este numai vârful icebergului.

Corupţia în domeniul cercetării este un fenomen curent larg răspândit, vizibil în foarte multe boli contagioase majore, într-o paletă mare de afecţiuni care merg de la AIDS la hepatita C, de la BSE (Bovine spongiform encephalopathy encefalopatia spongioasă bovină, sau mai simplu boala vacii nebune) la SARS şi gripa aviară până la practicile actuale de vaccinare (human papillomavirus - HPV adică virusul papilloma uman).

Cercetarea virusurilor (sau prionilor în cazul BSE) în toate aceste şase afecţiuni de importanţă publică se află într-o direcţie eronată, care în esenţă urmează aceeaşi procedură. Iar această procedură include câţiva paşi cheie: inventarea unui risc epidemic dezatruos, incriminarea unui agent patogen iluzoriu, ignorarea cauzelor alternative de origină toxică, manipularea epidemiologiei prin cifre neverificabile pentru a se induce percepţia publică a afecţiunilor respective ca fiind o iminentă catastrofa şi promisiunea (de asemenea iluzorie) de a fi slavat cu ajutorul unui vaccin. Aceşti paşi obligatorii garantează mari câştiguri financiare.

Cum de a fost posibil să se ajungă până aici? Simplu, apelând şi activând o latură sensibilă umană. FRICA!

Nu se acreditează epidemiile virale; se acreditează epidemiile de frică. Iar principala responsabilitate pentru amplificarea fricii o poart industria farmaceutică precum şi mass-media. Frica de „se poate întâmpla” care aduce uriaşe profituri financiare dar şi politice.

Secolul XX poate că este într-adevăr „secolul fricii”. Războaiele mondiale, fascismul, comunismul, Mao-Tze-Dun, Pol Poth, atentate, şi „culmea fricii”, 11 septembrie 2001. Frica, folosită atât ca armă politică, cât şi ca sursă de venituri!

Ipotezele născute din cercetarea din domeniul virologiei nu au fost practic niciodată verificate ştiinţific de factori independenţi. Aceste ipoteze sunt promulgate ca legi prin „consens”. Adică, „presupunem”, iar dacă noi, cercetătorii din domeniul virologiei presupunem, atunci numai aşa poate fi cum presupunem noi. Şi astfel, rapid, se transformă presupunerea în dogmă.

Ar fi interesant de făcut o paralelă între reproşurile pe care ştiinţa le aducei religiei, ca fiind o dogmă, şi ştiinţa care s-a transformat ea însăşi în dogmă. Adică ştiinţa (şi mă refer aici în mod deosebit la biologie şi medicină) vede paiul din ochiul vecinului, dar nu şi bârna din propriul ochi. Orice ipoteză alternativă este exclusă „a priori”, nefiind conformă cu „dogma”. Exact asta a făcut religia, dacă ar fi să luăm aici în discuţie numai biserica creştină, sute şi sute de ani. Care mai este astăzi diferenţa. Doar zeul la care suntem ”obligaţi” să ne închinăm poartă un alt nume. Atâta tot. În rest.... jurămintele nu se mai fac pe Biblie, ci pe Teoria evoluţiei speciilor.

Nu am învăţat prea multe din experienţele trecutului. Există încă multe întrebări nesoluţionate asupra cauzelor gripei spaniole din 1918, sau a rolului virusurilor în polio,ielita de după cel de-al doilea război mondial (neurotoxicitatea DDT-ului?). Aceste epidemii moderne ar fi trebuit să ne deschidă minţile spre practicarea unor analize critice. Pateru şi Koch au lucrat temeinic la înţelegerea unei infecţii ca rezultat al acţiunii unor bacterii, al unei afecţiuni contagioase. Dar asta a fost cu mult timp înainte ca primul virus să fie descoperit. Extrapolarea principiilor infecţiilor provocate de bacterii asupra virusurilor a fost, desigur, foarte tentantă (şi comodă), dar aceasta n-ar fi trebuit să se întâmple în detrimentul luării în considerare şi a altor cauze, cum ar fi factorii de mediu toxici, toxicitatea drogurilor, alcoolului şi fumatului, efectele negative ale unei nutriţii defectuase.

Cercetarea cancerului are probleme similare. Ipoteza conform căreia cancerul este provocat de virusuri a fost pentru prima oară formulată în 1903, acum mai bine de o sută de ani. Şi nu s-a reuşit nici până astăzi să fie demonstrată convingător. Marea majoritate a experimentelor de laborator sunt efectuate pe şoareci „de cultură”, crescuţi special pentru aceasta. Ceea ce duce la crearea unui fond genetic complect nenatural. Cum pot fi aplicate concluziile acestor experimente la oameni? Încă, slavă Domnului, nu suntem special „cultivaţi” în laborator!.

Adevărat, la aceşti şoareci a fost posibilă izolarea ARN-ului virusului tumoral, mai târziu denumit retrovirus. Dar sunt oare aceste particule virale pur şi simplu asociate cu o tumoare, sau sunte ele întradevăr vinovate pentru transformarea malignă? Sunt aceste particule întradevăr particule infecţioase exogene (provenind din afara corpului), sau virusuri endigene (proprii corpului) defecte ascunşi în cromozomii noştri? Întrebarea nu are încă răspuns.

Dar se ştie cu certitudine este faptul că particule virale similare cu cele relevate la şoarecii bolnavi de cancer sau leucemie, nu au fost niciodată văzute sau izolate în formele de cancer uman! Oricum însă, cu timpul a devenit clar, începând cu sfârşitul anilor 60, că oncologia virală a căpătat un statut dogmatic, quasi-religios. Aşa că, dacă particulele virale respective nu puteau fi văzute în cancerul uman cu ajutorul microscopului electronic, de vină era microscopul, şi nicidecum dogma oncologiei virale. Mai rău ca pe vremea inchiziţie!

Acesta a fost momentul în care biologia moleculară a căpătat o poziţie de dominanţă totală în cercetările virale. „Markerii moleculari” ai retrovirusurilor au fost inventaţi (reverse transcriptase de exemplu) şi substituită foarte convenabil particulelor virale absente, cu scopul de a salva dogma centrală a oncologiei virale. Iar aceasta a permis ipotezei virale să supravieţuiească încă un deceniu, până la sfârşitul anilor 70, desigur şi cu sprijinul considerabil al industriei farmaceutice. Totuşi, la începutul anilor 80 eşecul acestei direcţii de cercetare a devenit atât de evident încât a devenit inevitabilă închiderea tuturor laboratoarelor care se ocupau cu cercetarea oncologică. Şi desigur, prin aceasta, o mulţime de cercetători rămâneau .... pe drumuri. Era nevoie de altceva, care să justifice pe mai departe existanţa acestora. De ceva care să provoace FRICA, astfel încât dogma religioasă virală şi slujitorii ei să-şi recâştige locul în admiraţia laicilor, dar şi câştigurile financiare respectabile. Aşa că, dacă nu mai ţine figura cu virusul cancerului.... hai să căutăm ceva nou.

În 1981, cinci cazuri (doar cinci, atenţie, aşa se face o pandemie!) de deficienţă imunitară acută au fost descrise de către un medic din Los Angeles, toate cele cinci persoane fiind homosexuali care foloseau inhalaţii de amyl nitrit, care abuzau de droguri, de antibiotice, şi care foarte probabil sufereau de subnutriţie şi/sau de diferite boli cu transmitere sexuală. Era destul de logic de dedus că toate aceste cinci cazuri aveau origini toxice multiple. Ar fi rezultat deci o clară condamnare a unui astfel de „stil” de viaţă.

Dar aşa ceva nu era „politic” corect, însemnând o discriminare a unei anumite categorii umane. Deci trebuia găsită o altă explicaţie, o altă ipoteză, de preferinţă o boală contagioasă cauzată eventual de un.... retrovirus! De ce nu? Că tot nu mai aveam ce face cu el în oncologie. Şi pe deasupra, cercetătorii şi laboratoarele puteau pe mai departe să-şi ducă liniştita, academica şi „sfânta” viaţă mai departe. Date ştiinţifice în sprijinul aceste iopteze lipseau, şi mai lipsesc încă cu desăvârşire. Ei şi, de dacă. Frica, asta nu lipsea. Aşa că laboratoarele s-au salvat de cancer prin AIDS.

Nixon a declanşat războiul contra cancerului, iar Reagan cel contra AIDS (războiul a devenit o moda la americani, din păcate). Aşa că s-au creat bugete guvernamentale speciale, industria farma a deschis larg pungile cu gologani şi nimeni nu avea de ce să-şi mai bată capul cu stilul de viaţă al unora, care deveneau victime inocente ale unui teribil virus, etichetat foarte curând de către isteţul Robert Gllo drept virusul HIV.

Iar după 25 de ani, ipoteza HIV/AIDS a eşuat lamentabil în realizarea a trei dintre cele mai importante obiective: nu a fost descoperită o terapie contra AIDS; nici o predicţie epidemiologică verificabilă nu a fost făcută; nu a fost creat un vaccin contra HIV.

În loc de toate astea avem medicamente foarte toxice, dar care nu vindecă nimic (ba chiar din contră, îmbolnăvesc), terapii cu efecte letale. Până în prezent nici măcar o singură particulă HIV nu a putut fi observată în sângele pacienţilor bănuiţi de AIDS, cu ajutorul microscopului electronic. Ei şi, ce dacă? Toate jurnalele şi magazinele cât de cât importante au prezentat imagini ale HIV, frumos colorate, trase la computer de designeri talentaţi. Sute de mii de cercetători şi sute de concerne farmaceutice importante continuă să obţină imense profituri în baza ipotezei HIV, în ciuda faptului că nici măcar un singur pacient nu a fost vindecat de AIDS!

Da! HIV/AIDS este emblematică pentru corupţia care „colcăie” în cercetarea virală, iar cartea de faţă documentează tragic această realitate.

Afecţiunea AIDS este emblematică, dar nu singură. După acelaşi tipar se desfăşoară lucrurile şi în cazul altor „virusuri fatale şi letale” cum sunt cei ai Hepatitei C, BSE, SARS, gripa aviară, mai nou şi cea porcină (băieţii au luat la răsfoit cartea de zoologie!). Se prepară vaccinuri care nu se prea ştie la ce sunt bune, în afara faptului că se ştie sigur că aduc câştiguri grase de tot concernelor farma.

Cu cât încercăm mai mult să înţelegem cum de a fost posibilă adoptarea unor politici terapeutice îndoielnice, cu atât descoperim mai multă corupţie, conflicte de interese, lipsă de control a experimentelor şi întotdeauna un total refuz de a acepta o dezbatere deschisă cu acei savanţi care au opinii „disidente” asupra proceselor patologice.

Manipularea statisticilor, falsificarea studiilor clinice, evitarea testelor de toxicitate a medicamentelor, toate astea au fost în mod repetat documentate. Ei şi, ce dacă? Au fost repede „acoperite” astfel încât să nu poată deranja logica cinică a afacerilor cu cercetarea virusurilor. Ascunderea neurotoxicităţii mercurului conţinut în Thimerosal, cauza foarte probabilă a autismului printre copii vaccinaţi, a avut foarte probabil origini până la cele mai înalte nivele ale guvernului american (vezi articolul „Imunitatea mortală” scris de Robert F. Kennedy Jr. Capitolul 8).

Virus-mania (mania virală) este o boală socială a societăţii noastre superdezvoltate. Pentru a o vindeca, este nevoie întâi de eliminarea fricii. Frica, cel mai contagios virus letal, transmis cu ajutorul mass-media.

Errare humanum est sed diabolicum preservare…
(A greşi este omeneşte, a persevera în greşeală este diabolic.)

Etienne de Harven, MD

Profesor Emerit de Patologie la University of Toronto şi membru al Sloan Kettering Institute for Cancer Research, New York (1956-1981); membru al Advisory Panel of South Africa, preşedinte al Rethinking AIDS

Aici puteți citi cartea:
Sursa: http://quibono.net/virus-mania.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Centrele medicale si medicii care aplica hrana vie ca metoda de tratament

Nassim Haramein - Intregul negru

Un medic naturopat foloseste nutritia pentru a vindeca de cancer o fata de 8 ani, cand celelalte tratamente dau gres.